Prolog

End of passion play, crumbling away
I'm your source of self-destruction
Veins that pump with fear
Sucking darkest clear
Leading on your death's construction.•

Prolog

Era trecut binisor de miezul-noptii. Copacii de langa fereastra se clatinau ametitor in voia vantului. El era treaz. Statea acolo, in mijlocul patului privind in gol. In mintea sa nu exista vreo tinta. Sau poate doar una...sa se holbeze incontinuu la micul led rosu de la televizor. In subconstientul sau, ii placea sa faca asta.
Un bazait deranjant se auzi de pe birou si el stiu ca este telefonul mobil. Intotdeauna isi reprosa ca nu-l opreste in timpul liber. In seara asta avea nevoie de liniste, asa ca-l pusese pe silentios. Acum il framanta ca nu-l inchisese de tot.
Duca-se dracului, gandi el. Cat de important poate fi?

Se ridica din pat dar nu se apropie de birou. Pur si simplu n-avea chef de apeluri tarzii ce foarte probabil erau si inutile. In schimb lua drumul holului sau. Din trei pasi ajunse in baie si privelistea il facu sa-si inclesteze dintii. Nu se putea gandi la nimic. Se temea ca si doar daca ar fi gandit ceva...s-ar fi simtit vinovat. Dar nimeni nu era de vina. Era vorba despre el. Nu mai exista nimeni decat el. Atata timp cat era singur, nimeni nu era ranit. Asa ca de ce i-ar fi pasat cuiva? Isi intalni propriul chip in oglinda. Parul castaniu ii era ravasit si turtit pe frunte. Pe sub ochi avea niste cearcane negre iar chipul ii era palid ca al unei fantome. Ii era neclar daca intr-adevar era o naluca sau doar se simtea rau. Cada era plina ochi cu apa amestecata cu sapun. Ba chiar daduse pe-afara din moment ce toata podeaua era inecata intr-o baltoaca.

Isi trecu mana dreapta prin apa din cada. Sfarai din buze la atingerea ei. Era rece. Se asteptase sa fie calda, ca si cum ar fi parasit cada cu un minut in urma si nu cu aproape cinci ore. Cu mana umezita isi dadu parul peste cap. Isi simti privirea mai limpede. Lua un prosop de pe o etajera si-l intinse pe jos. Instantaneu, acesta se imbiba cu apa. Pasi peste el si se apropie mai mult de cada, adancindu-si ambele maini in ea. Din cauza amestecului cu sapun nu putea vedea nimic si acum pipaia dupa lantul dopului, pentru a da drumul la apa. Simti o intepatura in degetul mare. Isi retrase mana stanga imediat. Cu dreapta lua obiectul si-l ridica in sus. Era o seringa. Zambi. Acum intelegea de ce se simtea asa. Iar o facuse...desi jurase de un milion de ori ca nu o va mai face...el o facuse din nou! Privi intrigat la seringa. Cum de un lucru atat de mic il poate controla atat de usor?
Ba nu. Nu ma controleaza deloc. Eu o controlez pe ea. Si ea ma face sa ma simt bine. Si din moment ce am facut-o o data in seara asta...de ce n-as face-o din nou?
In momentul in care simti intepatura din nou, caile nazale i se infundara si nu mai putu sa respire. Se aseza in genunchi tusind. Dupa un minut se simtea bine. Totul era in regula...Se ridica de jos si porni cu un pas mult mai sigur inapoi in dormitor.
Mobilul sau inca bazaia dar el nu mai era atent la asta. In patul sau era acum o femeie goala, privindu-l absent.
-Ai venit din nou, iubito! A doua oara in aceeasi seara. Stiu ca esti mandra de mine. Acum stii cat de mult te iubesc.
Condus de un instinct animalic, se aseza in pat, in timp ce femeia se incolaci in jurul trupului sau.
-Ma simt atat de bine! gemu el scuturand patul.
Cazu inconstient, capul sprijinindu-i-se de perna. Sudori reci i se prelingeau pe frunte. Singurul lucru care era infasurat in jurul sau era cearceaful.

Cand se facu dimineata, incepu sa ploua. Un vag zgomot de tunet il trezi din somnul sau dureros. Stomacul ii era intors pe dos. Simtea ca trebuie sa vomite. Isi aduse aminte ca varsase inca de seara trecuta si nu mai mancase nimic de trei zile. Asa ca nu avea ce sa dea afara. Parea sa-si aduca vag aminte de telefonul mobil. Parea ca aude bazaitul si acum, banuind o durere de cap. De fapt, acesta suna din nou. Se intreba daca se oprise oare vreun pic...Ajunse la el:
-Alo?! Avem o urgenta.



*


Imi place sa petrec noptile afara, fie ca este racoare si placut, fie ca ploua si vine furtuna. Am venit pe lume noaptea. Lucrurile care mi-au schimbat viata s-au intamplat noaptea. Si voi vrea sa mor, daca este posibil, tot noaptea. Toate lucrurile care exista pe timp de zi nu ma intereseaza. Ele mor odata cu soarele. Eu ma ridic odata cu luna. Nu ma deranjeaza in mod special lumina soarelui. Dar ma simt expus. Ma simt ca un...ca un nimic.
Asa imi spunea intr-un tarziu prietena mea. Ca sunt un nimic. Ne-am certat. Ne-am despartit. Si intr-un final, stiti ce? Totul a fost degeaba. Nimic nu a contat! Cand m-a dat afara din casa, se intampla in timpul zilei. Proasta! Cine se credea? Apoi a venit seara...adevaratul eu a iesit la iveala si totul s-a rezolvat. Ea chiar a crezut ca va avea ultimul cuvant de spus in relatia noastra. Gresit! Gresit! Nu a existat un ultim cuvant. Tot ce-a existat a fost un tipat.

E fascinant modul in care fumul iese din plamanii mei! Da, fumez! Fumez dintotdeauna. Dracu’ stie cati ani aveam cand am inceput prima data. 12...14. Important este ca am facut pasul. Daca nu fumez imi pierd mintile. Daca nu m-as fi apucat de fumat, acum n-as mai fi fost in viata. E simplu.
Totusi, niciodata nu mi-a placut sa beau. Cand bei, devii vulnerabil. Vulnerabilitatea este o slabiciune pe care nu mi-o permit. Imi mai place sa stau degeaba si sa ascult muzica mea. Nu, nu muzica compusa de mine. Nu exista asa ceva. Ma refer la muzica mea, aia pe care o ador atat de mult. Acea muzica ce-mi controleaza gandurile si sentimentele. Imi da o atitudine, ma face sa ma simt asa cum sunt in realitate. Nu-mi pasa ca altii nu-mi impartasesc preferintele privind muzica. E muzica mea. Mie trebuie sa-mi placa.
Ca de exemplu cantecul asta, de la Black Sabbath. Poate altora nu le spune nimic. Dar acea liniste usor infioratoare care-i inconjoara vocea tremuranda a solistului...ma simt ca acea liniste. Calm, atotputernic, de neatins. Ma simt in control. Si nimic nu poate fi mai minunat de-atat.
Imi place sa respir aerul noptii. Nu e un aer prea curat sau racoros. Ce naiba, doar e Bucuresti. Dar pana si aerul se schimba in intuneric. Pana si el are o mireasma binefacatoare.

Asa ca stau aici, pe acoperisul unui bloc. Nu conteaza care. Nici macar nu stiu unde sunt. Bucurestiul e mare. Stau aici, trag sanatos din tigara asta. Castile imi urla in urechi. Alaturi am cutitul meu de incredere. A fost primul meu furtisag. Un minunat suvenir ca amintire...a ceea ce am fost si ceea ce am devenit. Nu e totusi o prea mare diferenta. Fosta mea prietena se uita la mine cu gura strambata si cu ochii sticlosi. Daca ma gandesc mai bine, pare mai frumoasa decat era inainte. Nu sunt sigur ce am facut cu restul din ea dar stiu ca n-am lasat urme. Am fost foarte grijuliu. Capul l-am luat insa cu mine. Probabil ca maine va incepe sa miroasa, deci voi scapa de el, undeva departe de unde locuia ea.
Da, am omorat-o! Jigodia ordinara intrecuse orice limita. Ideea e ca facea prea mult zgomot, si nici ala nu era facut in pat. Asa ca imi era nefolositoare. I-am luat gatul. S-a facut destula mizerie dar cutitul am avut grija sa-l spal in chiuveta inainte sa plec. Acum luceste in intuneric. Nu-mi pasa cine, cum si cand o va gasi cineva. N-ar stii catre cine sa se orienteze. Nimeni nu stia ca eram cu ea...eu fusesem doar rezultatul a prea multe beri baute intr-o vineri seara. Candva, ne intelegeam chiar bine. Acum ea sta decapitata undeva in apartamentul ei. Iar capul ei gusta o ultima seara in compania mea.
A fost prima data data cand am facut asta...imposibil de spus daca as repeta gestul. Imposibil.

Ambulante! Sirene! Toate tulbura orasul fara a sta o clipa locului. Toate merg peste tot si de fapt...pe nicaieri. Batranul sau ranitul oricum va muri. Efortul va fi in van.

Cel mai ironic este ca aceste cuvinte se deruleaza aiurea in mintea mea. Mintea mea functioneaza mai mult decat ar trebui. Pentru ca probabil n-as fi in stare sa spun cu voce tare nici macar un sfert din ce am gandit aici si acum. Pentru ca in realitate nu sunt decat un analfabet.

Dar inauntrul meu...lucrurile stau altfel.