5 (cinci)

Fly high touch the sky
Never know the reason why it ends
Victim of fate•

5 (cinci)

-De unde vrei sa incepi cu asta?
Desi se inseninase la fata, Sebi tot pastra o senzatie de incordare, de ingrijorare in ceea ce privea cazul. Cosmin trase aer in piept si incerca sa o ia de la capat cu explicatiile:
-E simplu. Facem un profil. Vedem ce ne iese si incepem sa cautam!
Comisarul-sef nu spuse nimic astfel ca el continua:
-Evident ca nebunul asta e pasionat de versuri, simboluri, muzica...Un astfel de tip nu-si pierde vremea in mall, la o cafeluta. Avem nevoie de baruri obscure, locuri intunecate din oras – oriunde si-ar putea face veacul un astfel de individ.
-Stii ca la fel de bine ca ar fi putut sa fuga din oras...daca as fi in locul lui as parasi Bucurestiul. Daca politia imi ia urma, ba ma mai da si la televizor... Nu-mi place totusi sa cred ca-l pierdem din mana si dam de cap altor sectii din tara.
Cosmin tacu pentru o secunda. Dadu de doua ori ocol biroului si se hotari sa vorbeasca:
-Cum vad eu lucrurile – tipul e mai curajos decat vrem noi sa credem. Fir-ar sa fie, e un nebun! In nebunia lui nu va fugi, va continua sa-si faca jocul.
Cu mult sange rece, continua:
-...va mai omori una, doua persoane – pana o sa-l prindem definitiv.
Sebi facu ochii mari. Isi incorda bratele pe marginea biroului si se abtinu sa nu tipe.
-Una-doua persoane? reusi el abia sa ingaime.
-Trebuie sa-l prindem, se avanta Cosmin increzator in ideea lui. Acum ca stim cine e...nu-mi scapa el mie.
-Si cu toate astea, te astepti sa mai ucida. De vreo doua ori...
Cosmin privi dezorientat. Cumva, lui i se parea complet normal. Privirea sefului sau zicea insa totul. Un fior i se strecura pe sira spinarii si simti ca e momentul sa plece. Desi era ferm convins ca modul sau de gandire e corect.

In aceeasi seara, sectia transmisese informatia catre opinia publica. Pana a doua zi toate buletinele de stiri, ziarele, posturile de radio, site-uri si bloguri stiau despre criminal, despre victimile facute si chiar despre metodele folosite...asta in limita decentului.
Nimani nu a dat insa prea multa atentie acestor stiri, oricat de grave ar fi parut ele. Romanii erau aceiasi – nepasatori pana la proba contrarie. Poate si atunci ar fi ezitat in a crede asa ceva. Toata lumea pleca de la principiul – “nu mi se poate intampla mie”. Nimeni nu banuia ca totusi undeva acolo, in noapte, se afla un criminal ce n-ar fi ezitat o clipa sa atace. Ignoranta, nepasare sau prostie? Irelevant. Cand avea sa se intampla din nou...greu de crezut ca s-ar fi facut vreo diferenta.
Pe nimeni nu impresionase modul in care se parea ca actioneaza ucigasul. Nimanui nu-i pasa de versuri si citate din cantece, simboluri, intelesuri ascunse. Practic stirea a trecut ca si cum n-ar fi fost. Poate iscase cateva barfe nevinovate, dar nimic mai mult. Dar cine trebuia sa auda auzise...
A doua zi, autoritatile au gasit trupul unei tinere ucise cu sange rece in propriul apartament. Fusese injunghiata in stomac...

Era frig in apartamentul fetei. Sa fi fost vremea de-afara, peisajul din casa...Cosmin n-ar fi putut spune exact. Era socat nu atat de victima cat de crima in sine. Nu se asteptase la un astfel de raspuns din partea criminalului. Incerca sa gandeasca, dar nimic nu paru a-i trece prin cap in acele momente. Ar fi fost un lucru...o dorinta...
Bliturile celor de la laborator il trezira brusc la realitate. Frigul deveni mai patrunzator, infigandu-se in spate ca un tais de gheata. Isi freca palmele una de alta si incerca sa zareasca ceva folositor. Spre deosebire de ceilalti, fata aceasta nu avea simboluri, versuri sau note muzicale crestate in piele. Doar modul de operare fusese acelasi. O lovitura bine plasata de cutit care te facea sa suferi si sa mori in acelasi timp.
Fusese legata de calorifer la picioare. Mainile ii stateau tepene in jurul stomacului, din pricina socului provocat de rana. Cateva vanatai se umflasera strident pe fata. In jurul gatului avea cateva urme rosiatice spre mov. Tot din zona aceea porneste o zgarietura de cutit care coboara pana la rana ce i-a provocat in final moartea.
Cosmin se cutremura de frig si teroare, gandindu-se la scenele petrecute in camera aceea cu doar o zi in urma. Apoi zari si telefonul mobil aruncat langa ea. Infasca niste manusi de la echipa de criminalistica si se apleca dupa el incepand sa-l butoneze. Nu-i lua mult sa gaseasca inregistrarea care ii era intr-un fel destinata...
In momentul in care ii dadu drumul, vocea fetei se raspandi infiorator in toata camera din difuzorul mobilului. Toti cei din camera amutira. Mana lui Cosmin incremeni, neindraznind sa se miste in vreun fel. Dupa ce inregistrarea se opri se lasa o liniste apasatoare, aproape dureroasa. Sa fi zis ceva ar fi fost crud. Sa fi tacut ar fi fost prea mult. In cele din urma subcomisarul se ridica in picioare si pleca fara sa mai zica nimic, cu tot cu telefon.

Suferi la fel de mult cand fu nevoit sa asculte din nou, de data aceasta in fata lui Sebi. Comisarul-sef nu putea sa auda asa-ceva in liniste. Ofta in continuu, dadea drumul la cate-o injuratura amestecata cu o invocare de dumnezei pentru ca apoi sa se tranteasca extenuat in scaunul sau cand totul se sfarsi. Simplul efort de a asculta asta il terminase de puteri in cel mai bizar mod posibil. Ii ceru in scurt ragaz lui Cosmin care iesi din birou. Se duse langa Giulia aratandu-i telefonul:
-Vreau sa fii calma...sa asculti asta si sa-mi scrii textul, ok? O sa am nevoie de le pentru investigatii.
Fata il privi cu un sentiment de curiozitate amestecat cu ingrijorare. Privind in ochii lui adanci descoperi ceva nou, ceva nemaintalnit la Cosmin. Putea sa citeasca frica in privirea lui...frica si un strigat de ajutor indreptat nu neaparat catre ea ci catre oricine il putea simtii.
Cosmin parasi apoi in graba biroul.
Giulia nu-si mai dadu alte ragazuri, dadu drumul la inregistrare si incepu sa transcrie pe o coala alba. Incerca sa nu se concentreze la ceea ce auzea. Insa spre final, cand auzi...acel...sunet, nu se putu abtine sa nu izbucneasca in lacrimi. Socata, o lua de la capat, incercand sa-si spuna ca nimic nu s-a intamplat...
Doar ca ceva se intamplase. Ceva pe cat de oribil pe atat de firesc. Ceva ce omenirea incepuse sa priveasca cu foarte multa teama in ultimii ani, desi se dorea sa se creada contrariul.
Cui nu i-ar fi fost frica de moarte?
Cine ar fi vrut sa paseasca in intuneric...in necunoscut?
Cine si-ar fi dorit un sfarsit atat de oribil? Si in plus:
Cine ar fi dorit sa auda acel sfarsit?


*



Vocea fetei tremura. Era mai mult decat spaima sau simpla frica. Se putea simti teroarea ce o domina. Fara indoiala stia ca nu mai are mult de trait. Foarte probabil ca citise in ochii lui reci si intunecati asta. Stia ca nu poate scapa cu viata. Si cu toate acestea, in adancul ei ceva ii spunea...sau mai mult ii striga...sa lupte, sa se teama, sa planga, sa nu renunte la a mai fi om in ultima clipa.
Sa-ti accepti cu usurinta moartea este dincolo de vointa umana. Tine de ceva superior...
Fata se temea. Se temea pentru viata ei, nu-si dorea moartea si cumva ducea o lupta. Nimic insa nu mai depindea de propriile ei puteri. Totul statea in decizia acelui om care fara motiv o atacase in propria ei casa...
Primi biletul...
Incepu sa citeasca greoi, inghitind in sec de mai multe ori, luptandu-se cu lacrimile ce-i curgeau neincetat. Cumva isi dorea sa planga cat mai tare, sa se faca auzita, sa-si verse amarul din suflet si mania ca va trebui sa moara. In acelasi timp exista frica de necunoscut. Nu stia ce ar fi putut pati daca ar fi continuat asa. Oare ar fi avut o moarte mai usoara daca facea ce i se cere? Sau oare...
Speranta, acea mincinoasa entitate...
Oare daca facea ce i se cere...oare ar fi scapat cu viata?
Oare?...

“-Pentru cel ce ma urmareste si spera sa ma prinda...
I’m your dream, make you real
I’m your eyes when you must steal
I’m your pain when you can’t feel
Sad but true...
I’m your dream, mind astray
I’m your eyes while you’re away
I’m your pain while you repay
You know it’s sad but true...•

Te rog, nu vreau sa mor...!!!”

Scosese mai multe cuvinte decat ar fi trebuit. In momentul urmator se aude un zgomot ca de lovitura, insotit de un suierat. Apoi ea moare. Cutitul ii este implantat adanc in stomac. Urletul ei de groaza este acoperit de calus, dar ramane sfasietor.
Moare...
Si desi nu se simte asa de rau pe cat si-ar fi imaginat, tot plange.
Se agata cu niste maini invizibile de realitate, de tot ce este fizic. De aceasta lume...
In acelasi timp ceva o trage. Ceva vrea sa o duca departe, departe de orice simtire. Sa o duca intr-un loc unde lumina si intunericul sunt totuna iar caldura si frigul se simt la fel.
Ar striga de i-ar sta in putinta. Ar cere cu disperare sa ramana. Dar stie ca asta este tot acea marsava speranta care incearca sa-i provoace mai multa durere. Stie ca s-a terminat. A stiut asta de cand l-a privit pe el si de cand i-a simtit furia cu care o lovea, desi erau straini unul de altul.
Sa inchida oare ochii?
Dar nu sunt ei deja inchisi?


*



Dupa cateva ore de alergat prin oras, Cosmin intra epuizat pe usa apartamentului sau. Miscarile ii erau tremurande si necontrolate. Parea in orice moment ca ar putea cadea fara a se mai ridica vreodata. Merse drept catre pat, se aseza si scoase ceva din buzunar. Doua seringi si in jur de zece doze se insirara langa el.
Brusc, paru ca-si recapata calmul de sine. Tremuratul inceta. Era din nou in control! Mana ii statea fixa in momentul in care umplu seringa. Cu si mai multa siguranta isi desfacu haina si se intepa in bratul stang. Respiratia se alinie si ea la stadiul intregului corp. Era calm si impacat. Se lasa pe spate si astepta...
Urmarile nu se lasara asteptate. Acele...efecte secundare pe care doar el le avea aparura instantaneu. Nu mai putu sa respire, simtind ca mai are putin si se sufoca. La scurt timp insa il cuprinse o euforie ciudata, aflata la limita dintre placere si durere. Noi simturi i se trezira in momentul in care simti femeia goala aparand brusc ; ea se aseza langa el pe pat incepand sa-l dezbrace. Cosmin nu se misca, multumindu-se sa guste acea aroma pe care parul ei o emana, de fiecare data intr-un mod diferit.
Scortisoara...
Zambi in sinea lui. Asta chiar era diferit. Era sigur ca nu mai simtise asta si inainte. Placerea crescu in el.
Totul deveni indefinit...limita dintre placere si durere disparu cu desavarsire, cele doua amestecandu-se in dulceturi si agonie. Ceva in capul lui striga, facandu-i tamplele sa bubuie. Cu toate astea, in camera era o liniste care-l innebunea. Minutele curgeau dureros de greu si umbrele intunecate ale copacilor ce se revarsau mai mereu in camera, pareau de data asta ca vor sta acolo pe vecie. Micul lor dans obsesiv cauzat de vant ii dadea o senzatie disperata de singuratate si tristete. Ochii refuzau sa i se inchida, caci de fiecare data cand o facea, acel urlet din capul lui prindea viata.
Incepu sa aiba reprize de somn din care se trezea cu aceeasi oribila senzatie. Sufla si ofta greu cand se intampla asta doar pentru a adormi din nou pentru cateva minute si a o lua de la capat. Si asa isi petrecu noaptea...Noptile?!

Un sunet mai mult sau mai putin familiar il facu sa tresara. Si desi nu era telefonul mobil (care culmea, ii era asezat langa cap) tot i se parea bizar de cunoscut.
Soneria de la usa !
Sari dintr-o miscare din pat. Picioarele insa ii cedara si se prabusi zgomotos in genunchi, moment in care soneria bazai din nou. Nu-i lua mult sa-si recapete totusi echilibrul. In graba, infasca seringile si dozele si le ascunse. Privi ravasit in camera, cautand orice ar mai fi putut sa-l dea de gol.
Nimic. Totul arata in regula. Bine...
Intre timp soneria mai sunase de cateva ori.
Cosmin se repezi la usa si deschise, fara sa mai stea sa se uite pe vizor.
Giulia il privi pe jumatate speriata, pe jumatate furioasa.
Pentru cateva secunde se uitara unul la altul, amandoi in egala masura de socati de intalnire.
Cateva minute mai tarziu, ea se autoservea cu o ciocolata calda din bucataria lui. Se aseza apoi la masa si incepu sa soarba incet. Cosmin era cu privirea aruncata pe geam. Nu-si adresasera inca niciun cuvant. Cand o vazu acolo, uitandu-se la el, se daduse la o parte, dandu-i de inteles ca poate intra. Apoi Giulia o luase drept catre bucatarie...
-Deci cum ar trebui sa incepem discutia asta? intreba ea, saturandu-se sa tot astepte o miscare din partea lui.
-Nu stiu, raspunse el scurt. Despre ce este discutia?
-Disparitia ta de trei zile?!
Cosmin ii arunca o privire speriata si neincrezatoare.
A innebunit? Ce – trei zile – ? Doar aseara am fost la sectie...
Giulia observa uluiala de pe chipul sau. Il mai surprinsese o data in situatia asta. Dar fusese la telefon. O soca cu atat mai mult cu cat il vedea fata in fata.
-Sa inteleg ca iar ai pierdut notiunea timpului...
El isi butona telefonul mobil. Trecusera intr-adevar trei zile. Calendarul o confirma. Ba mai mult, avea in jur de cincizeci de apeluri pierdute. De la Sebi si de la ea in principal.
Futu-i! Nu pot sa cred ca s-a intamplat din nou...
Cum i-ar fi putut explica? Incerca sa gandeasca dar nu avea energia necesara pentru a scorni ceva inteligibil. Din fericire, Giulia parea sa gaseasca ea povestea perfecta:
-Stiu ca toata povestea asta cu criminalul e prea mult pentru tine. Fir-ar sa fie, e prea mult pentru oricine. Dar incearca sa nu ne mai ingrijorezi atat, bine? Inca esti in stare de soc!
Oare chiar credea asta? Sau incerca cumva sa-l ajute in fata lui Sebi?
-Presupun ca da...toata povestea asta are momente cand ma depaseste.
Atat avu taria sa adauge. Nu stia ce sa mai faca.
-Plimba-te cu mine in parc, o ruga el dupa o vreme. E evident ca o sa-mi iau si astazi liber.
Giulia se uita la el cu niste ochi mari, pe jumatate ascunsi in spatele cestii de ciocolata calda. Zambi.

E frumoasa !
I se parea curios ca gandea asa chiar in momentele acelea. Dar Giulia chiar avea o stralucire misterioasa in acea zi. Chipul ei era departe de a fi linistit. Ba din contra...puteai sa vezi dincolo de ea multa ingrijorare, spaima si oboseala. Si asta o facea, in ochii lui Cosmin, foarte deosebita.
Se plimbau in Herastrau, foarte aproape unul de altul. In acelasi timp insa, nu se atingeau sau priveau. Fiecare era adancit in propriul lui univers, gandindu-se la fel si fel de lucruri, diametral opuse.
Picaturi incepura sa cada din cer. Era toamna de doua luni deja...vremea incepuse sa fie vitrega cu ceva timp in urma. Curand ploaia se inteti, astfel incat Cosmin isi dadu haina jos si o inmana Giuliei. Ea nu statu pe ganduri si se acoperi, tragandu-si gluga peste cap.
-O sa ingheti...spuse ea intr-o doara.
El nu-i raspunse si nici nu se opri. Continuau amandoi sa mearga drept inainte, in timp ce ploaia cadea in rafale consistente.
Cosmin privi cerul. Tulburat, instabil, nedecis. Exact cum se simtea el. Si totusi ii oferea o alinare. Ii era frig, dar totusi cat il racorea pe dinauntru ploaia. Incetini pasul instantaneu si Giulia. Cosmin isi intoarse capul catre ea si ii vazu din nou chipul.
E minunata !
La randul ei, Giulia observa cum era privita. Ceva se schimbase foarte brusc la el. Ii intoarse zambetul cu multa caldura. Dupa cateva secunde izbucni intr-un suras...era ud din cap pana in picioare, cu apa de ploaie scurgandu-i-se de pe fata ca dintr-o fantana arteziana. Cosmin se prefacu revoltat si incepu si el sa chicoteasca.
Si ce daca se intampla toate astea? Eu sunt tot eu...Si in momentul exista si ceva mai important. Ea e importanta pentru mine...
Isi strecura o mana pe dupa umarul ei:
-O sa fac pneumonie din cauza ta, rase el
-O sa mori ca un gentleman, ii raspunse ea solemn.
Se grabira catre masina, ca si cum de-abia acum ar fi observat ploaia ce pica nerabdatoare din cer.

Ajunsi inapoi in apartamentul lui, se grabira sa scape de hainele ude. Pentru un moment, Giulia intra in baie, lasandu-l pe Cosmin in sufragerie. Atunci el zari pistolul, asezat neglijent pe marginea bibliotecii sale. Incremeni. O mai veche teama il cuprinse, injurand in sinea lui faptul ca atunci cand...se droga pierdea sirul timpului si a propriilor sale actiuni. Lua arma si nu reusi decat sa o ascunda la spate cand Giulia intra in camera cu un prosop in mana. Se apropie de el si incepu sa-i stearga parul, privindu-l la fel de cald, sincer si nevinovat. Cand termina, ii duse capul la pieptul ei intr-o imbratisare.
-Asta ar trebui sa goneasca orice raceala, sopti el.
Giulia i se desprinse din brate:
-Evident!
Mai pleca pentru cateva minute, intorcandu-se cu doua cani aburinde. Surasera unul la altul. Ea se intinse pe canapea in timp ce el se tolani pe un fotoliu. Reusise intre timp sa ascunda pistolul si privind-o pe ea, sa-si inlature acea grija. Nu-si mai adresara niciun cuvant. Ea era epuizata iar el...cu el era alta poveste.
Si-ar fi dorit sa-i spuna totul, sa vorbeasca cu ea ore in sir...sa se simta mai apropiati. Cu toate acestea se temea ca propriile vorbe il vor priva de placerea de a o privi si a se gandi la ea.
Ce sentiment ciudat !
Isi intoarse privirea, gandindu-se tot la ea si torturandu-se pe dinauntru cu fel si fel de incurajari.
Sa-i vorbesc? Ce sa-i spun?
Cand o privi din nou, Giulia avea ochii inchisi, adormita in aceeasi pozitie in care o lasase Cosmin. Ii placea sa o priveasca asa. Era ca o poza...
Se intinse langa ea. In somn, Giulia ii simti trupul si se adaposti in bratele sale. Cosmin isi lasa capul tolanit pe umarul ei si adormira impreuna.



*



Nu am vrut sa fac o pauza. Brusc am gasit un nou motiv pentru a omori. Altul decat placerea pentru sange. Urmarit fiind, mi-am zis pentru inceput sa ma fac pierdut. Dar ma plictiseste asta. Sunt atat de prosti incat n-ar avea niciodata vreo sansa. Asa ca de ce sa nu dau cosmaruri? De ce sa nu vanez si pe alta cai? Cai...psihologice.
Sa fi fost american, poate ca s-ar fi stiut una, doua chestii despre mine in momentul asta. Dar idiotii nu stiu nimic. Nu stiu de unde sa inceapa, fie si cu acele simboluri descoperite. Ce-mi propun acum este sa-l gasesc pe cel care conduce investigatia. Ironic, nu-i asa? Vreau sa-l gasesc tocmai pe cel care ma cauta. O sa-l gasesc si o sa-i dovedesc ca ceea ce face e in necunostinta de cauza. E prea increzator daca da la televizor faptele mele. O sa-l pun sa simta ce au simtit si altii inaintea lui, doar ca...
Doar ca va fi intr-un ritm mai lent si intr-o cantitate mai mare!
Ah, am terminat. Inca una, si cu asta nu a fost deloc distractiv. A tinut-o din lesin in lesin pana cand a trebuit sa recunosc ca nu o sa mai am parte de niciun fel de satisfactie. Fata asta a fost doar un antrenament si o mica parte din drumul catre tinta mea...
O mica taietura pe ici pe colo si un mesaj scurt. Asta ar trebui sa-l tina treaz pentru o vreme!
Nu sunt nebun, asta v-o spun.