3 (trei)

I need serenity...
Where do we go when we just don't know
And how do we relight the flame when it's cold?
Why do we dream when our thoughts mean nothing
And when will we learn to control?
I need serenity•...



3 (trei)

-Presupun ca e destul de draguta! spuse Cosmin la vederea unei poze in care aparea capul Nicoletei.
In urmatoarea jumatate de ora, fu nevoit sa o evite pe Giulia care-i promitea foarte serios o scatoalca pentru astfel de remarci.
In realitate, imaginea era destul de socanta. Capul femeii fusese gasit de gunoieri, in timp ce goleau un tomberon. Imediat fusese anuntata politia, insa cu ajutorul catorva interventii rapide din partea comisarului-sef, totul se linisti rapid si serviciile de investigatie recuperasera acea parte lipsa din cadavru. Nici presa, nici vecini – nu stia nimeni nimic. Inclusiv gunoierii fusesera platiti indeajuns pentru a-si tine gura.
Pe fruntea Nicoletei M. era incrustata o pentagrama. Rana era inca vie, de un rosu strident, facuta cu stangacie. Fara indoiala insa, era o pentagrama. Investigatorii decisesera ca fusese facuta cu ceva foarte ascutit, posibil un cutit.
De la biroul sau, impacat cu Giulia, Cosmin cerceta atent dosarul nou-primit. Citea cu atentie toate detaliile venite de la laborator, patrunzand cutremurat si poza. Aprinzandu-si computerul, cauta cate ceva despre pentagrame, dar fara a-si bate prea mult capul, descoperi ceea ce stia deja – insemne sataniste. Ignora total aspectul si se ridica de la birou catre Giulia:
-Am un mesaj pentru cei de la laborator. Vreau sa verifice daca semnul de pe frunte a fost facut de acelasi lucru care i-a taiat si gatul. Vreau sa stiu daca au fost facute de aceeasi lama. Sper sa reuseasca sa afle ceva...
Giulia incuviinta scurt din cap, intr-o secunda aflandu-se langa telefon, tastand.

Cand Radu Sebastian il chema in biroul sau, Cosmin ofta pentru o secunda, intrebandu-se ce i-ar putea spune. Trecusera 48 de ore de la descoperirea capului si el nu stia de unde sa inceapa. Astepta telefonul de la laborator, desi ceruse investigatia doar pentru a mai castiga ceva timp. Practic ceea ce ceruse nu l-ar fi ajutat cu nimic. Doar ca mai castigase ceva timp. Timpul trecea in continuare si el nu avea nimic. In adancul sau simtea nevoia arzatoare pentru o noua doza, dar pana una alta avea un nou obstacol de trecut.
Comisarul-sef il fixa cu privirea de indata ce pasi pe usa. Cu privirea adancita, Cosmin se aseza pe scaun.
-Nu arati prea bine, Comy! Oboseala? Stres? Droguri?
Cosmin pali, dar Radu Sebastian incepu sa rada singur de propria gluma.
-Sa zicem ca n-am dormit prea bine in ultimile nopti, suspina el.
-Te inteleg. Este genul de caz pe care-l ai o data in viata. E normal sa te epuizeze. In fine, nu te-am chemat aici sa te presez sa-mi dau un raport sau altceva...vroiam sa vad cum rezisti si daca ai nevoie de ajutor.
Subcomisarul isi adanci degetele in fata obosita, masandu-se. Isi trecut ambele palme prin par si suspina:
-Sunt bine, Sebi. Cacaturile de genul asta nu sunt indeajuns ca sa ma doboare pe mine.
-Stiu asta, zambi comisarul-sef. Vroiam doar sa o aud din gura ta. Si acum o sa fiu scurt...ce ai aflat despre pentagrame?
-Nimic mai mult decat stiam. Stii tu, semne sataniste. Nu am dat mare atentie la chestia asta. Ar putea fi o gluma. Pana nu-mi vine rezultat de la laborator ca pentagrama si gatul au fost facute de aceeasi lama sau aceeasi mana, nu ma intereseaza prea tare.
-Semne sataniste – zici .
Sebi privi un pic amuzat. Ii facu semn ca poate pleca, lucru pe care Cosmin il executa intr-o fractiune de secunda. Mergand prin parcare catre Citroenul sau, rasufla usurat la gandul ca scapase atat de usor. Scapat de presiune, oboseala il cuprinse mai tare decat s-ar fi asteptat. Ajuns acasa, se prabusi in patul sau nefacut de cateva saptamani si adormi asa – imbracat si incaltat. Dimineata, trezirea se dovedi destul de dureroasa.

-Smalturile sunt foarte asemanatoare. Mai mult ca sigur s-a folosit acelasi cutit. E vorba de aceeasi persoana si niciun fel de gluma. Multumit?
Cosmin nu se concentra prea tare pe ce spunea Giulia ci pe ce purta Giulia in acea dimineata. Bluza aceea usor decoltata si mulata pe trupul ei subtire i se potrivea de minune. Sau cel putin asa gandea el in momentul respectiv.
-Da, sunt foarte multumit. Mersi!
Acum i se terminase si scurtul ragaz pe care-l gasise. In continuare habar n-avea ce sa faca. De unde sa inceapa? Mintea ii zbura inapoi catre discutia sa cu Sebi din seara trecuta. Fiind ceva mai limpede isi dadu seama ca cercetase cu prea multa superficialitate despre pentagrame. Isi aprinse computerul, dadu o noua cautare si incepu sa citeasca fiecare detaliu in parte pe care-l putea gasi.



Pentagrama

Stea cu 5 colturi, inconjurata de un cerc, de-a lungul varfurilor.

Cea mai veche provenienta – Ur, Mesopotamia – 3500 i.Hr.

Folosite mai tarziu si in alte culturi, reprezentau regalitatea. Grecia, Babilon.

Este adeseori confundata cu Steaua lui David, dar in acelasi timp este sursa de inspiratie pentru insemnul evreiesc.

Devine simbol crestin undeva in preajma secolul 14 (prezent in poemul Regelui Arthur). Simbolizeaza cele 5 rani ale lui Iisus. In limba latina, insemnul era denumit lucifer – in traducere – Steaua Diminetii, simbol al zeitei Venus. Odata cu extinderea crestinismului, are loc denigrarea cultului politeist al zeitatilor. Insemnele lui Venus devin asociate cu Lucifer – diavolul, antichristul, satanismul.


Mai tarziu, este asociat cu Francmasoneria. Omul Vitruvian al lui Leonardo Da Vinci poate fi considerat ca o abordare diferita a pentagramei.

Termenul provine din limba greaca, insemnand – 5 linii drepte.

Incepand cu secolul 20, devine simbolul mai multor culte neo-paganiste, inevitabil asociindu-se mai mult cu satanismul decat cu oricare alte legaturi prezente pana atunci.


Dupa ce isi nota toate acestea pe o hartie, Cosmin descoperi ca se intunecase de-a-binelea. Giulia plecase, la fel si Sebi. Biroul era gol cu exceptia sa. Era posibil ca pe la ora aceea sa mai apara si Horia Sorescu, dar dupa ce-l repezise, cei doi nu-si mai vorbisera.
Il cuprinse un cascat ce refuza sa inceteze pentru mai bine de 5 minute. Considera ca facuse cate ceva pentru o zi, desi in continuare nu stia de unde sa inceapa. In momentul in care se pregati sa paraseasca sectia, telefonul fix suna.
-Alo!? Comy? Aici Sebi. O sa-ti dictez imediat o adresa. Trebuie sa vii aici. Au mai aparut doua cadavre si avem motive sa credem ca e aceeasi mana criminala.
Cosmin se uita la ceas. Era binisor trecut de ora 8. Incepuse sa se intunece tot mai repede. Octombrie nu se dezmintea...era deprimant.
-Da, Sebi. Ajung cat pot de repede.

Privind aleea intunecoasa, nu putu sa nu schiteze un zambet ironic. Cand fu intampinat de Sebi, dadu drumul la gluma:
-Uau! N-as fi crezut ca intr-un astfel de cartier s-ar putea intampla lucruri atat de teribile. Adica...loc intunecos, parasit...ce criminal si-ar pierde vremea pe-aici?
Comisarul-sef il ignora, multumindu-se sa priveasca la cei care faceau fotografii. Pentru inceput, Cosmin nu-si dadu seama de ce era lumea de la fata locului asa cutremurata. Si cum de lipsea presa?
-Vreau sa musamalizam totul. Chestia asta ar scoate din minti tot Bucurestiul daca s-ar afla. N-am anuntat presa, n-am anuntat nimic.
-Si cine a descoperit cadavrele? intreba Cosmin.
-Din fericire, noi. Sebi isi ridica privirea. S-a anuntat un miros neobisnuit in zona. Sectia noastra intercepteaza orice chestie care ar putea da de banuit. Cum am auzit plangerea, cum am deplasat o echipa in zona.
-Mirosul...serios? Vrei sa spui ca nu miroase tot timpul asa in cartierul asta?
Cei din jur incepura sa rada, ca si cum ar fi uitat ce aveau dinaintea ochilor. Cosmin inca nu vazuse intregul peisaj. Apropiindu-se mai mult, ramase socat. Poate nu era la fel de mult sange ca in apartamentul Nicoletei M., dar cu siguranta era mai terifiant.
Dupa un minut ce paru sa echivaleze cu o ora, se dezmetici. Se apropie de unul dintre fotografi care statea ghemuit, tragand blitz dupa blitz.
-Vreau toate pozele astea, maine la prima ora!
Fotograful incuviinta.
Cosmin ofta. Privirea i se intuneca si ii venea tot mai greu sa gandeasca. Nevoia de a lua o doza deveni teribil de arzatoare.
-Ajuta-ma Sebi! Ce naiba se intampla? Incep sa ma simt ca intr-un roman de Dan Brown.
-Da, si mi-e teama ca Robert Langdon •nu lucreaza in sectia mea.
-Of...ce poti sa-mi spui?
-Cadavrele au fost gasite in canalizarea de-alaturi. Erau acolo de mai bine de cinci zile. Fata are gatul rupt, iar barbatul...a suferit ceva mai mult.
-Au fost identificati?
-Da. Si asta iti va complica si mai mult munca. Ea era prostituata, iar el...pestele.
-Adica sunt amprente pe ea...
-Da, dar sunt de la un sfert din barbatii din Bucuresti.
-Si el?
-Cu el a fost mai nasol...are o teava in picior si alta in gat. Ceea ce inseamna ca s-a zbatut. A fost o lupta pe undeva pe-aici. Probabil s-a certat cu clientul. Ceva sigur n-a iesit bine!
-Si crezi ca din cauza...scrisului, avem de-a face cu acelasi om?
-Stii ceva mai multe despre pentagrame, acum?
-Mda...incep sa inteleg.
Amandoi priveau inmarmuriti la cele doua cadavre.Ambele erau dezgolite. Pe spatele lor era ceva scris, in doua strofe, in acelasi stil cu pentagrama de pe fruntea Nicoletei M.

Wow to you , oh Earth and Sea
For the devil sends the Beast with wrath
Because he knows the time is short

Let him who hath understanding reckon
The Number of the Beast,
For it is a human number
Its number... the 666



*



Sangele e mai dulce decat sarutarea oricarei femei, mai dulce decat orice alt triumf in viata. Mai dulce decat sentimentul pe care-l am cand imi ascult muzica, dand din cap minute in sir. Mai dulce decat tigara, cand inspiri din ea cu pofta. Eu am simtit gustul sangelui si spun ca nu exista ceva mai minunat decat el pe aceasta lume.
Ah, de-ar fi durat o eternitate sentimentul trait aseara, as fi crezut in divinitate si in rai. Momentul in care mi-a venit acea nebuneasca si totusi remarcabila idee a fost unul glorios. Iron Maiden imi suna tare in casti in timp ce eu dezbracasem tarfa si pe pestele ei. Cand am scos cutitul si am inceput sa scriu, se pornise vijelios solo-ul la chitara! Ce minunatie, ce minunatie.
Mainile au inceput sa-mi tremure atat de tare incat nu mi-am putut controla prea bine scrisul. Unele litere nu au iesit, altele s-au amestecat in carnea intrata deja in putrefactie a fetei. Dar ce conteaza? Mesajul a fost transmis. Politistii se vor intreba ce inseamna, de unde vine, ce semnifica. In realitate, nu simbolizeaza nimic. Este doar hazardul. Intamplarea a facut ca acea melodie sa-mi gadile urechile chiar atunci. Mi-am zis sa las un mesaj cum ca eu am trecut pe-acolo. Probabil ca deja eu si politia suntem prieteni buni. Oare cate minti am lasat tulburate in seara asta? Cate cosmaruri voi da de-acum incolo? Cati se vor gandi la mine si vor tremura? Doar meditand la lucrul asta si deja ma simt grozav!
Desenasem o pentagrama pe fruntea fostei-mele prietene din acelasi motiv – simpla inspiratie de moment. Nu semnifica nimic pentru mine, doar ca ascultand muzica ce uneori au orientari oculte, iti insufla o anume stare. De m-ar intreba cineva daca-s satanist, l-as plesni. I-as cara zeci de pumni in cap pana cand nu va mai avea cum sa vorbeasca. Eu nu cred in crestinism sau satanism. Nu cred in religie, intr-o putere superioara si supranaturala. Nu tremur in fata destinului, asteptand sa-mi cada dropul cu sare in cap. Nu ma infior in fata niciunui cult care ameninta cu vreo fioroasa razbunare divina. Nu cred.
In ce cred? Cred in cutitul asta. Bun instrument! Cred in el pentru ca a ucis deja patru oameni. Este rapid, ascutit, silentios, mortal! Pana sa ma previna apocaliptic cineva cu privire la credinta...hap! i-am luat gatul. La naiba, ii iau gatul cu tot cu Dumnezeul, Luciferul sau Buddha lui. Pana acum nu m-a lovit fulgerul. Simt ca nici nu o s-o faca. Cutitul asta i-a retezat capul prietenei mele. I-a desenat o pentagrama pe frunte. Ba mai mult, a scris un mesaj profund si in acelasi timp fara sens pe spatele tarfei si a pestelui. Acum de pe lama lui picura sangele unui boschetar.
Oboseala m-a cuprins in seara asta, incat n-am mai avut energie de nimic. Insa vroiam sa mai vad putin. Sa-l fac sa curga. Sa aud cum picura! Oh, da! Aud chiar acum asta. Sunetul ma innebuneste. Ma gandesc din nou cum toata lumea se va soca cand va vedea scena. Balta de sange ar speria si pe cei mai tari de nervi dintre ei. Cu fiecare crima pe care o comit, cu atat ma indepartez mai mult , lasandu-le tot mai putine indicii. N-am mai avut chef sa merg si sa dau tarcoale vreunei fraiere – sa o seduc si in final, sa o fac sa urle. L-am vazut pe bosorogul asta cautand prin gunoaie. Nimeni nu-i va simti lipsa asa ca mi-am spus : de ce nu?
L-am luat de ceafa si l-am izbit cu capul de un perete pana cand nu s-a mai putut tine pe picioare – adica l-am lovit o data.
Era ingrozit si mi-a spus sa-l crut. Ca nu doreste sa-si vada moartea in acest fel. Fix acestea au fost cuvintele lui. Mi s-a parut ironic, asa ca i-am scos ochii. A tipat si apoi a lesinat. Trist. Foarte trist. Am asteptat pana s-a trezit. Si-am inceput sa tai. A tipat din nou, pana cand urletul s-a transformat intr-un geamat si apoi intr-o liniste intunecoasa.
Rad. Este singurul lucru pe care-l pot exprima privind la nefericit. Ii desfac camasa, infasc cutitul si incep sa desenez cateva cifre pe pieptul sau osos.
Sunt nebun? Poate la exterior. Aici, adanc in interiorul mintii mele, este intuneric, dar in acelasi timp eu vad tot. Totul are o noima. Un tel.
Astazi am fost diferit pentru ca am facut-o pentru prima data din proprie stiinta. Am inteles ca pentru tot exista un motiv. Nebunia este ceva irelevant si abstract. Eu vorbesc prin cutit si gandesc prin ce ascult. Nu e nimeni care sa-mi spuna ca e gresit ceea ce fac. Pentru ca nimeni nu stie ce stiu eu. Nimeni nu gadeste ce gandesc eu. Ma simt unic si asta imi da putere.

2(doi)

She killed herself in the fall
I am the unmaker, I bring death to the beautiful dawn
With pillor, cold and a legion of dying angels
I killed myself in the spring.•



2 (doi)

Isi intalni propria privire in oglinda retrovizoare si se sperie putin. Inca avea cearcanele alea infioratoare. Cearcanele care ii apareau doar daca...ei bine, doar daca lua chestia aia. Se mira si bucura in acelasi timp ca nimeni nu remarcase.
Bineinteles ca nu au remarcat. Fata fara cap atrage mai nou toata atentia.
Isi masa tamplele si isi turti parul mai bine pe frunte. Acum nu mai parea chiar atat de evident. Cel mult lumea ar fi presupus ca avusese vreo doua nopti nedormite. Iesi din masina si privi lung la blocul din fata. Aici primise adresa. Ofta...desi isi asumase sarcina, nu prea vroia sa o duca pana la capat. Situatiile de genul asta erau intotdeauna dificile.

Giulia ii arunca in brate trei dosare si incepu sa palavrageasca in timp ce aduna cateva agrafe de pe biroul ei. Cosmin inchise ochii, vizibil deranjat de atat de multe cuvinte rostite in zece secunde. Cand observa ca a terminat, se uita la ea cu un zambet senin :
-Aha! Si cu astea (catre dosare) ce-i?
Ea se stramba intrigata, si el stiu ca asta e semnalul pentru a se da cinci pasi mai in spate.
-Niciodata nu ma asculti! aproape ca urla ea.
-Imi pare rau, draga. Promit ca nu mai fac. Te rog, nu-ti face bagajele si nu pleca la maica-ta. Si te implor, nu lasa copilul!
-Amuzant, spuse ea fara sa zambeasca, si-i lua dosarele din brate.
-Ei hai, ca a fost putin amuzant...insista el.
-Taci si asculta. Avem toate informatiile despre fata ucisa. Numele ei este Nicoleta M., 24 de ani. Lucra la o firma de management destul de obscura. Avem si amprentele de la ea din casa. Sunt cateva necunoscute dar niciuna care sa dea de banuit. Pe cutit am gasit amprentele ei si a lui Valentin M.
-...?
-Tatal ei.
Moment de tacere. Giulia paru la fel de socata ca si Cosmin de propriile ei vorbe, dar continua:
-In rest, ea nu avea alti apropiati. Aparent nu avea un iubit sau ceva de genul, vecinii spun ca era linistita si nu facuse niciodata zarva. Intotdeauna au vazut-o singura.
Momentul de stanjeneala declansat de replica “tatal ei” continua. Pentru a face ceva care sa rupa tacerea, Cosmin lua un dosar din bratele ei si-l rasfoi ca si cum ar fi fost interesat. De fapt, nu intelegea nimic din ce scria acolo.
-Pai...spuse ea intr-un tarziu. Cred ca asta va fi usor, Comy. Taica-su a...stii tu...mai ramane doar arestarea.
-N-as spune...suspina el. Ma voi ocupa de asta. Voi vorbi personal cu Valentin M. Tu intre timp vezi sa-mi faci rost de cutit. Vreau sa-l cercetez si eu.
-Deci...te duci sa-l arestezi?
-Nu. Vreau doar sa stam de vorba.
El il privi curioasa:
-Tu chiar nu crezi ca e taica-su, nu-i asa?
-Corect.
-Cum asa?
-E chiar simplu! Tu spui ca nu facuse niciodata probleme nimanui. Tatal ei trebuie sa fie un om perfect normal. Deci ce motive ar fi avut s-o omoare? Sau mai mult...s-o omoare si sa-i taie capul.
Giulia ridica din umeri si zambi incurajator.
-Decat daca nu cumva era lesbi...adauga Cosmin.
-Pleaca! porunci ea.
El observa din nou ceea ce avea sa urmeze. Isi salta haina de pe scaun, zambi in stilul sau caraghios si iesi in graba mare pe usa.

Cioc, cioc!
Deschise usa un barbat de vreo saizeci si ceva de ani. Avea pe chip o privire mohorata dar calma. Toata fata lui parea sa sufere de legile gravitatiei – pielea, sprancenele, gura – toate lasandu-se in jos si formand cea mai nefericita figura pe care Cosmin o vazuse vreodata.
-Domnul M.? Ma numesc Dinu Cosmin. Sunt subcomisar la Serviciul de Investigatii Bucuresti. Cercetez moartea fiicei dumneavoastra. As putea sa...
Omul deschise usa larg si disparu in camera alaturata. Cosmin injura in sinea lui ca bagase la inaintare replica “detectivului fatal”.
La naiba! Mai aveam putin si-i fluturam insigna pe sub nas bietului om.
Apartamentul era mic si plin cu mobila veche si stearsa. Pe o masa din sufragerie statea un televizor la care batranul se uita tacut. Era un nou buletin de “Stirile de la ora 5”. Din moment in moment, Cosmin se astepta ca omul sa-i sara la gat cu o pereche de foarfece. Dar el doar statea acolo, cu privirea pierduta.
-Stiu ca...ati trecut deja prin toata prostia asta cu intrebarile. Dar as fi vrut sa mai vorbesc putin cu dumneavoastra...
-Ia loc domnule comisar, ii spuse batranul, aratandu-i un scaun. Va ascult...
-Mda. Uh, colegii mei de la investigatii au descoperit noi detalii cu privire la cazul Nicoletei. Si ma intrebam...ati fost cumva la ea acasa in ziua cand a fost ucisa?
-Da, am fost. Am fost pe la pranz la ea pentru o simpla vizita. Nu stiu daca a durat mai mult de zece minute.
-Inteleg...
Inghiti in sec. Se tot gandea cum sa-si aleaga cuvintele. Cum...cum sa-i spuna.
Doamne Dumnezeule! Oare o sa riposteze la ceea ce-o sa-i zic? Daca e vinovat, oare o sa se repeada la mine?
Isi duse mana la piept ca si cum ar fi vrut sa se scarpine. Acolo isi simti pistolul – incarcat si gata de a fi folosit la nevoie. Se ruga totusi sa nu fie cazul.
-Domnule M., amprentele dumneavoastra apar pe cutitul care a fost folosit pe Nicoleta...
Batranul facu ochii mari. Trasaturile sale incepura sa se contureze mai mult. Brusc paru cu zece ani mai tanar. Dintr-o singura miscare il apuca pe Cosmin de maini. Acesta nu reactiona in niciun fel, il privi doar surprins.
-Domnule subcomisar, uita-te la mine! Uita-te in ochii mei! Chiar credeti ca mi-as fi omorat propria fiica? Chiar credeti ca i-as fi facut asa ceva? Si pentru ce? Era cea mai linistita persoana posibila. Niciodata nu gresise cu nimic. Ea era singurul lucru de care ma mandream in aceasta lume. Era singurul lucru de care imi mai pasa – fiica mea.
Apoi totul reveni la normal. Fata lui imbatrani la loc, privirea sari la loc spre televizor.
-Inteleg domnule. Si va cred. Problema e...amprentele dumneavoastra sunt pe acel cutit si nu-mi pot explica...
-Obisnuia sa gateasca, spuse el. Facea o prajitura de ciocolata delicioasa. Am intrebat-o daca ma poate servi. S-a intamplat sa-mi tai singur felia...altceva nu am ce sa va spun. Altceva nu stiu...Am mai stat cinci minute si am lasat-o.
Fiecare dintre ei scapa cate-un oftat.
-Sa inteleg ca trebuie sa merg cu dumneavoastra, domnule subcomisar?
-Nu, raspunse Cosmin. Nici nu se pune problema. Eu nu va cred vinovat, si pana nu spun eu, nimeni nu ia nicio masura. Eu ma ocup de cazul Nicoletei si eu iau toate deciziile, asa ca nu va ingrijorati.
Il asigura pe batran ca-l va anunta de orice ar afla in timpul anchetei si isi lua ramas-bun.

Horia Sorescu zambi ca un idiot cand il vazu:
-Comy! Ce faci? Cum merge investigatia? Ai ceva sa ma anunti?
Cosmin il privi fara vreo reactie anume.
-Giulia nu e aici. Poti sa pleci acasa. E tarziu...
Zambetul nu disparu. Doar entuziasmul:
-Dar...
-Nu omule, nu stiu nimic! il repezi Cosmin.
Aproape ca tipase. Horia nu mai spuse nimic. Dadu din cap in semn de salut si iesi din sectie. El ofta... Nu era prima data cand avea astfel de iesiri si de regula asta spunea un singur lucru – avea nevoie...
Nu! Nu in seara asta.
Inca mai avea treaba de facut, desi aproape ca era 10. Infasca de pe biroul sau o folie si o lua la goana cu masina. Traficul incepuse sa se rareasca si asta-l facea sa vrea mai multa viteza. Ii lua cam o ora de mers sa ajunga in propriul sau cartier. Iesi din masina dar nu intra in blocul sau. In schimb merse vreme de cinci minute pe jos pana cand zari un grup ce statea de vorba la lumina felinarului de pe alee.
-Comy, omule! Cum merge? il intampina unul dintre ei.
Dadura mana, ceilalti il salutara zgomotos.
-Cum merge mai, Robocop? Am auzit ca ai ceva de munca.
-Da, am – raspunse el. Trebuie sa vorbesc cu Raul pentru ceva...
Se auzira cateva hohote.
-Aici sunt, rasuna o voce.
Un barbat de vreo 30 si ceva de ani era la volanul unei masini parcate langa grup. Avea cateva fire in maini pe care tot incerca sa le lipeasca, folosind o banda de izoler.
-Nenorocitul meu de sistem audio s-a prajit. S-a prajit, in mortii lui de jaf!
-Poate ca in loc sa dai 10 milioane pe el, luai unul la 5 si mai cumparai o baterie la masina, raspunse unul din grup si toti izbucnira in ras.
-Du-te dracului! ii replica Raul.
Paru sa-si aminteasca de Cosmin, asa ca iesi din masina, dadu mana cu el si-i facu semn sa-l urmeze:
-Cel mai tare ma deranjeaza ca jigodia aia are dreptate...Am dat prea multi bani pe sistem, ii spuse el pe cand intrau in scara unui bloc invecinat.
-Asta esti tu, obsedat de gadgeturi, raspunse Cosmin resemnat.
Apartamentul in care tocmai intrasera avea patru camere, toate goale si intunecate. Intrara intr-unul dintre dormitoare unde Raul se aseza la un computer. Tasta ceva si se intoarse spre amicul sau:

-Sa inteleg ca...ai ceva pentru mine? Sau trebuie sa am eu ceva pentru tine? Nu mai primesc marfa pana joia viitoare, omule...
-Vreau sa te uiti la asta, ii intinse Cosmin folia. Si nu, n-am nevoie de marfa. Incerc...incerc s-o las mai moale.
-Cum vrei, amice. Ti-as fi putut imprumuta o doza pana una alta...dar este cum vrei tu.
Raul desfacu folia. Din ea aluneca un cutit. Era cutitul gasit langa trupul Nicoletei. Pe lama mai exista ceva sange uscat. Manerul pastra un miros de la praful folosit pentru luarea amprentelor.
-Deja a fost cercetat. Cam ce ai vrea sa-i fac?
-Amprentele au fost luate deja. Nu-mi convine ce au gasit...Vreau sa aflu ceva in plus.
-Au verificat...lama?
-Sangele e al victimei. La naiba, era asezat in baltoaca de langa propriul ei gat retezat.
-Ma referam la urmele de pe lama...
Cosmin se bloca pentru o clipa.
-Pun pariu ca nu, raspunse el intr-un tarziu.
-N-ar trebui sa dureze mult...
Raul se muta pe un alt scaun, de unde aprinse o veioza. Acolo trona, in mijlocul unui birou – un microscop. Acesta cerceta pentru o vreme, apoi intreba, fara sa-si dezlipeasca ochii de la lentile:
-Spui ca i-a fost taiat capul cu chestia asta?
-Da, de ce?
-Pentru ca eu ma cam indoiesc. Uita-te si tu...
Se muta la loc la computer. Porni un program, si Cosmin putu sa vada pe monitor ceea ce se vedea si prin microscop.
-Nu spun ca m-as pricepe prea tare, dar ca sa tai gatul cuiva trebuie sa lase urme pe cutit. Asta arata ca si cum ar fi nou-nout.
-Vrei sa spui ca nu asta e arma crimei?
-Daca ar fi sa ma intrebi pe mine...nu! Dar hei, voi sunteti politaii, voi stiti mai bine.
Cosmin ramase cu privirea fixata asupra monitorului. Din bruma de criminalistica pe care o mai tinea minte din facultate, isi putea da seama ca taiarea capului chiar presupunea lasarea unor urme ceva mai severe. Zgarieturile de pe lama puteau fi facute in urma taierii unei paini, a unei bucati de salam, dar in niciun caz in urma retezarii gatului cuiva. O senzatie ciudata il cuprinse. Gura ii era uscata si totusi nu simtea nevoia sa bea nimic.
-Mersi de ajutor, Raul. Si...da-mi totusi doza aia.

Ajuns acasa, nu se putea gandi decat la pliculetul cu praf alb pe care-l avea in buzunar. Obisnuia se le ia intravenos dar acum nu mai avea rabdare. Se dezbraca complet, lua plicul cu maini tremurande si-l desfacu pe biroul sau. Cand se pregati sa ia putin praf pe deget, telefonul ii suna iar el sari ca ars.
Mortii ma-sii cine e? Oh, nu! Ce naiba fac? Am spus ca nu mai iau. Am spus!
-Da?! raspunse.
-Comy, vorbi o voce somnoroasa. Giulia sunt. Au gasit capul fetei...la marginea orasului, intr-o ghena de gunoi. Ma gandeam ca vrei sa stii.
Era aflat intr-o stare dizgratioasa dar umorul tot nu-i disparuse:
-Da, draga. Si ma rog de ce-as fi vrut sa stiu asa ceva?
-Pentru ca te ocupi de cazul asta, raspunse ea intrigata.
-Cum spui tu...Te pup, Giulia!
-N-ai tu prilejul asta, ii raspunse ea si inchise.
Arunca mobilul cat colo si se reintoarse asupra prafului. Lua pe deget o cantitate indestulatoare si inhala. Dupa cateva secunde, putu sa simta cum i se aseza o mana pe umar. El zambi, se intoarse si saruta pe buze femeia care-l vizita in fiece noapte atunci cand avea ocazia sa se simta bine.



*



A doua seara am revenit in bar. Nu ma gandisem nicio clipa ca avea sa urmeze ceva de genul asta. Nu ma gandisem nici in seara precedenta cand o omorasem pe curva si nici acum nu ma asteptam la asta. Tipul cu fraza manelista, pestele – veni la mine si ma intreba de fata. Ca nu mai aparuse de seara trecuta, desi ii spusese destul de clar sa-l intalneasca dis-de-dimineata.
-Sun-o, ii propun eu.
-N-are mobil, raspunde el cu privirea fixata amenintator spre mine.
Tipul ma cerceteaza atent. Pune el ceva la cale. Cu toate astea, e singur. Chiar si singur, imi spun ca e destul de bine-cladit. E inalt si pare destul de puternic. Ha, dar asa sunt si eu.
-Esti sigur ca nu stii nimic de ea? intreaba el.
-Prietene, suna politia, nu ma mai bate pe mine la cap!
-Nu e nevoie, suspina el. Si vreau sa stiu...unde a-ti facut-o?
Simt nevoia de un fum, asa ca scot tigara. Intre timp imi vine si obisnuitul pahar vodka. Cum rareori fac, sorb din el zgomotos.
-Am fi facut-o la mine acasa. Dar ea era prea beata, iar eu nu mai aveam rabdare.
Ca sa-l tachinez putin, ii suflu fumul de tigara in fata. Probabil ca tipul fumeaza si el, pentru ca nici macar nu clipeste.
-Unde? Vreau sa stiu, unde?
Mai iau o gura de vodka, mai trag un fum. Imi place sa-i prelungesc nervozitatea tipului. Are corzile subtiri, foarte curand o sa izbucneasca, dar mie-mi plac provocarile.
-De ce vrei sa stii? Vrei sa incerci si tu? Stiam eu ca esti pe dos.
Spre surprinderea mea, el zambeste. Ma intreaba din nou, acelasi lucru. E timpul sa trecem mai departe:
-Pe o alee intre blocuri. Unde naiba altundeva?
-Vreau sa-mi arati...
-Nu. Nu o sa ti-o arat! Pleaca naibii de langa mine, poponarule.
In sinea mea rad. Tipul pare intrigat. Il conduc intr-o zona de unde sa nu mai poata castiga nimic de pe urma acestei discutii.
-Arata-mi locul!
Isi tranteste o mana pe masa, aratand putina furie.
-Lasa glumele, adauga el.
Acum trebuie sa fiu atent. Urmatoarea miscare a mea poate fi ori foarte inspirata, ori foarte idioata.
-Ok, nu e nevoie sa ne certam, zic eu. O sa-ti arat unde i-am tras-o, daca tot e asa important pentru tine.

Iesim afara din bar si-l conduc fix pe aceeasi cale pe care o dusesem si pe fata. Doar ca tipul nu mai are rabdare. Ma loveste in ceafa cu pumnul. Ma pravalesc la pamant ca un bolovan. Si-a ales bine momentul. Suntem pe o alee pustie. Nu e nimeni si nimic aici care sa ne poata vedea sa auzi.Inca ametit dupa lovitura primita, nu pot sa fac nimic. El ma ia de guler si ma izbeste de perete. Isi pune antebratul sub gatul meu si apasa nervos. Pot spune ca a izbucnit!
-Asculta jigodie nespalata! Spune-mi unde e! Spune-mi inainte sa incep bine de tot. Te omor aici, japita. Aici te omor!
Eu tocmai imi revin. El deja nu mai are suflu. Nu e nevoie decat sa-l imping ceva mai tare ca se duce cat-colo. Nu stiu de ce se impiedica dar in secunda urmatoare e pe jos si are o teava infipita in piciorul drept. Urla! Dar nimeni nu-l poate auzi.
Cum poti sa nu adori Bucurestiul? Fel si fel de cacaturi stau imprastiate pe jos. Asta e genul de lucru care se poate intampla intr-o incaierare. Rana lui arata urat de tot. Daca nu-i fac eu ceva, idiotul ar putea petrece toata noaptea cu teva infipta in picior si nimeni n-ar baga de seama. Simt nevoia pentru o tigara, dar se pare ca le-am scapat undeva pe jos in timpul luptei. Asa ca scot castile si pornesc muzica in timp ce ma uit la nefericitul ce sta la picioarele mele in agonie. Deja nu mai are energie nici sa tipe. Doar respira, respira foarte greu de parca mai are putin si-si da sufletul. Eu rad.
Rad si ma plimb in jurul sau. Intre timp observ ca sunt mai multe tevi in jur. Sunt tevi din alea subtiri, ca niste tepuse. Nu e o intamplare ca a nimerit intr-una. E o revelatie! Melodia ce-mi rasuna in urechi este nemaipomenita. Atat de potrivita cu ceea ce se intampla. Incep sa cant, incep sa urlu, aproape.
-You’re in for surprise, You’re in for a shock! Aaaahaaaaah! In
Bucharest • town streets, when there’s darkness and fog. When you least expect me, and you turn your back – I’ll atack!
Idiotul se uita la mine infricosat dar nu mai are puterea sa zica nimic. The Ripper de la Judas Priest imi da inspiratie. Nu am chef sa folosesc cutitul. In schimb aleg sa-i trag individului cateva suturi in cap. Simt cum ii zboara cativa dinti. Cand lesina il mai lovesc de cateva ori, dar deja m-am plictisit. Infasc o teava si i-o infig in gat. Pentru o secunda se trezeste, cu sangele galgaindu-i din rana. Apoi adoarme definitiv.
Nu stau mult pe ganduri. Ii iau trupul si i-l duc la gura de canalizare pe care deja o stiu prea bine. Trag capacul. Fata e inca acolo. Deja a inceput sa miroasa. Nu-mi fac griji de asta acum. In momentul in care ma pregatesc sa-l arunc la un loc cu ea, incepe sa cante Iron Maiden cu The Number of the Beast. Brusc imi vine o idee.

1 (unu)

Taste me you will see
More is all you need
Dedicated to
How I'm killing you•.

1 (unu)

-Alo?! Avem o urgenta.
Tacere.
-Alo?! se auzi in receptor. Comy?! Esti acolo?
-Mda. Sunt aici, raspunse el.
Privirea ii ramasese fixata asupra bratului sau stang si asupra celor doua intepaturi facute seara trecuta. Era inmarmurit, de parca ar fi fost vorba de o alta persoana si nu de el.
-Hei! Buna! Scuze daca te-am trezit. Stiu ca vrei sa dormi mai mult...
-Giulia, se adresa el plictisit. E duminica...normal ca dormeam.
-Uh...
-Ce este?
-De fapt, astazi e luni. Comy, esti sigur ca te simti bine?
-Luni. Desigur ca e luni! Stiam asta. Sunt doar putin ametit. De la vremea asta si...
Rasufla intrigat. Oare ce se intamplase toata ziua de duminica? Spera doar sa nu fi iesit din casa. De astfel de necazuri nu avea nevoie.
-Deci...spuse el intr-un tarziu.
-Da, adauga ea repede, fericita ca momentul de stanjeneala trecuse. Sefu’ te cheama pentru un caz ceva mai special. Din cate am auzit, e ceva foarte serios.
-Crima?
-Ma tem ca da.
-Bine. Ajung la sectie imediat ce...
-De fapt, sefu’ vrea sa te duci direct acolo. Avem o echipa. Vrea doar sa arunci si tu o privire. Eventual se preiei cazul...daca esti interesat.
-De cand avem de ales daca sa luam sau nu un caz?
-Uite ce e Comy, trebuie sa inchid. Tu doar du-te acolo. Ne vedem la sectie dupa. O sa-ti vina adresa prin sms in doua minute, ok?
Imi inchide telefonul in nas. Mie?! gandi el.
-Bine. Ne vedem mai tarziu.
Click!
Ce naiba se mai intampla?
Se tranti inapoi in pat injurand. Era furios ca fusese trezit din somn, ca habar n-avea ce facuse duminica si ca pur si simplu n-avea chef de nimic. Avea intr-adevar o migrena si dupa un scurt ocol descoperise ca toata casa era ravasita.
E ca si cum mi-as jefuit propriul apartament...Si acum arata ca naiba!

Trase amortit niste haine pe el. O jumatate de ora mai tarziu se gasea in Citroenul sau gri, blocat in trafic, schimband cateva amabilitati cu un sofer de Dacie-papuc. Se gasi la un pas de a-i arata tipului pistolul, insa acesta cedase inainte. Cand verifica mai tarziu, descoperi ca avea gloante in el si deodata se simti mai rau decat inainte.
Avea rareori obiceiul sa se ia la harta cu diferiti. Metoda de intimidare pe care o folosea atunci era pistolul pe care 90% din timp il tinea descarcat. Cum nu-si aducea aminte nimic din ziua de duminica, ii era inutil sa se gandeasca la modul cum au ajuns 3 gloante in arma si ce se intamplase oare cu restul de 7 care intrau in mod normal intr-un incarcator.
Iesit pe bulevard si pus intr-o asteptare interminabila la semafor, isi verifica mobilul. Intr-adevar primise un mesaj cu adresa unde trebuia sa mearga si sa investigheze crima.
Tot il bantuia gandul ca va merge acolo si va gasi un cadavru ciuruit de 7 gloante. Doar ca locul faptei era undeva in celalalt capat al orasului si era convins ca in starea lui, n-ar fi putut ajunge prea departe.

Ii lua cam o ora jumate pentru a ajunge la adresa respectiva. Era un bloc de tip vechi, de zece etaje. La parter, mai multi batrani dezbateau plini de interes despre cat de faimos va fi acum cartierul lor. El urca la etajul 4. La usa era asezat un politist de proximitate ce butona preocupat la un telefon mobil. Simtind ca este privit, ridica privirea din pamant si spuse pe un ton serios:
-Va rog sa va vedeti de treaba, domnule. Nu este absolut nimic de vazut aici.
-Mda...decat un trup decapitat. Da-mi voie, sunt de la investigatii.
Dadu sa intre cand politistul isi aseza o mana dolofana pe umarul sau.
-Un act aveti?
Grasan idiot!
Evident ca nu avea. Plecase val-vartej din casa si de regula ura sa poarte legitimatia cu el. Mai rau, nu-i suporta deloc pe cei care isi asezau actul in piept ca sa vada toata tara ca ei sunt importanti.
-Poti sa ma crezi pe cuvant ca sunt de la investigatii, raspunse el.
Tot nu putea intra. Politistul ocupa jumatate de usa.
-Insist sa-mi aratati un act domnule, sau sa plecati!
Mortii ma-tii de bou!
-Imi imprumuti si mie telefonul tau? il intreba el pe politist cu un zambet binevoitor.
Omul privi ciudat.
-De ce?
-Ah, fara motiv. Sa-l sun pe comisarul-sef Radu Sebastian.
Politistul amuti.
-Domnul comisar-sef?
-Da. El! Imi dai?

Inauntru il gasi pe cel care teoretic era adjunctul sau. Nu-l suporta foarte tare, tocmai pentru ca era genul ce adora sa-si arate meseria in fata intregii lumi ca pe ceva total iesit din comun. Acum purta in cel mai ridicol mod posibil legitimatia – prinsa pe deasupra jachetei de fas. Desena un zambet tamp la vederea superiorului sau.
-Comy! Ma bucur ca ai reusit sa apari. Te-a sunat Giulia? Esti la curent cu toate...
-Da...opreste-te. Vorbeste rar si putin si spune-mi ce ai gasit.
Scena era rarisima. El nu mai vazuse niciodata asa ceva. Auzise, probabil, de niste cazuri de genul asta undeva intr-un sat uitat de lume, vizitat pe neasteptate de “Stirile de la Ora 5” dar sa vada asa ceva pe viu...nu era tocmai usor.
Trupul era al unei fete. Conform analizelor facute pana atunci, nu avea mai mult de 30 de ani. Capul nu fusese gasit pe nicaieri in casa sau in vecinatate. Din tot apartamentul de doua camere – sufrageria, holul, baia si bucataria erau pline de sange. Era evident dupa cantitatea de sange ca toata treaba incepuse in baie. Acolo scena era infioratoare, lichidul rosu si vascos fiind intins intr-un mod dizgratios peste cada si peretii de un alb murdar. E adevarat ca lupta sau cearta, sau orice ar fi fost, luase start in sufragerie. Acolo, fotoliile si canapeaua erau fie rasturnate fie deranjate intr-o pozitie nefireasca. Dar nu aici se intamplase tragedia.
-Capul i-a fost taiat in baie, ii spuse adjunctul inghitind in sec. Dupa cat sange e acolo, cred ca este evident. Dar...
Lua o pauza.
-Dar? intreba el.
-Ei bine...relua adjunctul. Cadavrul a fost gasit in bucatarie. Cel care a facut-o a carat-o probabil din baie pana aici. Aici am gasit-o pe ea si cutitul. Dar nici urma de...hic!...cap.

Intr-adevar, acolo era corpul si cutitul, lasate intr-o balta de sange. Pe hol se puteau vedea picuri rosii. Pentru o clipa, urmari toate urmele si ceva facu un click la el in cap. Din bucatarie spre sufragerie erau picaturi ceva mai subitiri si mai dese. Iute i se desfasura in minte cum criminalul a luat capul si a mers cu el pana in sufragerie. Asta ar fi explicat urmele de sange de-acolo. Insa nici urma de cap...
Inseamna ca a plecat cu el, gandi.
Dadu cateva directive. Repeta ca vrea cutitul cat mai repede la laborator si se pregati sa plece.
-Te rog vezi daca Giulia a mai aflat ceva, adauga adjunctul cu acelasi zambet sinistru si idiotic.
El ofta.
-Ma rog...
Adjunctul era in secret indragostit de Giulia. In secret insemna ca stia toata lumea, cu exceptia ei. Avea tot timpul ceva sa o intrebe, tot timpul o admira si lauda atat de fatis incat devenea penibil. Cu toate astea, ea parea singura care sa nu-si dea seama de asta. Era o femeie destul de inteligenta dar care alegea pentru sine ce sa observe si ce sa nu. Asta insemna ca in lumea ei usor idealizata, adjunctul nu exista. Era si el acolo. Sa fi fost un prieten...mult spus. Poate doar un coleg de serviciu. Dar ea nici macar nu si-ar fi imaginat genul de sentimente ce le nutrea respectivul.

-Giulia, am ceva la laborator, te rog anunta-ma cand vine. Vreau sa stiu daca tipii ocupati cu relatiile victimei au aflat ceva folositor. Ah, si te rog...poti sa faci cumva ca sa fiu recunoscut fara a mi se cere legitimatia? Poate faci o reclama pe care sa o vada toti idiotii de politisti care nu ma lasa sa intru la locul faptei.
Giulia reactiona rapid:
-Ok, te anunt. Nu, inca n-au aflat nimic. Si...
In mana ei flutura legitimatia lui.
-Cred ca glumesti, ofta el.
-Scuze Comy, asta e tot ce pot sa fac. Ah, sa inteleg ca...accepti treaba asta nasoala?
-Ce naiba cauta asta la tine? ii lua el legitimatia din mana.
-Mereu iti lasi lucrurile aiurea, i-o repezi ea. Deci, accepti?
-Ce tot inseamna asta? E ultima gluma a lui Sebi?
Ea ii arunca o privire destul de serioasa. Fara sa-i pese intr-adevar, el o percepu ca fiind foarte draguta in acea zi. Erau foarte aproape unul de altul si ochii sai aveau tendinta sa fuga in toate directiile.
-Ce Dumnezeu?! Ai fost acolo. Ai vazut scena. Eu m-am oripilat numai cand am auzit. Nu oricine ar accepta sa porneasca acum pe urmele nebunului.
-Exagerezi! Probabil ca nu e decat alt fraier care a baut prea mult gin intr-o seara. A venit nervos si bang!
-Esti sinistru, ii spuse ea strambandu-se.
El ridica bratele in sus in chip de “sunt vinovat”. Arunca o privire asupra ecusonului sau. Il ura. Ura poza. Era extrem de nereusita. Evident. Doar fusese facuta la ora 6 si jumatate dimineata. Ce fel de institutie, fie ea si de stat, isi chema angajatii sa faca poze la 6 dimineata?
Sub poza sa era scris cu literele ingrosate – Cosmin Dinu, si imediat dupa – Subcomisar. Toata lumea ii spunea Comy. Era simplu, era scurt, uneori era si dragut.
-Ai grija te rog sa-l anunti si pe adjunctul lu’ Peste daca afli ceva.
-Ce-i asa de greu sa-i spui pe nume? se ratoi ea.
-N-ar fi...daca as sti cum il cheama.
Giulia ii mai arunca o privire ucigatoare. A treia in ziua aia.
-Ai cumva si ecusonul lui? continua Cosmin.
Ea incepu sa-l ignore.
-Stii...am nevoie de ecuson. Daca nu mi-l dadeai pe-al meu, nici acum nu-mi aduceam aminte cum ma cheama!
Pe adjunct il chema Horia Sorescu. Dar nimanui nu-i pasa cu adevarat. Nu se stia exact cum ajunsese la sectie si cum reusise sa ocupe postul. Adica nimeni in afara de comisarul-sef – Radu Sebastian. Si toate lucrurile astea veneau de la chestorul principal al Politiei din Bucuresti.
Radu Sebastian era un tip destul de capabil. Asa cum trebuia sa fie orice comisar-sef al unor servicii de investigatie. Isi intelegea destul de bine echipa si reusise sa scoata din ei un colectiv relativ eficient. Desigur ca se mai blocau in alte elemente de birocratie, lipsa de bun-simt, lene sau alte asemenea romanisme, dar reusisera sa faca o mica diferenta.

-Neata! ii spuse comisarul-sef.
-Mda...tu nu a trebuit sa-ti versi micul-dejun.
-De-asta s-au inventat subcomisarii. Ma bucur ca ai intrat in actiune, Comy!
-Treaba pare serioasa, recunoscu el. Dar totusi ce e cu “daca accepti sau nu”? Asta nu e deloc stilul tau, Sebi.
-Atunci cand a sosit, plangerea a venit prin sectia generala Bucuresti. Cu un mesaj special de la chestor.
-Oh!
-S-au mai vazut chestii demente prin oras. Dar asta parca le intrece pe toate. E o nebunie mai mare decat mi-as permite sa-mi imaginez vreodata.
-E doar sange...suspina Cosmin cu raceala.
-Ai ceva anume sa-mi spui?
-Mnu. Astept raporturile. Giulia si admiratorul ei secret ma tin la curent cu tot ce mai apare pe parcurs. Ma duc sa beau un whiskey!
-Mai degraba o bere. Pff... Tu si whiskey-ul. Taranii a inceput sa-si puna termopane si tu sa bei whiskey?
Cosmin zambi. Se ridica si parasi biroul comisarului.



*



Nu a durat decat o zi. Au gasit-o. Politia a inceput sa zumzaie prin intreg orasul. Eu nu pot decat sa zambesc cand trec pe langa mine. Ei habar n-au...habar n-au cum sa ma gaseasca. Pentru ca le-am dat o pista gresita.
Ei au gasit un cutit plin de sange langa cadavrul ei. Doar ca nu este arma crimei. Oh, nu! Este doar cutitul ei de paine. Ba mai mult, este cutitul de paine care poarta amprentele tatalui ei. Nu stiu cat de mult o sa le ia sa-si dea seama ca nu cu ala i-am luat gatul, dar stiu ca nu va dura mult pana cand tatal ei va fi saltat pe nedrept. Ma intreb daca politistii care se ocupa de caz vor fi destul de inteligenti ca sa-si dea seama ca nu taica-su e vinovat.
In dupa-amiaza cand i-am luat gatul, tatal ei ii facuse o vizita. Eu incercam sa o duc in pat cand bosorogul a sunat la usa. Ea mi-a spus sa intru in dormitor si sa nu fac vreun zgomot. Ii era rusine cu mine, proasta naibii! I-am ascultat vorbind. Doar chestii idioate, de rutina. El nu reusea sa-si dea seama ce fel de fiica are – adica genul care aduce necunoscuti la ea in casa. Iar ea tot incerca sa-l faca sa plece. Doar ca idiotul nu-si dadea seama. Abia ma puteam abtine sa nu izbucnesc in hohote. Dupa ce asta a plecat, ea a inceput sa se simta vinovata, mi-a refuzat avansurile si evident ca n-am mai putut face nimic. Asa a inceput cearta. Si asa i-am luat ciripitul proastei care vorbea prea mult!
Dupa ce am lovit-o cu sete de mai multe ori, am dus-o in baie. Acolo i-am bagat capul in veceu, sperand ca se va ineca si eu ma voi simti mai bine. Ea insa n-a dat coltu’ si nici mie nu mi-a disparut furia. Asa ca am dat-o cu capul de cada si de pereti pana cand si-a pierdut cunostinta. Apoi am intins-o pe jos si am asteptat sa-si revina. Cand s-a trezit, m-am suit peste ea – asa cum am mai facut de multe ori. Doar ca de data asta aveam sa ma simt cel mai bine! Am tintuit-o si am inceput sa-i tai gatul. Totul era atat de simplu si frumos! Ca la macelarie. Zimtii cutitului ma ajutau. Faceau zgomote foarte placute si mult mai multa mizerie. Ea tipa sufocata. Cred ca era cel mai frumos sunet care mi-a fost dat sa-l aud, excluzand muzica mea din casti. Cand a inceput sa-i iasa sangele pe gura, am inceput sa tai cat mai lent. Vroiam sa o aud cum geme! Curand a inceput sa-i sara sangele din gat asemeni unei stropitori. Era cald si avea acelasi miros cu al ei.
Foarte curand incepuse sa nu se mai zbata si asta m-a intristat. Avusesem vreo cateva nopti de placere cu ea si acum ea nu avea sa mai strige niciodata. Cand am dus treaba pana la capat, i-am luat capul si am sarutat-o pe buze. Imi place sa cred ca am lasat-o sa mai guste din viata pentru ultima oara...

La asta stau si ma gandesc acum, pe masura ce soarele apune si eu sunt gata sa ies din ascunzis. Ascult Motörhead ! Muzica lor ma face sa ma simt ca un drogat. Nu ma pot opri din inganat si din datul din cap. E prea ametitor. Mult prea ametitor. Vocea solistului e asa de ragusita si aspra. Asa de puternica. Instrumentele urla odata cu el. Dar el este mai puternic. Se ia la intrecere cu tobele si chitara. Care sa cante mai repede. Si tot el castiga!
Ma uit pe cer. Se intuneca, si seara asta pare sa fie extrem de frumoasa si calduroasa. Cand vine momentul, ies din casa si merg la bar. E un moment perfect ca sa merg la bar. Am mai spus ca nu-mi place sa beau. La naiba cu asta! Barul nu este numai pentru baut. Nu. Este intotdeauna plin de persoane interesante, numai bune de studiat.

Intru. Inauntru este intunecos si aerul se pierde in fumul de tigara. Exact cum imi place! Ma asez pe un scaun si imi aprind un foc. Tigara straluceste in portocaliul ei specific. Suflu si am grija sa inspir imediat din ceea ce am dat afara. Ma simt din nou relaxat si odihnit. Barmanita vine la mine. Ma saluta, lasa un pahar cu vodka, asa cum e obisnuita si pleaca. Tin minte ca intr-o seara chiar o doream. Si poate as fi avut-o. Dar la a doua privire aruncata mi-am spus ca e asa de urata incat ar putea sa fi fost un barbat inainte. Ce dracu’, imi plac chestiile porcoase dar deja asta ar fi fost peste standardele mele de nebunie.
Un individ cu freza manelista intra si el in bar. Tot scoate dintr-un buzunar interior cate-un pumn de seminte pe care incepe sa le sparga in scrumiera de pe masa. Are cu el trei fete. Doua sunt blonde iar cealalta este bruneta. Toata arata ca fugite de-acasa, si ma intreb ce le-a oferit individul de stau cu el. Sau ce le obliga el sa faca? El si da jos ochelarii de soare si imediat imi aduc aminte de el. Dintr-un oarecare anturaj il cunoscusem. Tipul oferea material bun la un pret destul de accesibil.
Iau paharul de la masa mea si ma alatur lor. Il salut. Si el isi aduce aminte de mine si deja e gata sa-mi faca o oferta.
-Cat? intreb eu.
-Cinci...pentru tot restul serii. Si poti avea pe oricare dintre ele...
Imi arata cu mana catre cele trei fete. Blondei din dreapta lui ii pune mana pe picior si o saruta pe obraz. In adancul meu sunt complet dezgustat. In afara, schitez un zambet tamp. Oricum n-as fi ales-o pe blonda. Scot din buzunar cinci bancnote si i le asez pe masa. Inainte sa-mi las prietena, am avut grija sa-mi iau si de la ea o mica amintire. Doar ce primise salariul. Ii spun ca o vreau pe ea si arat cu degetul catre bruneta.
Chipul fetei se intuneca si asta ma face sa ma simt si mai bine. Ii fac semn sa ma urmeze la masa mea, de unde ii comand si ei un whiskey. Priveste tematoare la mine si fara sa-mi dau seama desenez un ranjet aproape diabolic. Dar ea nu spune nimic. Cand primeste bautura, ia paharul cu ambele maini si-l da pe gat pana la fund. Obrajii i se inrosesc, se ineaca si tuseste putin. Ii intind un servetel de pe masa si-i spun:
-Incet, frumoaso! Nu te ineca cu prostia aia. Vreau sa fi in forma.
Isi adanceste privirea undeva in pamant. Inca are paharul in maini. Eu inca nici nu m-am atins de al meu, asa ca i-l asez in fata. Ea nu face nimic pentru o secunda. Apoi intr-o clipita il si goleste. Incep sa rad.
-Tu spune daca mai vrei, eu iti stau la dispozitie...domnisoara.
Si rad iar. Ea da din cap ca da. Si eu ii mai iau. Pana cand ma pregatesc eu sa plecam, ea bause deja vreo sase pahare.
Intre timp ea isi daduse drumul la gura si incepuse sa spuna tot felul de replici murdare, una dupa alta. La inceput era amuzanta. Chiar izbucnisem in ras. Dar apoi a inceput sa ma plictiseasca si chiar sa ma deranjeze.
Asculta papusa, n-am dat cinci milioane pe tine ca sa aud ce-ti poate capul. Te-am luat pentru cum arati. Asa ca tine-o inchisa pana cand nu-ti zic eu s-o iei.
Dar nu i-am spus asta. Cuvintele sunt mult prea multe si mai complexe decat as putea lega eu. Din nou ma mir cum imi merge mintea si cum reusesc sa schitez toate astea acolo undeva, adanc in creier.
-Hai sus, ii zic eu in schimb. Mergem.
Ea se ridica de pe scaun si ma urmeaza afara.

S-a intunecat de tot si in zona asta a orasului nu merg sau nu exista felinare. Apucam pe o alee oarecare. Ii zic sa o ia inainte, in timp ce eu pasesc in spatele ei sa o studiez putin. E foarte draguta, intr-adevar! Are o rochita neagra pe ea, cu o bluza mulata asortata. Parul ii este lung, drept si ii curge peste umerii micuti. E foarte scunda si slabuta fata de mine. Dar foarte draguta!
Incepe sa cante ceva, nu conteaza ce. Oricum e o prostie si n-are voce. Probabil crede ca o duc la mine in casa unde macar ar dormi linistita. Doar ca eu locuiesc in partea opusa directiei in care ne indreptam. Nu am de gand sa duc o amarata ca ea la mine in casa. Dar nici nu mai pot astepta.
Ii zic sa se opreasca. O imbratisez si incep sa o pipai. In cele din urma ii zic sa se intoarca cu spatele si sa se propteasca de un perete. Se lasa un moment de tacere. Ea e pregatita si eu sunt gata sa incep. Ii dau jos chilotii in timp ce eu imi desfac pantalonii. Doar ca in momentul ala imi aduc aminte de fosta mea prietena si de ce am simtit cand i-am taiat gatul. O apuc pe micuta de gat si ea da drumul unui mic geamat. Simt in palmele mele cat e de fina si fragila. Respiratia ei se inteteste pentru ca stie ce urmeaza. Cu o mana ii apas capul de perete in timp ce o mai simt putin. Apoi, pe neasteptate – atat pentru ea cat si pentru mine – fac ceva cu atat de multa forta incat gatul ei scoate un parait ciudat. Deodata, corpul ei devine moale ca o carpa si se pravaleste la pamant. Ma dau pentru o clipa un pas in spate. Imi ridic pantalonii si apoi o cercetez. De undeva la ceafa ei simt un lichid cald cum picura. Rad.
Mi-am adus aminte cum am facut cu fosta mea prietena si cat de bine m-am simtit atunci. Am simtit...am simtit ca vreau sa repet ceea ce-am facut atunci, dar altfel. Nu mai vroiam sa folosesc cutitul. Asa ca mainile mele au preluat controlul. I-am rupt gatul! Gustand a doua oara din acest sentiment...mi-am dat seama de doua lucruri. Ca m-am simtit bine...si ca mai vreau!
M-am asezat in genunchi privind-o in tacere pe biata fata. Chiar si moarta, trasaturile ei o fac speciala. Chiar era draguta! Nu-mi vine sa ma gandesc la altceva decat la aceasta ciudata intamplare in care altceva din mine a preluat controlul. A semanat cu decapitarea, dar a fost diferit...a fost mai intens. Mai frumos! Scot castile si dau drumul la muzica. Slayer. Growling-ul lor este singurul lucru care poate completa seara asta minunata. Si in timp ce ascult acolo in tacere, mai arunc o privire fetei cazuta pe jos si cu gatul frant. Imi spun ca am cheltuit niste bani pe ea si este foarte pacat ca sta rece acolo. Asa ca...de ce nu?

Inainte sa dispar de-acolo, decid sa-i-o trag. Fie ea si moarta, reuseste sa-mi provoace placere.
Rad si acum. De ceea ce incep sa devin dependent incepe sa-mi si placa cu adevarat.

Prolog

End of passion play, crumbling away
I'm your source of self-destruction
Veins that pump with fear
Sucking darkest clear
Leading on your death's construction.•

Prolog

Era trecut binisor de miezul-noptii. Copacii de langa fereastra se clatinau ametitor in voia vantului. El era treaz. Statea acolo, in mijlocul patului privind in gol. In mintea sa nu exista vreo tinta. Sau poate doar una...sa se holbeze incontinuu la micul led rosu de la televizor. In subconstientul sau, ii placea sa faca asta.
Un bazait deranjant se auzi de pe birou si el stiu ca este telefonul mobil. Intotdeauna isi reprosa ca nu-l opreste in timpul liber. In seara asta avea nevoie de liniste, asa ca-l pusese pe silentios. Acum il framanta ca nu-l inchisese de tot.
Duca-se dracului, gandi el. Cat de important poate fi?

Se ridica din pat dar nu se apropie de birou. Pur si simplu n-avea chef de apeluri tarzii ce foarte probabil erau si inutile. In schimb lua drumul holului sau. Din trei pasi ajunse in baie si privelistea il facu sa-si inclesteze dintii. Nu se putea gandi la nimic. Se temea ca si doar daca ar fi gandit ceva...s-ar fi simtit vinovat. Dar nimeni nu era de vina. Era vorba despre el. Nu mai exista nimeni decat el. Atata timp cat era singur, nimeni nu era ranit. Asa ca de ce i-ar fi pasat cuiva? Isi intalni propriul chip in oglinda. Parul castaniu ii era ravasit si turtit pe frunte. Pe sub ochi avea niste cearcane negre iar chipul ii era palid ca al unei fantome. Ii era neclar daca intr-adevar era o naluca sau doar se simtea rau. Cada era plina ochi cu apa amestecata cu sapun. Ba chiar daduse pe-afara din moment ce toata podeaua era inecata intr-o baltoaca.

Isi trecu mana dreapta prin apa din cada. Sfarai din buze la atingerea ei. Era rece. Se asteptase sa fie calda, ca si cum ar fi parasit cada cu un minut in urma si nu cu aproape cinci ore. Cu mana umezita isi dadu parul peste cap. Isi simti privirea mai limpede. Lua un prosop de pe o etajera si-l intinse pe jos. Instantaneu, acesta se imbiba cu apa. Pasi peste el si se apropie mai mult de cada, adancindu-si ambele maini in ea. Din cauza amestecului cu sapun nu putea vedea nimic si acum pipaia dupa lantul dopului, pentru a da drumul la apa. Simti o intepatura in degetul mare. Isi retrase mana stanga imediat. Cu dreapta lua obiectul si-l ridica in sus. Era o seringa. Zambi. Acum intelegea de ce se simtea asa. Iar o facuse...desi jurase de un milion de ori ca nu o va mai face...el o facuse din nou! Privi intrigat la seringa. Cum de un lucru atat de mic il poate controla atat de usor?
Ba nu. Nu ma controleaza deloc. Eu o controlez pe ea. Si ea ma face sa ma simt bine. Si din moment ce am facut-o o data in seara asta...de ce n-as face-o din nou?
In momentul in care simti intepatura din nou, caile nazale i se infundara si nu mai putu sa respire. Se aseza in genunchi tusind. Dupa un minut se simtea bine. Totul era in regula...Se ridica de jos si porni cu un pas mult mai sigur inapoi in dormitor.
Mobilul sau inca bazaia dar el nu mai era atent la asta. In patul sau era acum o femeie goala, privindu-l absent.
-Ai venit din nou, iubito! A doua oara in aceeasi seara. Stiu ca esti mandra de mine. Acum stii cat de mult te iubesc.
Condus de un instinct animalic, se aseza in pat, in timp ce femeia se incolaci in jurul trupului sau.
-Ma simt atat de bine! gemu el scuturand patul.
Cazu inconstient, capul sprijinindu-i-se de perna. Sudori reci i se prelingeau pe frunte. Singurul lucru care era infasurat in jurul sau era cearceaful.

Cand se facu dimineata, incepu sa ploua. Un vag zgomot de tunet il trezi din somnul sau dureros. Stomacul ii era intors pe dos. Simtea ca trebuie sa vomite. Isi aduse aminte ca varsase inca de seara trecuta si nu mai mancase nimic de trei zile. Asa ca nu avea ce sa dea afara. Parea sa-si aduca vag aminte de telefonul mobil. Parea ca aude bazaitul si acum, banuind o durere de cap. De fapt, acesta suna din nou. Se intreba daca se oprise oare vreun pic...Ajunse la el:
-Alo?! Avem o urgenta.



*


Imi place sa petrec noptile afara, fie ca este racoare si placut, fie ca ploua si vine furtuna. Am venit pe lume noaptea. Lucrurile care mi-au schimbat viata s-au intamplat noaptea. Si voi vrea sa mor, daca este posibil, tot noaptea. Toate lucrurile care exista pe timp de zi nu ma intereseaza. Ele mor odata cu soarele. Eu ma ridic odata cu luna. Nu ma deranjeaza in mod special lumina soarelui. Dar ma simt expus. Ma simt ca un...ca un nimic.
Asa imi spunea intr-un tarziu prietena mea. Ca sunt un nimic. Ne-am certat. Ne-am despartit. Si intr-un final, stiti ce? Totul a fost degeaba. Nimic nu a contat! Cand m-a dat afara din casa, se intampla in timpul zilei. Proasta! Cine se credea? Apoi a venit seara...adevaratul eu a iesit la iveala si totul s-a rezolvat. Ea chiar a crezut ca va avea ultimul cuvant de spus in relatia noastra. Gresit! Gresit! Nu a existat un ultim cuvant. Tot ce-a existat a fost un tipat.

E fascinant modul in care fumul iese din plamanii mei! Da, fumez! Fumez dintotdeauna. Dracu’ stie cati ani aveam cand am inceput prima data. 12...14. Important este ca am facut pasul. Daca nu fumez imi pierd mintile. Daca nu m-as fi apucat de fumat, acum n-as mai fi fost in viata. E simplu.
Totusi, niciodata nu mi-a placut sa beau. Cand bei, devii vulnerabil. Vulnerabilitatea este o slabiciune pe care nu mi-o permit. Imi mai place sa stau degeaba si sa ascult muzica mea. Nu, nu muzica compusa de mine. Nu exista asa ceva. Ma refer la muzica mea, aia pe care o ador atat de mult. Acea muzica ce-mi controleaza gandurile si sentimentele. Imi da o atitudine, ma face sa ma simt asa cum sunt in realitate. Nu-mi pasa ca altii nu-mi impartasesc preferintele privind muzica. E muzica mea. Mie trebuie sa-mi placa.
Ca de exemplu cantecul asta, de la Black Sabbath. Poate altora nu le spune nimic. Dar acea liniste usor infioratoare care-i inconjoara vocea tremuranda a solistului...ma simt ca acea liniste. Calm, atotputernic, de neatins. Ma simt in control. Si nimic nu poate fi mai minunat de-atat.
Imi place sa respir aerul noptii. Nu e un aer prea curat sau racoros. Ce naiba, doar e Bucuresti. Dar pana si aerul se schimba in intuneric. Pana si el are o mireasma binefacatoare.

Asa ca stau aici, pe acoperisul unui bloc. Nu conteaza care. Nici macar nu stiu unde sunt. Bucurestiul e mare. Stau aici, trag sanatos din tigara asta. Castile imi urla in urechi. Alaturi am cutitul meu de incredere. A fost primul meu furtisag. Un minunat suvenir ca amintire...a ceea ce am fost si ceea ce am devenit. Nu e totusi o prea mare diferenta. Fosta mea prietena se uita la mine cu gura strambata si cu ochii sticlosi. Daca ma gandesc mai bine, pare mai frumoasa decat era inainte. Nu sunt sigur ce am facut cu restul din ea dar stiu ca n-am lasat urme. Am fost foarte grijuliu. Capul l-am luat insa cu mine. Probabil ca maine va incepe sa miroasa, deci voi scapa de el, undeva departe de unde locuia ea.
Da, am omorat-o! Jigodia ordinara intrecuse orice limita. Ideea e ca facea prea mult zgomot, si nici ala nu era facut in pat. Asa ca imi era nefolositoare. I-am luat gatul. S-a facut destula mizerie dar cutitul am avut grija sa-l spal in chiuveta inainte sa plec. Acum luceste in intuneric. Nu-mi pasa cine, cum si cand o va gasi cineva. N-ar stii catre cine sa se orienteze. Nimeni nu stia ca eram cu ea...eu fusesem doar rezultatul a prea multe beri baute intr-o vineri seara. Candva, ne intelegeam chiar bine. Acum ea sta decapitata undeva in apartamentul ei. Iar capul ei gusta o ultima seara in compania mea.
A fost prima data data cand am facut asta...imposibil de spus daca as repeta gestul. Imposibil.

Ambulante! Sirene! Toate tulbura orasul fara a sta o clipa locului. Toate merg peste tot si de fapt...pe nicaieri. Batranul sau ranitul oricum va muri. Efortul va fi in van.

Cel mai ironic este ca aceste cuvinte se deruleaza aiurea in mintea mea. Mintea mea functioneaza mai mult decat ar trebui. Pentru ca probabil n-as fi in stare sa spun cu voce tare nici macar un sfert din ce am gandit aici si acum. Pentru ca in realitate nu sunt decat un analfabet.

Dar inauntrul meu...lucrurile stau altfel.