6 (sase)

Needlework the way, never you betray
Life of death becoming clearer
Pain monopoly, ritual misery
Chop your breakfast on a mirror.•

6 (sase)

-MOOOOOOOOOOOOOORIII !!!!!!!!!!!
Din pistol iesira fulgerator trei-patru focuri. Giulia dadu drumul la un tipat, speriata din somn. Apoi incremenira amandoi.
Cosmin era in pat. Nu stia cum, dar avea pistolul in mana. Doar ce trasese cateva focuri direct in peretele din fata sa. Totul se intamplase ca prin vis. Ultimul lucru pe care si-l amintea era ca adormise cu Giulia in brate, asa cum facea de cate seri bune.
Mintea incepu sa-i lucreze si el isi aduse aminte vag ca avusese un cosmar. Nimic nou. Cosmarurile devenisera un obicei. Il visa foarte des pe cel pe care-l cauta, desi indiciile intarziau sa apara. Doar ca ultimul, fusese mai real si mai intens decat si-ar fi imaginat.
Giulia il privea in continuare socata. Parea ca vrea sa spuna ceva dar situatia pur si simplu o depasea. Se uita urat la el si iesi furtunos din camera. Cosmin isi duse mainile la cap, cu pistolul inca in mana. Tremura, era transpirat si nu putea sa lase arma jos. In mintea sa se dadea o batalie…pe ce sa se concentreze mai intai? Pe cosmarul ingrozitor pe care tocmai il avusese sau pe Giulia, pe care o speriase ingrozitor si acum vroia sa plece? In mod evident s-ar fi dus dupa Giulia dar si el la randul lui era inspaimanatat de ceea ce visase si de modul in care se simtea. Asa ca ramase tintuit in pat, masandu-si tamplele si incercand sa se linisteasca.
Dupa o vreme, Giulia reaparu in camera furioasa pe el:
-Ce naiba e-n neregula cu tine? Inteleg sa ai cosmaruri dar pentru ce Dumnezeu dormi cu arma in pat? Sa ma simt norocoasa ca nu m-am trezit si eu cu glont in cap, nu?
Imi pare rau...o sa...o sa fie bine...
Se gandi la asta dar nu o spuse. Pur si simplu nu putea vorbi.
-N-ai de gand sa spui nimic? reveni ea mai furioasa. Foarte bine! Eu am plecat de-aici.
Incepu sa-si stranga la repezeala lucrurile. In doua minute era la usa, incaltandu-se. Peste inca un minut scotocea dupa chei pentru a putea descuia.
Du-te dupa ea, idiotule!
Dar nu facu asta. Ramase acolo inmarmurit. Nu-si putea explica ce simtise si de ce fusese atat de intens. Se simtea obosit si ar fi vrut sa inchida ochii doar ca ii era teama sa o mai faca. Nu se mai simtea in siguranta acolo...in lumea viselor. Se intinse pe spate si incerca sa gaseasca o explicatie. Inevitabil amintirile din ultima saptamana revenira...

...tanara fusese gasita pe o alee mai putin populata. Fusese atacata intr-o noapte pe cand venea din club si omorata printr-o taietura de cutit in zona gatului. Partea superioara a corpului ii era dezgolita iar pe piept avea crestate alte cateva versuri. Imediat cei de la criminalistica fusesera anuntati si imediat Cosmin intra pe fir pentru a investiga. Privelistea il zdruncina serios. Intelese mesajul desi incerca sa-si spuna ca nu i se adresa. In adancul sau insa, gandea altfel. Se temea din ce in ce mai tare si incepuse sa priveasca totul cu alti ochi. Nu mai devenise un simplu caz. Devenea deja o lupta.
Cand il apela pe Claudiu se ruga ca baiatul sa nu stie sau sa gaseasca raspunsul, si cu toate astea telefonul ii suna dupa numai cinci minute.
-Stiu ce este...a fost mai simplu decat ma asteptam.
-Uimeste-ma, i-o intoarse Cosmin cu mana tremurandu-i pe mobil.
-Asta e textul dat de tine...

“Can’t you see I’m easily bothered by your persistance?
One step from lashing out at you...
Be yourself, by yourself
Stay away from me!
A lesson learned in life,
Known from the dawn of time...
Can you hear the violins playing your song?”

Nu sunt tocmai organizate ca in original, dar sunt 100% sigur ca sunt versurile de la Pantera. Cantecul se numeste Walk.
-Stai putin, ce? Ce pantera?
Baiatul ofta agasat:
-Pantera - este o trupa. De fapt era o trupa. S-a desfiintat dupa ce chitaristul a fost impuscat...
-...bine, bine nu ma intereseaza! il repezi Cosmin. Cum ai aflat asta asa de repede?
-Google, raspunse Claudiu simplu. E primul lucru care-l fac in situatii de genul asta.
Ah, mai nou esti si investigator.
-Grozav...si Pantera asta ne zice si cine e criminalul?
-Pai nu...adica sunt doar niste ver..
-Atunci nu-mi esti de niciun ajutor. Te sun eu mai incolo.
Click!
Era atat de evident. Poate mesajul pe care fata de dinainte il spusese prin telefonul mobil ar fi putut fi o coincidenta dar asta deja nu mai era. Criminalul il cauta pe cel care venise cu ideea de a face publicitate crimelor. Mesajele erau o amenintare. Cosmin rasufla usurat cand observa ca totusi nimeni nu vede lucrurile in felul asta. Era mai bine daca o stia doar el. Se mai gandi si la faptul ca totusi criminalul nu avea cum sa-l gaseasca. Nu se daduse publicitatii numele celui care conducea ancheta. Teoretic nu putea dea de el, mai ales intr-o astfel de situatie. Dar ceva ii spunea ca tipul (toata lumea presupunea deja ca era un barbat pana la urma) era mai inteligent decat parea.
Un gand ciudat care nu-l mai strabatuse niciodata inainte de cand intrase in politie il facea acum sa tremure. Pentru prima data in viata lui se temea. Nu-i placea sa o recunoasca. La urma urmei, nu-i placea nici macar sa se gandeasca ca asa ar fi. Dar asta era adevarul. Cosmarurile, mesajele si izbucnirea lui - toate stateau ascunse in subconstientul sau si-i dadeau incontinuu semnale de alarma.
Simtii nevoia sa stea jos. Se aseza pe o bordura privind in gol. Nu stia cu ce sa inceapa, asupra carui lucru sa se concentreze? Criminalul sau proprii sai demoni? Oare daca ar fi rezolvat cu una dintre probleme, cealalta ar fi disparut de la sine? Si totusi...de unde sa inceapa mai intai?
Telefonul ii suna. Si avu un sentiment rau. Ca si cum ar fi primit lovitura decisiva. Era deja la pamant. Dar urma sa fie scos de tot din ring. Stia asta.

-Momentan s-a terminat pentru tine, ii spuse Sebi pe cel mai serios ton posibil. Esti eliberat din functie pana la rezolvarea cazului. Te vei intoarce la lucru cand toata prostia asta va lua sfarsit. Sper ca pana atunci sa te simti mai bine.
Cacat! Cacat! Cacat!
-Nu inteleg care e problema! se trezi el rastindu-se la seful sau. In sfarsit aveam o pista, un profil. Si acum ma scoti din joc? Care dracu’ e problema?
-Problema esti tu. Pierzi controlul, nu atat asupra cazului cat asupra propriei tale persoane. Nu vreau sa zic nimic mai mult, dar consider ca ai nevoie de o pauza.
Nu acum. Am nevoie de asta!
-Cum esti tu in masura sa decizi asta?
-Se vede cu ochiul liber ca esti pierdut. Te rog, nu mai insista...si as vrea sa-mi dai arma deocamdata. Se pare ca ai o problema cu...purtatul ei.
Giulia! Giulia! Giulia!
-Ah, mai nou ai pe cineva care-ti da raportul...
-Ea mi-a spus asta pentru binele tau. Eu fac asta spre binele ta...
-Stii ce? Sa se duca dracului binele meu. Eu stiu ce e bine pentru mine – sa-mi fac treaba. Asta e bine! Tu imi iei asta acum!
-Considera discutia incheiata. Arma, te rog.
Cosmin scoase pistolul si-l aseza usor pe birou. Mana incepuse sa-i tremure. Dadu sa plece, cand o ultima speranta i se intrezari intre ganduri.
-Sebi, criminalul e pe urmele mele. Mesajul lasat pe ultima victima e evident. E o amenintare...
Comisarul-sef il privi surprins. Nu-l credea. Dar alesese sa-l linisteasca:
-Pauza asta o sa-ti dea ocazia sa dispari din investigatie. O sa fii in siguranta. Eventual vom pune pe cineva sa-ti supravegheze casa daca doresti...
Cu toate sperantele zdrobite, Cosmin nu mai putu sa spuna decat un lucru:
-Nu de asta am nevoie...bine atunci. Cum doresti...
Iesi din biroul lui Sebi. Giulia il privea de la masa ei cu un aer vinovat. El ii zambi prietenos si parasi cladirea fara sa mai spuna vreun cuvant.

Ajunse in mai putin de o ora in propriul sau cartier. Intentiona sa mearga direct acasa si sa doarma...sa uite...sa astepte pana ce tot cosmarul avea sa ia sfarsit. Apoi auzi vocea lui Raul si a altor amici in parcare. Brusc ceva il facu sa renunte la gandurile sale initiale. Merse catre ei, se saluta cu toti, dupa care isi trase amicul deoparte.
Raul il asculta si apoi ii ranji.
O jumatate de ora mai tarziu se gaseau amandoi in apartamentul lui Raul. Acesta ii dadu lui Cosmin un pachet infasurat cu grija in hartie. In schimb, Cosmin ii inmana cateva bancnote si porni inapoi spre apartamentul sau.

Apa din cada era fierbinte. Alaturi isi asezase cinci paharele umplute cu tarie. Langa ele era pachetul cumparat de la Raul si o bucata de oglinda dreptunghiulara pe care o folosea de regula pentru a se verifica de carii...
Pe podeaua sufrageriei statea demontat pistolul sau de rezerva. Incarcatorul fusese si el golit. Toate gloantele erau imprastiate pe jos.
Voi fi in afara oricarui pericol.
Se dezbraca si se aseza in cada. Contacul cu apa fierbinte si imbietoare il facu sa-si dea capul pe spate. Ofta. Desigur ca stia ce face. Era mai mult decat constient ca nu e bine, ca intr-o zi, poate chiar acea zi, va merge prea departe. Dar nu-i pasa atat de mult incat sa se mai ingrijoreze. Un singur lucru vroia. Liniste. Pe de-o parte...si ceva mai multa luciditate pe de alta.
Am nevoie de ceva care sa ma ajute...
Nu putea rezolva cazul pe cont propriu, prin fortele proprii, si el stia asta.
Haide Raul. Tu te pricepi cel mai bine la chestiile astea! Am nevoie de ceva care sa ma ajute sa gandesc si sa rezolv porcaria asta.
Il avertizase ca e periculos. Ii spusese foarte serios ca daca nu e atent in cele mai mici detalii cu ce face...nu va avea prea multe sanse.
Sunt dispus sa incerc orice, si pot sa fiu indeajuns de atent.
-Cu chestia asta o sa-ti pierzi mai mult decat controlul de data asta. Poate fi fatal.
Ti-am spus, sunt constient de ceea ce vreau sa fac.
-Chiar si asa...este imprevizibila. E un amestec. Nu a fost testat indeajuns.
O sa fie testat acum. Am incredere in tine.
-Omule, nu in mine trebuie sa ai incredere. Ci in propriul tau corp.
Ajunge.
Deschise pachetelul. Praful avea o culoare straina lui. Niciodata nu mai folosise asa ceva. Mainile ii tremurau. Varsa o cantitate considerabila pe bucata de oglinda. Impacheta la loc. Lua o lama si incepu sa separe cateva doze. Lasa sa mai treaca o vreme. Si apoi inhala o parte. Incerca sa se relaxeze dar continua sa tremure. Stia ca era din cauza nervilor, a emotiei. Mai astepta putin si isi dadu seama ca nu avusese loc niciun efect. Mai inhala o doza. Pe loc narile i se infundara si tot corpul i se incorda.
-In teorie lucrurile merg cam asa – cand simti starea de extaz maxima pe care o ai de obicei. Mai iei o data. Atunci...atunci ar trebui sa functioneze.
Lua si ultima masura pe care o taiase. Brusc tot corpul incepu sa i se relaxeze. O liniste neobisnuita incepu sa-l cuprinda. Totul era calm. Totul era bine.
Cineva intra in baie fara zgomot. Cosmin nu se misca. Ii putea simti prezenta. Parfumul specific...curand si gustul dupa ce ea se apleca si-l saruta. Totul se disipa pe loc. Ceea ce avea dinaintea ochilor incepu sa devina de un palid fantomatic. Era stralucitor. Apoi, intr-un mod cu totul si cu totul bizar totul se intuneca si el cazu in visare.
Se trezi cateva ore mai tarziu...in propriul sau pat. Fu atat de surprins incat sari in sus. Creierul sau astepta altceva. Alt peisaj...Dar era chiar acolo. Isi plimba confuz privirea de pe pereti la propriul trup palid si tremurand si apoi...la ea.
Ea statea acolo, langa el. Arata asa cum si-o amintea dintotdeauna. Mirosul se pastrase.
Scortisoara...
Aspectul era acelasi, dar prezenta era mai apasatoare si mai reala. Inchise ochii pentru o clipa. Nu intelegea nimic. Efectul dispare in cateva ore. Dupa lumina de afara ar fi trebuit sa treaca indeajuns de mult timp incat sa...
Deschise ochii si o cerceta cu atentie. Ea il privea inapoi cu un aer calm si dragastos. Ofta. Ceva nu era in regula. Se simtea lucid...se simtea...normal. Si cu toate acestea, iat-o! Statea chiar acolo langa el, socant de reala. Astepta. Minutele treceau. Ea nu parea sa dispara.
-Sa stii ca nu se va intampla prea curand, vorbi ea pe un ton amuzat.
Socul il facu sa sara din pat dintr-o miscare. Se asteptase la multe lucruri de la ea. Experimentase multe lucruri cu ea. Dar intotdeauna realizase ca e o naluca, nimic decat nascocirea propriei dureri. Acum era infricosator de reala.
-Relaxeaza-te, spuse ea, razand de data asta. Doar tu ai facut asta...Tu ai vrut asta. Nu poti acum sa te sperii de parca n-ai stii despre ce e vorba.
Mintea i se bloca, dar curiozitatea incepea sa prinda radacini serioase inauntrul sau. Curand ii depasi frica, stresul – totul.
-Cum anume am facut eu asta?
-E simplu. Ai vrut mai mult. Ai vrut ceva care sa te ajute. A functionat.
-Cum anume a functionat? Nu...nu...a functionat deloc. Eu am vrut sa pot sa gandesc mai bine, sa...rezolv treaba.
Facu o pauza:
-Nu sa ma excit mai tare...
Ea zambi si-l facu pe el sa faca la fel. Se simtea ca un idiot. Vorbea cu cineva din inchipuirea lui – totul din cauza drogurilor. Totul pentru ca el avusese senzatia ca-l va ajuta sa rezolve cazul.
-De unde stii ca nu a functionat?
Tacere.
-Hai sa o luam altfel, relua ea. Fiecare...persoana care ia o astfel de doza...experimenteaza senzatii asemanatoare...doar ca sunt mai puternice. Senzatia ta...sunt eu! Doar ca ai dus totul la un alt nivel. Pot rezista mai mult in preajma ta, evident ca sunt ceva mai...dotata...doar pot vorbi, nu? Si pentru ca m-ai inzestrat cu o doza de inteligenta, inseamna ca te pot ajuta. Deci a functionat. O sa te ajut sa rezolvi cazul.
Cosmin amuti din nou. Era incredibil. Mult prea incredibil ca sa dea crezare. Fie era un vis, fie delira.
Desigur ca delirez, doar pentru asta am si luat drogul.
-Asta nu se poate, spuse el intr-un final. Esti prea reala. Prea...puternica ca sa existi doar in imaginatia mea. Si de unde stii de caz?
-Normal ca sunt doar in imaginatia ta, zapacitule! Doar am mai aparut si inainte. Doar ca acum am mai multe de spus. Si normal ca stiu de caz. Orice stii tu – stiu si eu. Sunt o proiectie a propriei tale constiinte. Nu asta vroiai?
-Ba da...doar ca e...neasteptat. Si incredibil de real.
-Drogurile...ofta ea...cine le poate intelege in intregime?
Asta a fost ceva ce as spune eu? Probabil ca da.
-Bine, bine. Da-mi timp sa ma obisnuiesc cu situatia si ca nu e doar un vis.
-Nu e doar un vis, ii spuse ea simplu. Doar ca vorbesti singur!
-O sa-mi revin si...puteam sa incercam...cate ceva.
Ea chichoti intr-un mod ciudat de familiar:
-Nu-ti face griji. Printre sedintele masive de sex, ne vom ocupa si de cazul tau...
-Sedinte masive de se...x?
Cosmin inghiti in sec. Totul ii suna teribil de ridicol in cap.
-Nu! Categoric nu! Fara sex. Nu mai facem sex!
-Nu?! intreba ea cu un aer nevinovat si-si muta privirea asupra propriului trup care se intindea provocator pe pat.
-Nu!
-Dar de ce? Nu lipsa placerii pare sa fie problema si...
-Poti sa incetezi? Nu mai facem, pentru ca oricum nu faceam. Tu nu existi. Esti...o fantezie. Si nu vreau sa ajung sa traiesc fiecare chestie din...
Privirea ii cazu si lui asupra trupului ei. Inghiti in sec si incepu sa simta fiorii dandu-i tarcoale.
-Doamne...ce pacat ca nu existi in realitate...ai fi...wow!
Ea chicoti...din nou.
Asta il trezi la realitate...atat cat era posibil.
Daca ea este o plasmuire a propriei mele constiinte, inseamna ca imprumuta tot ce vad la ea din chestii reale, pe care le-am trait sau pe care le cunosc. Ceea ce inseamna ca rasul e luat de la...oh, Doamne! Pustiul!
-Pur si simplu nu mai facem! Deloc! Ne concentram asupra cazului.
-Bine, il repezi ea plictisita.
-Si pune ceva pe tine!



*

-Ce altceva mai stim? insista ea pe un ton care devenea tot mai deranjant pentru Cosmin.
De fapt...o facea sa semene cu Sebi.
In ultimile trei ore, ea ii pusese zeci de intrebari, facandu-l pe el sa treaca rapid in revista fiecare detaliu al cazului. Erau informatii pe care ea le stia oricum. Asta pentru ca el le stia. Reusise sa puna totusi cap la cap cateva elemente importante. Ea il ajutase. Totul era foarte bizar...
-Devii enervanta. Ia-o mai usor cu intrebarile. Deja stii toate astea.
-La fel si tu. Dar pari sa le omiti uneori.
-Bine! Care era intrebarea?
-Dupa parerea ta, care este principalul lucru care-l ghideaza pe ucigas?
-Dementa? Distractia? Sadismul?
-Gresit! E muzica.
-E doar o presupunere, raspunse el cu un oftat.
-Nu vad cum ar putea fi altfel, avand in vedere ca fiecare crima a lasat in urma un mesaj. Fiecare mesaj are un corespondent in muzica...
-Prima crima nu a avut nimic de-a face cu muzica.
-I-a scrijelit o pentagrama pe frunte. Wow! Ciudat! Si totusi, nu are absolut nimic de-a face cu rockul, nu?
-Bine, bine – rockul il face sa ucida!
-Nu. Doar il face sa aibe un ghid, o metoda, un crez! Nimic mai mult. Nu este motivul, este modalitatea.
-Incep sa devin confuz...
-Cu toate astea, ai dreptate intr-un mic detaliu. Prima crima nu a avut in mod direct legatura cu muzica. Nu tu versuri, nu tu pasaje de chitara, nu tu nimic. Ceea ce inseamna ca prima crima gasita de tine este si prima comisa de ucigas. Deci atunci a inceput nemernicul sa guste sange.
-Mai usor cu metaforele, vrei sa visez urat la noapte?
-Mai mult ca sigur stim motivul pentru care a ucis prima data! S-a certat cu iubita. Stim cu certitudine ca i-a placut. Asa ca a facut-o si a doua oara. Cu fiecare crima, placerea crestea in el...
-Cum stii asta?
-Simplu. Victimile sunt aleatorii. Nu au nicio legatura intre ele...
-...aparent nu au nicio legatura intre ele, adauga el tacticos.
-Haide...cine crezi ca e tipul? Jack Spintecatorul? Crezi ca face o cercetare amanuntita inainte de a iesi afara si a infige cutitul in cineva?
-Daca e destul de inteligent pentru a lasa mesaje secrete, note de chitara, eu cred ca poate sa si gaseasca conexiuni intre victimile sale.
-Ma indoiesc. Sa asculti un anume stil de muzica nu te face automat un geniu, indiferent de cat de neinteles ar fi el. Scuza-ma daca eu il consider a fi doar un nemernic norocos insetat de sange, ok?
-E-n regula! O parte din mine crede acelasi lucru. Stai putin? Care parte? Ah, da...tu!
Ea il ignora. Parea concentrata, parea gata sa rezolve cazul in urmatoarele cinci minute.
-De ce e norocos? intreba el dupa un timp.
-Poftim?
-Ai spus ca e un “nemernic norocos”. De ce “norocos” ?
-Pentru ca a ucis 6 oameni si a scapat cu asta?
-Deocamdata. Dar asta nu-l face norocos. Poate pur si simplu stie ce face. Si toata treaba cu rockul e doar de distractie.
-Poti sa fii sigur ca e de distractie. Dar habar n-are ce face si tu stii asta!
-Putem sa renuntam la aluziile astea de trei lei? E evident ca orice stii tu, stiu si eu si viceversa. Nu facem decat sa ni le reamintim, pentru mine! Nu e nevoie sa-mi spui ce stiu. Stiu ce stiu si mai stiu si ce stii tu.
Ea clipi nedumerita.
-Are sens ce am spus? intreba el incurcat
-Pentru mine are, raspunse ea ridicand din umeri. Ah, am uitat – impartim acelasi creier.
-Memorie, o corecta el.
-Mda, daca ar fi fost creier, am fi facut-o pana acum. Sunt deja...sase ore?!
-Termina cu asta! se rasti el.
-De ce? Nu inteleg...
-Ar trebui...suntem conectati unul de altul. Ai uitat deja asta? Am discutat-o acum...trei secunde.
-Impartim memoria dar nu si subconstientul. Ce-mi scapa?
Cosmin era socat cum reusisera sa schimbe brusc subiectul de discutie. Nu intelegea cum de naluca lui avea atata personalitate. Un gand fugar il facu sa se intrebe cu privire la compozita drogurilor. Se razgandi rapid.
-Ok. Tu...esti...formata din ceea ce cunosc sau gandesc eu.
-Corect. Desi ma indoiesc ca ai mai cunoscut vreo tipa care sa arata fix ca mine...sincer, ma simt ca un fel de Frankenstein.
Izbucnira amandoi in ras.
-Ei bine, daca la corp esti prototipul femeii fatale, la personalitate imprumuti lucruri de la persoane ce nu as vrea sa le asociez vreodata cu sexul...si cu mine.
-Aha, incuviinta ea pe un ton neutru.
-Ai inteles?
-Da, am inteles.
-Bine, spuse el inveselindu-se.
Spera ca acum ea sa termine cu aluziile si provocarile.
-Iti plac femeile care doar stau si suspina, fara sa gandeasca pentru propria lor persoana.
-Ce? Nu-i adevarat...cum ai putut inventa o asemenea teorie...
-Eu o stiu pentru ca tu o stii...asa ca...
-Ba din contra. Eu stiu ca tu nu o stii, pentru ca eu nu o stiu. Este doar un lucru la care m-as gandi in stare de depresie sau descurajare. Si tu stii asta, pentru ca eu stiu asta.
-Degeaba spui asta. Vrei doar sa ma faci sa ma simt mai bine.
-Evident ca vreau ca eu sa ma simt mai bine!
-Esti un nemernic!
-Ce prostie! De ce as gandi vreodata asa ceva despre mine? tipa el intrigat.
-Pentru ca stii ca-i adevarat, ii spuse ea pe un ton morocanos.
-Ah, de ce naiba ma cert cu tine? Nici macar nu existi !
-Nu te certi cu mine. De fapt te certi cu tine insuti!
-Ah las-o balta!
Ii intoarse spatele si pleca nervos. Intra in baie, trase zavorul usii, se usura si apoi se clati cu multa apa pe fata. Cand ridica privirea, o zari pe ea in oglinda. Simtii cum ii dispare pamantul de sub picioare pentru o clipa. Se sperie serios, pentru ca era sigur ca trasese zavorul inainte de a face altceva.
-Cum naiba ai intrat aici? Pleaca! Am nevoie de intimitate.
-Dar unde ai mai auzit tu de asa ceva? il repezi ea. Ce? Vrei sa dispara pe moment efectul drogului pentru ca tu trebuie sa faci pipi? Nu merg lucrurile asa. Ai luat doza, eu sunt lipita de tine pentru o vreme.
-Grozav...
-Sa o luam de unde ramasesem...
-Las-o balta, nu sunt misogin.
-Ma refeream la caz, mai Casanova.
-Si eu la fel! Vroiam doar sa vad daca esti pe faza.
-Sa zicem ca stim motivul pentru care individul a inceput sa ucida. Acum hai se ne gandim cine este.
-Imposibil de spus, ii raspunse Cosmin. Nu prea a lasat urme evidente. Sau daca a facut-o, nu au ajutat cu nimic. Probabil ca inseamna ca nu are cazier, deci nu avem cum sa-l gasim.
-Nu ma refer neaparat la identitatea lui, ci doar la personalitate.
-E un tip care se intalnea cu o tipa. Ea nu vroia ca lumea sa stie de el, dovada ca niciun vecin sau vreo ruda nu avea habar de existenta lui. Considera ca e o pata neagra in viata ei, dar totusi il placea. Pe ce plan...habar n-am.
-De unde stii ca erau impreuna?
-E evident...din probele luate de la ea. Probe biologice. Am gasit urmele unui barbat asupra ei. Nici vorba de viol. Urmele corespund cu celelalte mici indicii. Amprente sterse, fire de par si...cam atat.
-Ok. Ce altceva stim despre el?
-Urmatoarea lui victima a fost o prostituata. Imposibil de recoltat probe. Am avea peste douazeci de suspecti. Nici nu stiu cat de concludente ar fi pana la urma. Odata cu prostituata a fost ucis si pestele.
-In acelasi timp?
-Conform laboratorului – nu. La o diferenta de o zi.
-Ce-ti spune asta?
-Ca a vrut sa termine afacerea definitiv?
-Nu chiar. Eu cred altfel. A ucis-o pentru ca i-a placut. Si a cautat-o cu lumanarea intorcandu-se ca sa fie vazut si suspectat de peste. Mai vroia o victima, una mai usoara. Chestia asta poate fi usor confirmata dupa locul crimelor, care corespunde.
-Wow...sunt inteligent. Nu pot sa cred ca eu m-am gandit la asta.
-Modestule...suspina ea. Mai departe! Urmatoarea victima.
-Batranul fara adapost.
-E evident si destul de plicticos – victima usoara si mai multa atentie, prin notele de chitara crestate pe el. Urmeaza tanara torturata si ucisa in propriul apartament, nu?
-Da, ea...probabil mai socant decat prima crima. Nu i-a taiat capul, dar mesajul si toate celelalte...
-Asta cred eu ca a facut-o pentru a-si confirma statutul. Mai mult ca sigur ca s-a vazut la televizor. A vazut stirea, a vazut indiciile. Mesajul lasat confirma amenintarea, confirma ca e la curent cu tot si mai confirma ca-i place ceea ce face si nu se va opri.
-Presupun...apoi e cealalta victima – tanara care se intorcea acasa dupa o noapte in club.
-Ce idioata. Cine ar pleca de una singura la ora aia prin Bucuresti?
-Sunt de acord, zambi Cosmin aprobator.
-Cu toate astea, mesajul a avut o adresa fixa.
-Eu.
-Cam asa ceva. Desi el nu stie ca tu esti tu. In sensul ca e constient de existenta unui sef de investigatii dar nu stie ca esti neaparat tu. Va avea ceva de cautat pana sa gaseasca informatia asta. Ceea ce inseamna ca esti in siguranta pentru o vreme. Mesajul a fost clar. Vrea sa fie lasat in pace. Poate chiar incearca sa te gaseasca. Nu putem stii.
-Hei, cum de nu m-am gandit eu la asta? Oh, stai! M-am gandit!
-Avand in vedere cat de constant e tipul, probabil va lovi din nou. N-ar trebui sa-i mai permitem prea multe reusite. Acum exista doua variante. Fie incerci sa-l cauti prin metoda clasica de politist. Stii tu – chestiile plictisitoare. Sau faci in asa fel incat sa te gaseasca el pe tine. Asta daca intr-adevar te cauta.
-Eu cred ca o face. Sau cel putin...Pantera o face!
-Mda...E greu de spus ce ai de gand sa faci in momentul asta. Doar daca...Ahhhh!
Ea lesina. Se pravali zgomotos pe podea. Cosmin se repezi sa o ajute. Ea era deodata slabita, sfarsita de energie. Brusc si pe el il luase durerea de cap.
-Ce se intampla? intreba el dezorientat.
Ii aseza capul in bratele sale. Nu stia ce trebuie sa faca, constientiza ca nimic nu era real, dar socul era prea mare pentru a sta pasiv.
-Doza, spuse ea incet, ii dispare efectul. Incep sa dispar. Pe tine te doare capul, ti-a inceput mahmureala.
Ceea ce inseamna ca...
Dadu rapid fuga in camera sa si infasca o noua doza. Nu observa totusi ca ea nu-l mai urmase de data asta .O inhala cu repezeala. Intr-un minut durerea de cap disparu, iar parfumul ei reveni, mai puternic ca niciodata.
Panica, oboseala, mahmureala drogului. Il sfarsira de puteri. Cazu lat in pat. Dupa o vreme simti cum ea se aseaza langa el. Il saruta pe obraz in chip de multumesc. Cosmin nu mai statu sa se gandeasca cat e de ciudat. Era constient de un singur lucru, si anume ca prezenta ei il facea sa gandeasca si inevitabil il ajuta sa rezolve cazul.
Dupa cateva minute de stat, el ii sopti:
-Nu-ti stiu numele...
-Nici eu. Am vreunul?
-Sa inteleg ca nu?
-Daca tu nu stii, atunci nici eu...
El surase. Intelegea totul.
-Deci? intreba ea intr-un tarziu.
-Deci ce?
-Primesc un nume?
-Mnu.
-De ce nu?
-Pentru ca nu esti reala.
-Aha...
-In plus m-am atasat mult de tine si de...ajutorul tau. Daca-ti dau si-un nume, imi e ca ziua de maine ne gaseste in fata altarului.
Surasera impreuna. Cosmin adormi. Iesind putin din capul si din universul sau, se putea vedea un singur lucru. Era singur.

*

Stie ca-l urmaresc. Stie ca vreau sa-l gasesc. Se teme, sunt sigur ca se teme. Orice persoana normala ar face asa intr-o astfel de situatie. Nu stiu cum va ceda. Nu stiu exact la ce sa ma astept. Oare imi va sufla in ceafa mai tare decat o face deja? Cum ar putea? Am facut totul aproape perfect. Nu au cum sa ma gaseasca.
Bate vantul. Imi aduce un miros ciudat. Familiar dar respingator. Ma intreb de unde vine...

Exista un lucru care ma intriga. Un lucru pe care nu-l inteleg si pe care refuz inca sa-l accept. Cum ar putea politistii sa-si dea seama de adevaratul sens al urmelor lasate de mine. Las in urma versurile de la “The Number of the Beast” – ei ar fi trebuit sa gaseasca pasajul din Biblie – minunile internetului ! Dar cum sa se gandeasca direct la Iron Maiden. Sa zicem ca au fost norocosi...Dar cifrele? Notele de chitara...cum sa se prinda de asta atat de curand? Ar fi un soc, un mister greu de deslusit. Drace, nici nu ma indoiesc ca asa a fost. Si totusi...cineva a stiut. Cineva a stiut tot timpul la ce ma refer. Daca tot ce fac i se pare familiar, atunci ar putea la fel de bine sa ma poata gasi. Ceea ce inseamna ca fie o sa devin foarte prezibil, fie deja sunt pe urmele mele.
Ascult linistea orasului. Trafic, zumzet, praf, aglomeratie.

Nu. Sunt in siguranta. Nu au cum sa ma gaseasca. Am fost atent. Poate am avut stangacii in anumite momente, dar am fost atent. Oh, asa de atent! Si totusi...totusi...daca...daca. Nu mai pot gandi. Ce se intampla?
Tremur...e ceva ce nu am mai simtit pana acum. Ciudat de familiar. Ciudat...e mirosul, doar ca acum nu mai miroase. S-a impregnat in mine. Orice a adus vantul, a intrat in mine. Sunt sigur ca nu m-am mai simtit niciodata asa, si totusi e familiar...De ce?
Pielea mi s-a inasprit. Simt un frig si o nesiguranta dezarmanta. Ce ar putea fi?

Acum imi aduc aminte! Exact. De ce era asa familiara? Pentru ca victimele mele au suferit de asta. E frica. Teama. Le era teama. Asta inseamna ca...si eu ma tem. Ma tem sa nu fiu gasit, descoperit, prins. Toate astea si chiar mai mult, ma tem ca daca nu voi avea sange in continuare. Ma tem ca voi muri!
Nu-mi place sa simt asta. Nu mai vreau sa simt asta. Trebuie sa o fac sa inceteze. Trebuie sa gandesc! Sunt o bruta toanta pe dinafara dar pot sa gandesc aici la mine in cap. Totul are o noima, totul merge, totul functioneaza!
Trebuie sa-mi recapat calmul. Trebuie sa devin imprevizibil. Sa le tai calea cu ceva care sa-i socheze si sa-i dea zece pasi inapoi. Dar inainte sa fac asta, trebuie sa scap de cel care-mi poate intelege faptele atat de usor. Nu-mi place sa-mi impart gandurile cu nimeni. Gandesc pentru mine si pentru nimeni altcineva. Intrusul trebuie sa dispara.

Soptesc.
Teama.
Nesiguranta.
Doar intunericul ma tine in pantecul lui. Ma protejeaza. Ma ajuta sa gandesc. Ma adaposteste. Ma ascunde pana cand...

Pana cand voi lovi din nou.

Shhh...

5 (cinci)

Fly high touch the sky
Never know the reason why it ends
Victim of fate•

5 (cinci)

-De unde vrei sa incepi cu asta?
Desi se inseninase la fata, Sebi tot pastra o senzatie de incordare, de ingrijorare in ceea ce privea cazul. Cosmin trase aer in piept si incerca sa o ia de la capat cu explicatiile:
-E simplu. Facem un profil. Vedem ce ne iese si incepem sa cautam!
Comisarul-sef nu spuse nimic astfel ca el continua:
-Evident ca nebunul asta e pasionat de versuri, simboluri, muzica...Un astfel de tip nu-si pierde vremea in mall, la o cafeluta. Avem nevoie de baruri obscure, locuri intunecate din oras – oriunde si-ar putea face veacul un astfel de individ.
-Stii ca la fel de bine ca ar fi putut sa fuga din oras...daca as fi in locul lui as parasi Bucurestiul. Daca politia imi ia urma, ba ma mai da si la televizor... Nu-mi place totusi sa cred ca-l pierdem din mana si dam de cap altor sectii din tara.
Cosmin tacu pentru o secunda. Dadu de doua ori ocol biroului si se hotari sa vorbeasca:
-Cum vad eu lucrurile – tipul e mai curajos decat vrem noi sa credem. Fir-ar sa fie, e un nebun! In nebunia lui nu va fugi, va continua sa-si faca jocul.
Cu mult sange rece, continua:
-...va mai omori una, doua persoane – pana o sa-l prindem definitiv.
Sebi facu ochii mari. Isi incorda bratele pe marginea biroului si se abtinu sa nu tipe.
-Una-doua persoane? reusi el abia sa ingaime.
-Trebuie sa-l prindem, se avanta Cosmin increzator in ideea lui. Acum ca stim cine e...nu-mi scapa el mie.
-Si cu toate astea, te astepti sa mai ucida. De vreo doua ori...
Cosmin privi dezorientat. Cumva, lui i se parea complet normal. Privirea sefului sau zicea insa totul. Un fior i se strecura pe sira spinarii si simti ca e momentul sa plece. Desi era ferm convins ca modul sau de gandire e corect.

In aceeasi seara, sectia transmisese informatia catre opinia publica. Pana a doua zi toate buletinele de stiri, ziarele, posturile de radio, site-uri si bloguri stiau despre criminal, despre victimile facute si chiar despre metodele folosite...asta in limita decentului.
Nimani nu a dat insa prea multa atentie acestor stiri, oricat de grave ar fi parut ele. Romanii erau aceiasi – nepasatori pana la proba contrarie. Poate si atunci ar fi ezitat in a crede asa ceva. Toata lumea pleca de la principiul – “nu mi se poate intampla mie”. Nimeni nu banuia ca totusi undeva acolo, in noapte, se afla un criminal ce n-ar fi ezitat o clipa sa atace. Ignoranta, nepasare sau prostie? Irelevant. Cand avea sa se intampla din nou...greu de crezut ca s-ar fi facut vreo diferenta.
Pe nimeni nu impresionase modul in care se parea ca actioneaza ucigasul. Nimanui nu-i pasa de versuri si citate din cantece, simboluri, intelesuri ascunse. Practic stirea a trecut ca si cum n-ar fi fost. Poate iscase cateva barfe nevinovate, dar nimic mai mult. Dar cine trebuia sa auda auzise...
A doua zi, autoritatile au gasit trupul unei tinere ucise cu sange rece in propriul apartament. Fusese injunghiata in stomac...

Era frig in apartamentul fetei. Sa fi fost vremea de-afara, peisajul din casa...Cosmin n-ar fi putut spune exact. Era socat nu atat de victima cat de crima in sine. Nu se asteptase la un astfel de raspuns din partea criminalului. Incerca sa gandeasca, dar nimic nu paru a-i trece prin cap in acele momente. Ar fi fost un lucru...o dorinta...
Bliturile celor de la laborator il trezira brusc la realitate. Frigul deveni mai patrunzator, infigandu-se in spate ca un tais de gheata. Isi freca palmele una de alta si incerca sa zareasca ceva folositor. Spre deosebire de ceilalti, fata aceasta nu avea simboluri, versuri sau note muzicale crestate in piele. Doar modul de operare fusese acelasi. O lovitura bine plasata de cutit care te facea sa suferi si sa mori in acelasi timp.
Fusese legata de calorifer la picioare. Mainile ii stateau tepene in jurul stomacului, din pricina socului provocat de rana. Cateva vanatai se umflasera strident pe fata. In jurul gatului avea cateva urme rosiatice spre mov. Tot din zona aceea porneste o zgarietura de cutit care coboara pana la rana ce i-a provocat in final moartea.
Cosmin se cutremura de frig si teroare, gandindu-se la scenele petrecute in camera aceea cu doar o zi in urma. Apoi zari si telefonul mobil aruncat langa ea. Infasca niste manusi de la echipa de criminalistica si se apleca dupa el incepand sa-l butoneze. Nu-i lua mult sa gaseasca inregistrarea care ii era intr-un fel destinata...
In momentul in care ii dadu drumul, vocea fetei se raspandi infiorator in toata camera din difuzorul mobilului. Toti cei din camera amutira. Mana lui Cosmin incremeni, neindraznind sa se miste in vreun fel. Dupa ce inregistrarea se opri se lasa o liniste apasatoare, aproape dureroasa. Sa fi zis ceva ar fi fost crud. Sa fi tacut ar fi fost prea mult. In cele din urma subcomisarul se ridica in picioare si pleca fara sa mai zica nimic, cu tot cu telefon.

Suferi la fel de mult cand fu nevoit sa asculte din nou, de data aceasta in fata lui Sebi. Comisarul-sef nu putea sa auda asa-ceva in liniste. Ofta in continuu, dadea drumul la cate-o injuratura amestecata cu o invocare de dumnezei pentru ca apoi sa se tranteasca extenuat in scaunul sau cand totul se sfarsi. Simplul efort de a asculta asta il terminase de puteri in cel mai bizar mod posibil. Ii ceru in scurt ragaz lui Cosmin care iesi din birou. Se duse langa Giulia aratandu-i telefonul:
-Vreau sa fii calma...sa asculti asta si sa-mi scrii textul, ok? O sa am nevoie de le pentru investigatii.
Fata il privi cu un sentiment de curiozitate amestecat cu ingrijorare. Privind in ochii lui adanci descoperi ceva nou, ceva nemaintalnit la Cosmin. Putea sa citeasca frica in privirea lui...frica si un strigat de ajutor indreptat nu neaparat catre ea ci catre oricine il putea simtii.
Cosmin parasi apoi in graba biroul.
Giulia nu-si mai dadu alte ragazuri, dadu drumul la inregistrare si incepu sa transcrie pe o coala alba. Incerca sa nu se concentreze la ceea ce auzea. Insa spre final, cand auzi...acel...sunet, nu se putu abtine sa nu izbucneasca in lacrimi. Socata, o lua de la capat, incercand sa-si spuna ca nimic nu s-a intamplat...
Doar ca ceva se intamplase. Ceva pe cat de oribil pe atat de firesc. Ceva ce omenirea incepuse sa priveasca cu foarte multa teama in ultimii ani, desi se dorea sa se creada contrariul.
Cui nu i-ar fi fost frica de moarte?
Cine ar fi vrut sa paseasca in intuneric...in necunoscut?
Cine si-ar fi dorit un sfarsit atat de oribil? Si in plus:
Cine ar fi dorit sa auda acel sfarsit?


*



Vocea fetei tremura. Era mai mult decat spaima sau simpla frica. Se putea simti teroarea ce o domina. Fara indoiala stia ca nu mai are mult de trait. Foarte probabil ca citise in ochii lui reci si intunecati asta. Stia ca nu poate scapa cu viata. Si cu toate acestea, in adancul ei ceva ii spunea...sau mai mult ii striga...sa lupte, sa se teama, sa planga, sa nu renunte la a mai fi om in ultima clipa.
Sa-ti accepti cu usurinta moartea este dincolo de vointa umana. Tine de ceva superior...
Fata se temea. Se temea pentru viata ei, nu-si dorea moartea si cumva ducea o lupta. Nimic insa nu mai depindea de propriile ei puteri. Totul statea in decizia acelui om care fara motiv o atacase in propria ei casa...
Primi biletul...
Incepu sa citeasca greoi, inghitind in sec de mai multe ori, luptandu-se cu lacrimile ce-i curgeau neincetat. Cumva isi dorea sa planga cat mai tare, sa se faca auzita, sa-si verse amarul din suflet si mania ca va trebui sa moara. In acelasi timp exista frica de necunoscut. Nu stia ce ar fi putut pati daca ar fi continuat asa. Oare ar fi avut o moarte mai usoara daca facea ce i se cere? Sau oare...
Speranta, acea mincinoasa entitate...
Oare daca facea ce i se cere...oare ar fi scapat cu viata?
Oare?...

“-Pentru cel ce ma urmareste si spera sa ma prinda...
I’m your dream, make you real
I’m your eyes when you must steal
I’m your pain when you can’t feel
Sad but true...
I’m your dream, mind astray
I’m your eyes while you’re away
I’m your pain while you repay
You know it’s sad but true...•

Te rog, nu vreau sa mor...!!!”

Scosese mai multe cuvinte decat ar fi trebuit. In momentul urmator se aude un zgomot ca de lovitura, insotit de un suierat. Apoi ea moare. Cutitul ii este implantat adanc in stomac. Urletul ei de groaza este acoperit de calus, dar ramane sfasietor.
Moare...
Si desi nu se simte asa de rau pe cat si-ar fi imaginat, tot plange.
Se agata cu niste maini invizibile de realitate, de tot ce este fizic. De aceasta lume...
In acelasi timp ceva o trage. Ceva vrea sa o duca departe, departe de orice simtire. Sa o duca intr-un loc unde lumina si intunericul sunt totuna iar caldura si frigul se simt la fel.
Ar striga de i-ar sta in putinta. Ar cere cu disperare sa ramana. Dar stie ca asta este tot acea marsava speranta care incearca sa-i provoace mai multa durere. Stie ca s-a terminat. A stiut asta de cand l-a privit pe el si de cand i-a simtit furia cu care o lovea, desi erau straini unul de altul.
Sa inchida oare ochii?
Dar nu sunt ei deja inchisi?


*



Dupa cateva ore de alergat prin oras, Cosmin intra epuizat pe usa apartamentului sau. Miscarile ii erau tremurande si necontrolate. Parea in orice moment ca ar putea cadea fara a se mai ridica vreodata. Merse drept catre pat, se aseza si scoase ceva din buzunar. Doua seringi si in jur de zece doze se insirara langa el.
Brusc, paru ca-si recapata calmul de sine. Tremuratul inceta. Era din nou in control! Mana ii statea fixa in momentul in care umplu seringa. Cu si mai multa siguranta isi desfacu haina si se intepa in bratul stang. Respiratia se alinie si ea la stadiul intregului corp. Era calm si impacat. Se lasa pe spate si astepta...
Urmarile nu se lasara asteptate. Acele...efecte secundare pe care doar el le avea aparura instantaneu. Nu mai putu sa respire, simtind ca mai are putin si se sufoca. La scurt timp insa il cuprinse o euforie ciudata, aflata la limita dintre placere si durere. Noi simturi i se trezira in momentul in care simti femeia goala aparand brusc ; ea se aseza langa el pe pat incepand sa-l dezbrace. Cosmin nu se misca, multumindu-se sa guste acea aroma pe care parul ei o emana, de fiecare data intr-un mod diferit.
Scortisoara...
Zambi in sinea lui. Asta chiar era diferit. Era sigur ca nu mai simtise asta si inainte. Placerea crescu in el.
Totul deveni indefinit...limita dintre placere si durere disparu cu desavarsire, cele doua amestecandu-se in dulceturi si agonie. Ceva in capul lui striga, facandu-i tamplele sa bubuie. Cu toate astea, in camera era o liniste care-l innebunea. Minutele curgeau dureros de greu si umbrele intunecate ale copacilor ce se revarsau mai mereu in camera, pareau de data asta ca vor sta acolo pe vecie. Micul lor dans obsesiv cauzat de vant ii dadea o senzatie disperata de singuratate si tristete. Ochii refuzau sa i se inchida, caci de fiecare data cand o facea, acel urlet din capul lui prindea viata.
Incepu sa aiba reprize de somn din care se trezea cu aceeasi oribila senzatie. Sufla si ofta greu cand se intampla asta doar pentru a adormi din nou pentru cateva minute si a o lua de la capat. Si asa isi petrecu noaptea...Noptile?!

Un sunet mai mult sau mai putin familiar il facu sa tresara. Si desi nu era telefonul mobil (care culmea, ii era asezat langa cap) tot i se parea bizar de cunoscut.
Soneria de la usa !
Sari dintr-o miscare din pat. Picioarele insa ii cedara si se prabusi zgomotos in genunchi, moment in care soneria bazai din nou. Nu-i lua mult sa-si recapete totusi echilibrul. In graba, infasca seringile si dozele si le ascunse. Privi ravasit in camera, cautand orice ar mai fi putut sa-l dea de gol.
Nimic. Totul arata in regula. Bine...
Intre timp soneria mai sunase de cateva ori.
Cosmin se repezi la usa si deschise, fara sa mai stea sa se uite pe vizor.
Giulia il privi pe jumatate speriata, pe jumatate furioasa.
Pentru cateva secunde se uitara unul la altul, amandoi in egala masura de socati de intalnire.
Cateva minute mai tarziu, ea se autoservea cu o ciocolata calda din bucataria lui. Se aseza apoi la masa si incepu sa soarba incet. Cosmin era cu privirea aruncata pe geam. Nu-si adresasera inca niciun cuvant. Cand o vazu acolo, uitandu-se la el, se daduse la o parte, dandu-i de inteles ca poate intra. Apoi Giulia o luase drept catre bucatarie...
-Deci cum ar trebui sa incepem discutia asta? intreba ea, saturandu-se sa tot astepte o miscare din partea lui.
-Nu stiu, raspunse el scurt. Despre ce este discutia?
-Disparitia ta de trei zile?!
Cosmin ii arunca o privire speriata si neincrezatoare.
A innebunit? Ce – trei zile – ? Doar aseara am fost la sectie...
Giulia observa uluiala de pe chipul sau. Il mai surprinsese o data in situatia asta. Dar fusese la telefon. O soca cu atat mai mult cu cat il vedea fata in fata.
-Sa inteleg ca iar ai pierdut notiunea timpului...
El isi butona telefonul mobil. Trecusera intr-adevar trei zile. Calendarul o confirma. Ba mai mult, avea in jur de cincizeci de apeluri pierdute. De la Sebi si de la ea in principal.
Futu-i! Nu pot sa cred ca s-a intamplat din nou...
Cum i-ar fi putut explica? Incerca sa gandeasca dar nu avea energia necesara pentru a scorni ceva inteligibil. Din fericire, Giulia parea sa gaseasca ea povestea perfecta:
-Stiu ca toata povestea asta cu criminalul e prea mult pentru tine. Fir-ar sa fie, e prea mult pentru oricine. Dar incearca sa nu ne mai ingrijorezi atat, bine? Inca esti in stare de soc!
Oare chiar credea asta? Sau incerca cumva sa-l ajute in fata lui Sebi?
-Presupun ca da...toata povestea asta are momente cand ma depaseste.
Atat avu taria sa adauge. Nu stia ce sa mai faca.
-Plimba-te cu mine in parc, o ruga el dupa o vreme. E evident ca o sa-mi iau si astazi liber.
Giulia se uita la el cu niste ochi mari, pe jumatate ascunsi in spatele cestii de ciocolata calda. Zambi.

E frumoasa !
I se parea curios ca gandea asa chiar in momentele acelea. Dar Giulia chiar avea o stralucire misterioasa in acea zi. Chipul ei era departe de a fi linistit. Ba din contra...puteai sa vezi dincolo de ea multa ingrijorare, spaima si oboseala. Si asta o facea, in ochii lui Cosmin, foarte deosebita.
Se plimbau in Herastrau, foarte aproape unul de altul. In acelasi timp insa, nu se atingeau sau priveau. Fiecare era adancit in propriul lui univers, gandindu-se la fel si fel de lucruri, diametral opuse.
Picaturi incepura sa cada din cer. Era toamna de doua luni deja...vremea incepuse sa fie vitrega cu ceva timp in urma. Curand ploaia se inteti, astfel incat Cosmin isi dadu haina jos si o inmana Giuliei. Ea nu statu pe ganduri si se acoperi, tragandu-si gluga peste cap.
-O sa ingheti...spuse ea intr-o doara.
El nu-i raspunse si nici nu se opri. Continuau amandoi sa mearga drept inainte, in timp ce ploaia cadea in rafale consistente.
Cosmin privi cerul. Tulburat, instabil, nedecis. Exact cum se simtea el. Si totusi ii oferea o alinare. Ii era frig, dar totusi cat il racorea pe dinauntru ploaia. Incetini pasul instantaneu si Giulia. Cosmin isi intoarse capul catre ea si ii vazu din nou chipul.
E minunata !
La randul ei, Giulia observa cum era privita. Ceva se schimbase foarte brusc la el. Ii intoarse zambetul cu multa caldura. Dupa cateva secunde izbucni intr-un suras...era ud din cap pana in picioare, cu apa de ploaie scurgandu-i-se de pe fata ca dintr-o fantana arteziana. Cosmin se prefacu revoltat si incepu si el sa chicoteasca.
Si ce daca se intampla toate astea? Eu sunt tot eu...Si in momentul exista si ceva mai important. Ea e importanta pentru mine...
Isi strecura o mana pe dupa umarul ei:
-O sa fac pneumonie din cauza ta, rase el
-O sa mori ca un gentleman, ii raspunse ea solemn.
Se grabira catre masina, ca si cum de-abia acum ar fi observat ploaia ce pica nerabdatoare din cer.

Ajunsi inapoi in apartamentul lui, se grabira sa scape de hainele ude. Pentru un moment, Giulia intra in baie, lasandu-l pe Cosmin in sufragerie. Atunci el zari pistolul, asezat neglijent pe marginea bibliotecii sale. Incremeni. O mai veche teama il cuprinse, injurand in sinea lui faptul ca atunci cand...se droga pierdea sirul timpului si a propriilor sale actiuni. Lua arma si nu reusi decat sa o ascunda la spate cand Giulia intra in camera cu un prosop in mana. Se apropie de el si incepu sa-i stearga parul, privindu-l la fel de cald, sincer si nevinovat. Cand termina, ii duse capul la pieptul ei intr-o imbratisare.
-Asta ar trebui sa goneasca orice raceala, sopti el.
Giulia i se desprinse din brate:
-Evident!
Mai pleca pentru cateva minute, intorcandu-se cu doua cani aburinde. Surasera unul la altul. Ea se intinse pe canapea in timp ce el se tolani pe un fotoliu. Reusise intre timp sa ascunda pistolul si privind-o pe ea, sa-si inlature acea grija. Nu-si mai adresara niciun cuvant. Ea era epuizata iar el...cu el era alta poveste.
Si-ar fi dorit sa-i spuna totul, sa vorbeasca cu ea ore in sir...sa se simta mai apropiati. Cu toate acestea se temea ca propriile vorbe il vor priva de placerea de a o privi si a se gandi la ea.
Ce sentiment ciudat !
Isi intoarse privirea, gandindu-se tot la ea si torturandu-se pe dinauntru cu fel si fel de incurajari.
Sa-i vorbesc? Ce sa-i spun?
Cand o privi din nou, Giulia avea ochii inchisi, adormita in aceeasi pozitie in care o lasase Cosmin. Ii placea sa o priveasca asa. Era ca o poza...
Se intinse langa ea. In somn, Giulia ii simti trupul si se adaposti in bratele sale. Cosmin isi lasa capul tolanit pe umarul ei si adormira impreuna.



*



Nu am vrut sa fac o pauza. Brusc am gasit un nou motiv pentru a omori. Altul decat placerea pentru sange. Urmarit fiind, mi-am zis pentru inceput sa ma fac pierdut. Dar ma plictiseste asta. Sunt atat de prosti incat n-ar avea niciodata vreo sansa. Asa ca de ce sa nu dau cosmaruri? De ce sa nu vanez si pe alta cai? Cai...psihologice.
Sa fi fost american, poate ca s-ar fi stiut una, doua chestii despre mine in momentul asta. Dar idiotii nu stiu nimic. Nu stiu de unde sa inceapa, fie si cu acele simboluri descoperite. Ce-mi propun acum este sa-l gasesc pe cel care conduce investigatia. Ironic, nu-i asa? Vreau sa-l gasesc tocmai pe cel care ma cauta. O sa-l gasesc si o sa-i dovedesc ca ceea ce face e in necunostinta de cauza. E prea increzator daca da la televizor faptele mele. O sa-l pun sa simta ce au simtit si altii inaintea lui, doar ca...
Doar ca va fi intr-un ritm mai lent si intr-o cantitate mai mare!
Ah, am terminat. Inca una, si cu asta nu a fost deloc distractiv. A tinut-o din lesin in lesin pana cand a trebuit sa recunosc ca nu o sa mai am parte de niciun fel de satisfactie. Fata asta a fost doar un antrenament si o mica parte din drumul catre tinta mea...
O mica taietura pe ici pe colo si un mesaj scurt. Asta ar trebui sa-l tina treaz pentru o vreme!
Nu sunt nebun, asta v-o spun.