7 (sapte)

The thin darkness here
Not strong enough to make you appear
I once changed my style
They said hello I said goodbye
I once played a role
I was out there marketing my soul
City of glass that I live in,
Coldness from my brothers skin.•



7 (sapte)

Ploua. Era genul acela de ploaie murdara, rece de toamna. Era respingatoare. Doar aruncand o privire pe geam si era de ajuns sa dispara orice dorinta de a iesi afara. Oricine sanatos la cap ar fi stat inauntru, decat daca n-ar fi avut de ales.
Cosmin considera ca nu are de ales. Se lasase convins. Statu pentru cateva clipe in masina, fiindu-i parca mila sa opreasca caldura si sa iasa afara. Si ar mai fi stat pentru o vreme daca n-ar fi fost efectul sevrajului care ii facea capul sa vajaie si sa nu mai gandeasca foarte limpede. Inca avea control asupra corpului sau intr-atat incat sa-si piarda firea. Dar simtea ca nu era prea departe. De altfel, hotarase ca nu putea sa iasa in public cu doza luata. Prezenta ei l-ar fi influentat in cel mai negativ mod posibil, tinand cont ca...ea nu exista cu adevarat. Toata situatia ar fi luat o turnura nebuna. Se hotarase sa nu riste. Pur si simplu.
Ajuns in fata usii, putu deja sa simta duhoarea dinauntru. Alcool si tutun – consumate fara masura si impregnate intr-un loc care aerisirea nu dura niciodata indeajuns. Auzi de altfel, fara surprindere, ca se canta muzica rock.
Locul perfect in care ai vrea sa-ti petreci o dupa amiaza – gandi el.
Indata ce intra, rememora discutia avuta cu ea ultima data. Tinea foarte mult sa nu fi uitat ceva. Vroia sa aibe totul sub control.

-Stii ca am dreptate. E cel mai bun loc din care poti incepe.
-Nu e deloc bine. Vrei sa umblu orbeste prin tot Bucurestiul si sa caut un ucigas. Exista ceva mai aberant de-atat?
Cosmin arata vizibil suparat. Pierdea controlul? Nici el nu stia. Cert era ca nu se simtea in largul sau. Ceva se schimbase in el si continua sa o faca. Rapid.
-Nu vei umbla orbeste, ii raspunse ea taios. Poti sa gandesti inainte sa spui chestii de genul asta?
Ce dracu’? Nu-ti pasa! Nu existi!
-Fa-o tu in locul meu, spuse el rar, incercand sa se abtina sa nu izbucneasca.
-Bine. Sa o luam logic. Daca reduci raza de cautare in functie de locul unde ai gasit cadavrele, poti gasi indicii destul de concludente si locuri numai bune de investigat.
-Locatiile crimelor se afla toate la o distanta destul de mare una de alta. As spune ca sunt alese fara vreo logica anume.
-Tot ce se poate. Atunci trebuie sa alegi zona cu cel mai mare potential.
-Te gandesti la ce ma gandesc si eu?intreba el deodata, vizibil reincarcat cu energie odata cu ideea care tocmai ii venise.
-Evident, zambi ea.
-Prostituata si pestele, spuse el limpede.
-Exact. Zona e destul de izolata. Genul asta de oameni ii intalnesti in tot felul de baruri obscure. Cate pot fi in zona aia? Mai mult, genul asta de oameni cunosc tot felul de oameni. Ceea ce inseamna ca e imposibil ca cineva sa nu-i cunoasca sau fie doar sa-si aduca aminte de ei.
-Atunci e un bun inceput. Asa voi face.
Se aseza pe pat si dadu drumul la televizor.
Ea ii arunca o privire ciudata, aproape urata. Parea ca vrea sa-l pocneasca.
El observa:
-Ce e?
-Ma bucur foarte mult ca esti de acord cu mine, dar ce naiba faci acum? Pleaca!
-Nu pot, raspunse el simplu.
-??
-Sunt sub influenta dozei. Ceea ce inseamna ca nu gandesc limpede, doar d-aia vorbesc cu un alter-ego al meu in persoana unei femei. Mai mult, daca eu plec pana la baie, tu vei fi tot acolo. Daca eu ies pe usa, la fel vei face si tu. Intelegi unde bat.
-Mie-mi pari destul de lucid, ii spuse ea inciudata. Atunci n-ai vrea sa faci...altceva?
-NU!

Intra in bar si se aseza la o masa. Era al treilea local din vecinatate pe care-l incerca. Se simtea usor ametit inca de cand iesise din casa, dar acum si mirosul si caldura din carciuma accentua asta. Se duse la bar si se aseza pe un scaun. La el veni barmanul, un barbat de varsta medie, chel, cu un maieu pe el care-i dezgolea bratele musculoase si tatuate. Il privi suspicios pe Cosmin.
-Ce sa fie?
-O bere, raspunse Cosmin.
-De care?
-Fa-mi o surpriza, ii spuse el nepasator.
Barmanul rabufni ironic si merse catre fridgider. Se intoarse cu o sticla pe care i-o desfacu si i-o aseza in fata. Dadu sa plece cand Cosmin ii facu semn. Veni fata-n fata cu el, vizibil enervat.
-Am cateva intrebari...
Barmanul nu spuse nimic. Pastra o privire fixa si enervata. Cosmin continua totusi:
-Investighez o crima. De fapt, o serie de crime. Doua dintre ele s-au intamplat undeva in cartierul asta si ma intrebam daca crezi ca ai putea sa-ti amintesti de niste persoane daca-ti arat de niste poze.
Tacere. Aceeasi atitudine.
-Bine...deci uite pozele. Tipa este o prostituata. El este pestele ei. Daca isi faceau veacul pe-aici, e imposibil sa nu ii stii.
Barmanul pastra aceeasi atitudine sfidatoare. Dar se uita totusi pe poze. Cosmin ii urmari atent privirea, dar ii fu greu sa se concentreze si sa-l citeasca psihologic, asa cum ar fi facut-o in mod normal. Dar pur si simplu nu statea bine cu luciditatea in momentul acela. Daca ar fi fost totusi atent, si-ar fi dat seama cu usurinta ca barmanul recunostea persoanele in cauza.
-Care-i amestecul tau in tot rahatul asta? intreba barmanul.
-Investighez...uh, rahatul asta.
-Arata-mi insigna.
-Ce?
-Legitimatie, insigna, arata-mi ca intr-adevar investighezi.

Avea un obicei din a-si uita legitimatia peste tot. Un prost obicei, era de acord, dar cu toate acestea, unul de care nu se putea descotorosi. De regula Giulia avea grija sa o aibe in permanenta la el. Dar nu si de data asta. Apoi crudul adevar il lovi, si anume ca era suspendat si probabil ca tot Giulia avusese grija ca el de data asta sa nu-si ia insigna. Nu putu sa nu injure in gand. Isi pusese ochelari de cal, se uitase doar inainte si facuse pe politistul mare si rau uitand ca teoretic el nu prea mai era politist. Cu atat mai putin subcomisar insarcinat cu acel caz.
-Legitimatia, insista barmanul nerabdator.
-Ok, stii ceva? Las-o balta.
-Vreau sa vad...
Cacat. Acum o secunda nu stiai cum sa scapi mai repede de mine si acum?...
-Nu o am...
-Oh, puteam sa jur, izbucni barmanul teatral. Ce-ai zice sa o tai tu d-aci baietas? Pana nu te tai eu cu altceva.
Cosmin ofta. O daduse in bara.
-Gata. Am prins ideea. Am tacut. Calmeaza-te.
Individul insa era ca un butoi cu pulbere si aparent Cosmin scapase o scanteie prea departe.
-N-ai inteles nimic. Am zis sa iesi dracului de-aici. Ce nu intelegi?
-Sa-mi termin berea si...
Ochii barmanului se bulbucara. Gatul parea ca i se lungeste si muta in fata. Din spate rasareau doua bucati imense incordate – umerii. Se pregatea sa loveasca...
-Hei, prietene – hai sa facem o plimbare afara. E cam cald aici!
Intre barman si Cosmin aparu un individ imbracat normal, destul de tanar care isi puse o mana pe umarul subcomisarului si-l ridica de pe scaun in timp ce incerca din priviri sa-l calmeze pe barman.
-E-n regula Sisule. E in regula. Tipu’ doar nu te-a auzit. Din cauza cacatului asta de muzica pe care-l tot pui pe-aici seara de seara. Totul este in regula!
Barmanul nu parea sa se calmeze dar se oprise din lovitura. Astepta.
-Bun, continua individul pacificator. Noi o sa plecam. Si tu...catre Cosmin...poti sa-l asiguri pe Sisu ca nu te vei mai intoarce pe-aici.
Tacere.
Pe Cosmin il incercau mai multe sentimente. Prima data fusese doar suprindere. Insa pe masura ce secundele treceau, in el crescuse furia. Parca si incetase sa mai gandeasca rational si abia astepta sa sara la bataie. Nu conta ca barmanul era de doua ori cat el. Era sigur...parca prea sigur...ca el ar fi terminat lupta.
-Nu-i asa, omule?
Vocea individului il trezi la realitate. Arunca o privire nedumerita barmanului si apoi catre pacificator aprobator.
-Da.
Individul zambi victorios catre barman.
-Gata! Totul e bine...noi plecam. Vezi ce faci, Sisule. Ai grija de tine.
Fara sa-si fi luat vreo secunda mana de pe umarul lui Cosmin, il trase si acum si iesira impreuna afara.

Inauntru, micul incident nu ramase neobservat. Doua perechi de ochi zarisera tot incidentul si auzisera destul incat sa devina interesati. Mai mult, una dintre perechi o zari si pe cealalta.

-Esti bine, omule?
-N-am nimic, ii raspunse Cosmin pe un ton neutru.
-Pe naiba nu ai! Ce dracu’ vroiai sa faci? Daca mai intarziam cu o secunda, acum tot locul ala ar fi fost bucati. Si tu odata cu el.
-Ma rog...
-Cum adica? Crezi ca nu te-ar fi facut praf?
-Nu inteleg care era problema lui...chiar sunt de la politie.
-Legitimatia?
-Am zis ca nu o am.
-Atunci esti un rahat cu ochi din punctul lor de vedere. Faptul ca pui intrebari despre cineva care ar putea la fel de bine sa fie client fidel al locului, nu-ti face decat o programare la spital. Sau mai rau. Liniste-te naibii. Putini tremura cand aud de politie pe aici. Si cand incepi sa mananci cacat si nu poti dovedi – e mai rau.
-Bine.
Lui Cosmin incepu sa nu-i placa tipul. Afara era intuneric. Singurul mod prin care l-ar fi putut caracteriza pe individ era prin modul in care vorbea. Si il ascultase – nu ii inspirase incredere. Ii ascundea ceva.
-Cred ca te poti intoarce. Eu am plecat de-aici.
Nu-i raspunse. Cosmin se incrunta.
-M-ai auzit?
-Da.
-Si?
-Nimic. Vroiam sa vad cum reactionezi.
-Ce mama naibii tot spui acolo? Ce vrei?
-Nimic. Eu...am vrut sa te ajut.
-Ai facut-o, mersi. Astepti ceva de la mine acum?
-Absolut nimic.
-Deci...
-Deci nimic, dadu din umeri individul.
-Bine. Mersi inca odata de ajutor. Eu am plecat.
-Bine...
Cosmin se indeparta.
-Chiar nu iti aduci aminte de mine, nu-i asa?
-Ar trebui?
Se intoarse si il scruta prin intuneric. Individul nu se miscase din loc. Parea relaxat. Tonul sau ramasese acelasi. Dar ceva se schimbase.
-Nu. Presupun ca nu. N-ar trebui. Noapte buna si tie!
Se rasuci pe calcaie si pleca in directia opusa.
Cosmin se relaxa. Rasufla usurat si porni spre masina sa.
Dupa cateva fractiuni de secunda auzi o respiratie greoaie in spatele sau si o silueta care se misca fulgerator in spatele sau. Dadu sa se intoarca, moment in care primi din plin in figura o lovitura de pumn. Se prabusi zgomotos. Simti gust de sange in gura. Atacatorul dadu sa-l loveasca in fata cu piciorul. Si aproape reusi, dar Cosmin isi acoperi chipul cu mainile. Lovitura insa fu puternica. Atacul il slabise, ii amortise simturile, semn ca individul stia ce face.
Incerca sa se ridice de la pamant. O lovitura il biciui ca un soc de electricitate undeva in zona coastelor. De data asta dadu drumul si la un geamat. Cazu la loc. Tusi. Dupa gust si miros isi dadu seama ca e sange. Incepu sa se roage sa fie doar de la rana de la fata si nu vreo hemoragie interna. Simtea in acelasi timp ca nu poate scapa. Lasase garda jos si acum o patise.
Din fericire (sau pacate?) pentru el, atacatorul avea chef de joaca. Salvatorul sau se suise acum pe el si-l strangea de gat – indeajuns cat sa-l slabeasca, sa-l faca inofensiv, dar nu indeajuns cat sa-l ucida.
-Iti aduci acum aminte de mine? A? Acum?
Ar trebui, jigodie?
-Am stat o luna la inchisoare din cauza ta, nenorocitule. Dar acum nu mai scapi.
Il luase de gat si-l dadea cu capul de pamant.
Inchisoare? Despre ce naiba vorbesti?
-Nu o sa uit niciodata ce mi-ai facut. Nu pana nu o sa crapi.
Ce-i in neregula cu tipul asta? Ar comite o crima pentru o luna petrecuta in inchisoare?
-Ce coincidenta sa fii chiar aici, intreband de altii...si dai de mine.
Cine naiba esti?
Puteri noi incepura sa-i invadeze muschii lui Cosmin. Obosise atacatorul? Adrenalina? Teama de moarte? Nu stia. Dar cert e ca simtea cum isi revine, incetul cu incetul. Vru sa astepte mai mult. Vroia ca replica sa fie pe masura.
Se incorda. Il surprinse. Il rasturna intr-o parte si-l lovi. Nu era singur unde...dar fusese o zona moale. Ar fi trebuit sa doara. Efortul il epuiza din nou. Se rostogoli la doi pasi de el, incercand sa-si regaseasca suflul. Poate chiar noua doza de oxigen il obosise. Ciuli urechile si-si dadu seama ca atacatorul incerca sa se ridice. Incepu sa faca acelasi lucru. Ba chiar se dovedi mai rapid. Capul ii vajaia. Era jumatate chircit din cauza loviturilor. Insa n-ar fi putut sta drept nici daca ar fi vrut. Totul era atat de intunecat si obscur incat nu-si putea da seama daca avea ochii deschise sau nu.
Intr-un final erau amandoi in picioare. Atacatorul parea ca-si revenise complet. Parea furios. Dupa primul atac, Cosmin stiu ca era intr-atat de furios incat incepuse sa piarda din luciditate. Se feri usor de el in cateva randuri pana cand gasi prilejul sa-l loveasca sanatos in stomac. Individul ingenunche.
Ar fi vrut sa-i dea acum lovitura de gratie. Dar nu o facu. Insinctul ii spunea sa-l loveasca in fata, cu piciorul – asa cum individul ar fi facut cu doar cateva minute in urma, fara nicio jena. Dar el avu retineri. Se temea ca lovitura l-ar fi putut ucide. Mai vazuse cazuri cand astfel de lovituri produsesera o ruptura intre gat si coloana vertebrala. Se dusese in schimb la el, vrand sa-l calmeze. Se dovedi a fi o mare greseala.
Atacatorul profita de naivitatea sa si cand vazu ca se apropie, fara intentia de a mai continua lupta, ii trimise un pumn intre picioare. Cosmin paralizase. Durerea era asa de crucificanta incat nu putu nici macar sa tipe. Se prabusi la pamant, fara sa mai respire macar. Dupa cateva secunde care parura ore, incerca sa-l gaseasca pe atacator cu privirea. Atunci primi un pumn. Incerca din nou sa-si ridice capul de jos – alta lovitura. O ultima tentativa – nici pumnul nu se lasa asteptat.
Nu mai putea...
Atacatorul observa ca lupta se terminase. Privea din picioare asupra sa – triumfator. Cateva momente scoase un briceag din buzunar. Se apleca asupra lui. Moment in care cineva il lovi, nu foarte puternic, in spate. Nu foarte puternic, dar indeajuns incat sa-l zapaceasca pentru moment. Scapa briceagul. Se intoarse uimit:
-Tu? Curva ordinara, ce crezi ca faci?
Pareau ca se cunosc. Atacatorul uita complet de Cosmin, indreptandu-si toata atentia catre noua salvare a subcomisarului.
In mai putin de un minut, parea ca deja o dovedise. O palma bine trimisa o trimisese la pamant. O scuipa si se intoarse catre Cosmin...care nu mai era intins acolo pe jos. Un pumn, apoi inca unul, un picior in stomac – atacatorul ajunse din nou in genunchi – era in stare de soc. Nu-si putea da seama cum de Cosmin isi revenise atat de repede. Nici macar Cosmin nu-si putea da seama. Dar era recunoscator ca era in viata. Vazandu-l din nou in genunchi, de data aceasta nu mai ezita. Il lovi puternic, necrutator. Individul se prabusi inconstient. Cosmin il lua din drum si-l impinse spre marginea trotuarului, astfel incat daca cineva trecea sa nu-l loveasca accidental. Il cerceta putin. Respira. In cel mai bun caz ii sparsese nasul. In cel mai rau caz, avea sa moara in cateva ore. Totusi, in momentul ala nu-i mai pasa.
Il cauta de acte, dar nu gasi nimic. Renunta rapid. Curiozitatea nu-l macina intr-atat de tare incat sa mai vrea sa piarda timpul langa el. Dar era extenuat, astfel ca se aseza usor pe jos. Simti apoi o mana pe umarul sau. Era salvatoarea sa. Sa dadu in spate de langa ea...
-Linisteste-te, ii spuse ea bland. Tocmai am incercat sa te salvez de el...
Asa a facut si jigodia asta cand m-a salvat de matahala aia, si apoi a sarit la gatul meu.
Nu putu decat sa ingane un “bine” tremurat.
-Uite, stiu ca nu e momentul, si te simti groaznic, dar trebuie sa-ti spun ceva foarte important cu privire la cazul tau. Sunt sigura ca te-ar ajuta...
Cosmin o privi neutru, cu niste ochi inlacrimati de durere.
Nu prea mai tinea sa aibe incredere in nimeni, dar deja iesirea lui in oras pentru investigatie fusese un esec. Ce s-ar mai fi putut intampla? Ii placea sa creada ca indiferent de cat era de ranit, se putea descurca cu o fetiscana de maxim douazeci de ani de 1,65 inaltime si maxim 45 de kilograme.
Dadu din cap la ea. Era inca prea agitat si prea in durere ca sa poata vorbi. Dupa inca un minut de asteptat, ii facu semn sa-l urmeze. Urcara amandoi in masina si Cosmin reusi cu-chiu-cu-vai sa conduca pana acasa.
Fata nu parea sa protesteze ca merge in apartamentul lui. Iesiti la lumina, Cosmin incepu sa o cerceteze atent. Era blonda si avea ochii verzi...erau primele lucruri care le puteai remarca la ea. Apoi ii observa imbracamintea, machiajul, fizicul si intr-un final corela totul cu locul de unde o intalnise. O indemna sa intre in sufrageria sa in timp ce el isi lua din baie doua pungi imense de vata si o sticla de alcool sanitar. Le lasa langa fata in sufragerie. Lua apoi un pumn de aspirina si reveni...
-Esti o prostituata, nu-i asa?
Fata isi lasa privirea in pamant. Cosmin nu o baga in seama. Se aseza pe pat, imbiba in spirt o bucata de vata si incepu sa-si trateze ranile – care nu erau deloc putine la numar.
-Ascult, spuse Cosmin intr-un tarziu.
-Uite, am vazut stirile si...eu lucram pentru cel...cel gasit ucis. S-a spus la stiri ca era peste.
-Cel cu versurile scrijelite pe spate, nu? intreba el printre dinti, in timp ce ingrijea o rana ce-l ustura teribil.
-Da, raspunse ea incet.
-Si fata? O cunosteai si pe ea?
-Da. Lucram...impreuna.
-Bine de stiut, zise Cosmin scurt. Altceva?
-Pai, in seara in care a fost ea ucisa...eram acolo.
-Acolo unde?
Cosmin uita de rana si o privea acum surprins.
-Seful nostru avea un client in seara aia. Un tip foarte infiorator. Ne-a adunat pe toate trei. Tipul a ales-o pe ea...cea care a fost ucisa.
-Trebuie sa-mi-l descrii pe tip! spuse Cosmin repede.
-Nu pot...nu acum.
-Ce? Ce naiba crezi ca faci? Spui ceva si apoi taci ca si cum n-ai fi zis nimic?
-Uite...o sa-ti spun tot ce stiu si-mi amintesc din seara aia, dar nu acum. Vreau sa dau o declaratie oficiala...la politie. Vreau protectie.
-Declaratie oficiala!? O sa o dai si pe-aia, dar vreau sa stiu ACUM!
Se duse langa ea si o lua de umeri.
-Nu...nu pot. Nu asa. Daca-ti spun, o sa scapi de mine.
Cosmin o privi crunt, respira greu. Era agitat. Nerabdarea il facea sa tremure. Oboseala si ranile il faceau sa nu mai gandeasca limpede.
-Vreau...protectie...spusea ea, dand in lacrimi. Mi-e frica. Daca a ucis-o pe ea si pe sefu’ inseamna ca nu va ezita sa faca la fel si cu mine. Vreau sa stiu ca sunt protejata. Spune-mi ca pot sa vin maine la sectie si sa dau declaratie si ca apoi ma puteti adaposti pana-l prindeti.
Cosmin nu clipi si nu-si dezlipi privirea de pe ea. In capul sau se dadea o adevarata batalie.
Sa o fortez sa-mi spuna? Sa o platesc sa-mi spuna? Sa o las sa-mi spuna singura?
-Fie...sa fie asa. Maine la sectie! Vei da declaratia, si-ti promit ca vei primi protectie. Dar in noaptea asta stai aici. O sa mergem maine impreuna la sectie.
Ea rasufla usurata. Se opri din lacrimat.
-Nu pot...spuse ea intr-un tarziu. Unii n-au salariu fix. Unii trebuie sa munceasca pentru niste bani. Eu lucrez noaptea.
-Nu pot risca sa patesti ceva. In momentul asta esti esentiala pentru caz, spuse el rece.
-Ma bucur ca-ti pasa de mine. Nu-ti face probleme, o sa fiu bine. Stiu sa-mi port singura de grija. Aparent, ti-am purtat si tie.
-La naiba, nu intelegi? Nu pot sa-ti dau drumul pur si simplu. Stai aici in seara asta...o sa-ti...achit eu...tariful.
Fata surase.
-Nu!
-Ce?
-Nu o fac numai pentru bani, sa stii! De regula imi si aleg clientii...ma simt si bine in timp ce-mi fac treaba. Decat daca nu cumva esti interesat de oferta mea...
Cosmin o privi tacut. Oferta ei il duse cu gandul la o alta pe care tot o primise in mod repetat. Asta categoric ii taie apetitul.
-Nu va fi cazul, raspunse el.
-Atunci ne vedem maine la sectie.
-Fie, spuse el furios. Ai grija de tine!
-O sa am...
Dadu sa iasa pe usa:
-Cum intreb de tine la sectie?
-Cosmin Dinu...suspina el. O sa fiu acolo, oricum.
-Bine. Noapte buna, Cosmin!
-Stai! Inca ceva!
Fata ofta si se intoarse spre el cu un zambet ingaduitor.
-Ati spus ca erati trei...unde este cealalta?
-A fugit, raspunse ea simplu si un pic prea grabit.
-A fugit?
Cosmin se uita curios la ea.
-Da. Dupa ce au gasit cadavrul sefului, n-a mai stat pe ganduri. N-a lasat nimic in urma.
Dupa un scurt moment de tacere, ea adauga:
-Asta e tot?
El incuviinta din cap.
-Bine.
N-ar trebui s-o las sa plece...
N-ar trebui...
La naiba!
In timp ce ea se pierdea in noapte, Cosmin adormi. Oboseala, ranile, sevrajul – toate il facura sa cedeze si sa scape pentru cateva ore de griji. Il surescitase gandul ca e tot mai aproape de ucigas. Stia ca nu va mai dura mult pana cand il va confrunta. Si acest val de nerabdare il obosi si-l ajuta sa inchida ochii.

*

Destinul este de partea mea. Nu cred intr-o putere superioara, in vreo constiinta suprema care ghideaza lucrurile si vegheaza asupra tuturor muritorilor. Astfel de concepte au fost create pentru oameni slabi, fara minte, oameni care sa poate fi controlati usor de societate. Oameni care nu au un creier pentru ei. Sunt aceia care cred ca in viata totul se rezuma la ceea ce lumea considera normal. Tot ce iese din aceasta sfera nu este privit cu ochi buni. Lumea se teme sa incerce ceva nou. Cu totii se tem sa iasa din cotidian, din rutina, din banal. Tuturor le e frica de ce vor crede oamenii despre ei. Fiecare moment al vietii lor este dominat de sentimentul de disperare. Sunt disperati sa pastreze aparentele. Vor sa se integreze intr-o mizerie impusa de unii mai inteligenti decat ei. Vor sa se integreze intr-o mizerie cu care nici ei nu sunt de acord. Dar se lasa controlati...se lasa pacaliti. De ce? Pentru ca asa au fost si altii inaintea lor.
Se tot cauta exemple din trecut. E penibil ca in loc sa se invete din trecut, se repeta greselile in schimb. Oamenii sunt atat de redusi. Atat de usor de controlat. Oricine ii poate convinge de ceva anume fara sa le prezinte dovezi reale, concludente sau fara sa prezinta vreo dovada. Diferenta dintre bine si rau este atat de prost conturata, incat bufonii astia fara creier nu pot gusta cu adevarat din conceptele profunde ale vietii.
Societatea blameaza crimele. Le vad ca pe ceva rau. Idioti. Se pierde esenta vietii, modul unic de autodepasire la care omul are acces...multi irosesc aceasta sansa din pricina unui concept gresit. Sa iei viata unei alte fiinte umane n-ar trebui interzis, n-ar trebui criticat sau blamat. Este actul suprem. Eu stiu. Si mai sunt si altii care o fac. Cei care nu cred in divinitati. O stiu, pentru ca este adevarata sansa de a atinge acel nivel, considerat de unii divin. De ce suntem uluiti de miracolul nasterii atat de mult? Pentru ca este ceva unic, ceva ce are loc doar in anumite circumstante. Nimeni nu acuza pe altii ca dau viata, dau nastere unei fiinte umane...atunci de ce se condamna crima – sansa la fel de miraculoasa si unica de a lua viata cuiva. Este la fel de fascinanta. Poate chiar mai mult. Daca este uluitor sa aduci pe lume ceva din nimic, consider ca impactul este mai mare cand iei viata cuiva care are o viata, rude...a lasat o urma pe acest pamant. Atunci lucrurile au o semnificatie si mai mare.
Insasi cuvantul – crima – suna atat de urat si...condamnabil. N-ar trebui. Este ceva unic. Prea putini ajung sa inteleaga, sa experimenteze... Ar trebui sa schimbe cuvantul. Drace! Sa i se spuna – amirc•. Nu suna chiar asa de rau, nu-i asa? Este un cuvant necunoscut, plin de mister. Si parca e familiar. Stii ca l-ai mai auzit undeva. Dar unde? Poate intr-o carte? Conteaza mai putin. Descoperi apoi ca este acelasi cuvant – crima, dar intors. Te oripilezi. Din nou, este ceva respingator, abominabil si neacceptat in lumea in care traim.
Toti oamenii sunt ipocriti pentru ca toti s-au gandit ce-ar putea insemna, dar inainte de asta s-au gandit la cum ar face acel – amirc. Cum au auzit de crima, s-au razgandit ; sau cel putin sau prefacut – desi instinctele le spuneau altceva. Lumea se teme sa mai actioneze din instinct, acel dar primit de la natura. Si totul din cauza controlului pe care societatea si barierele umane le-au pus asupra oamenilor.

Destinul este de partea mea. Cred in destin ca in ceva pe care-l creez de unul singur. Exista un anume mers al lucrurilor care este in perfecta armonie cu ceea ce fac eu. Aceasta armonie, acest destin...ma ajuta sa stiu ca am dreptate. Ca ceea ce fac este bine pentru mine. Este unic. Ca functioneaza si ca nimic nu ma poate opri.
Eram in bar. In momentul in care politistul a intrat si a inceput sa puna intrebari, eu eram acolo. Mi-a atras imediat atentia cand a vorbit de investigatie. Am stat acolo in liniste, ascuns. Am zambit si m-am bucurat. M-am bucurat cum individul ma cauta pe mine, si eu eram acolo – la cinci metri de el. In momentul acela am stiut ca despre el era vorba. El ma cauta pe mine de-atata amar de vreme si eu pe el. Si eu il vanam de ceva timp. Si iata-l acolo. Diferenta era insa imensa intre noi doi. Eu stiam cine e el, el in schimb habar n-avea cine eram eu.
I-a pus barmanului niste intrebari idioate. Nu i-ar fi spus niciodata nimic. Ba mai mult, neavand un act, isi semnase singur sentinta la o portie de bataie. Cand matahala se pregatea sa se repeada asupra lui, eram ca pe arcuri pe scaunul meu, gata sa intervin. Nu aveam de gand sa las pe cineva sa faca rau celui care este destinat acum sa moara de mana mea. Stiu ca este destinat, pentru ca eu vreau sa fie asa, si cand voi reusi, va insemna ca am avut dreptate.
Neasteptatul a lovit in ultimul moment. Cu doua fractiuni de secunda inainte sa ma salt de pe scaunul meu, un individ mi-o ia inainte. Am fost atat de surprins incat am amutit, si pentru o secunda am fost singurul din bar care nu era atent la intregul eveniment. Eram mai ingrijorat ca nu cumva cineva...altcineva sa nu-mi observat vreo reactie, vreo scapare. Nu a fost sa fie. Eram la fel de acoperit ca in prima secunda. Am asteptat si am privit un pic inciudat cum tipul il ia pe politist si-l scoate afara, scapandu-l de bataie. Apoi totul a revenit la normal inauntru.
Am dat sa-i urmez. Nu puteam sa-l las sa-mi scape, si apoi...nimic nu mi-ar fi stat in cale. Am observat indirect cum inca cineva ii privea insistent pe cei doi pe masura ce ieseau din bar. Era o fata ce-mi era foarte cunoscuta. Am stat putin sa ma gandesc, dar raspunsul nu mi-a venit imediat. Fata nu a zabovit mai mult de un minut, doua si i-a urmat pe cei doi afara. Intr-un fel asta imi incurca mult planurile. Am avut noroc ca nimeni altcineva n-a mai observat insa cu cata atentie se uitase fata la politist si la individ. Asa ca dupa inca doua minute de asteptare, am iesit afara.

Zarva. Dar zarva este peste tot. Zgomot, tipete, gemete. Asta e orasul in mod normal. Dar ceva s-a schimbat. O simt. Zarva! Sunt tot mai surprins si nu mi se intampla prea des. Individul care-l scosese pe politist din bar, acum il ia la bataie, si nu se joaca. Omul pare sa aibe motive serioase. Dar motivele lui trebuie sa paleasca in fata motivelor mele. Vreau sa intervin, dar din nou, sunt intrerupt. Fata ii sare ea in ajutor inaintea mea. Deja nu mai inteleg nimic. Ea n-are insa sanse reale in fata tipului. Cu toate astea, da timp politistului sa-si revina. N-as fi crezut ca se poate recupera atat de repede. Sunt impresionat. Il ia prin surprindere pe tip si nu iarta. Il lesina serios. Apoi schimba cateva cuvinte cu fata. Eu stau si astept in intuneric. Ascult cu atentie fiecare suflare a celor doi.
Vocile ma ajuta sa-mi dau seama de totul. Acum imi aduc aminte de ea. Era una din blondele pestelui. Erau doua blonde si o bruneta. Eu alesesem bruneta. Asta era una din blonde. Drace! Ce sincronizare! Ce coincidenta! Acum imi dau seama ca lucrurile incep sa se lege periculos de mult. Sunt aproape sa-mi pierd avantajul pe care-l am fata de politist. Si daca ma descopera, atunci confruntarea nu va mai fi egala. Si asta nu-mi place.
Vrea sa-l ajute! Ma intreb acum daca ea era constienta ca eu eram mai devreme in bar. Cat de ciudat se leaga lucrurile. Se indeparteaza impreuna. Probabil merg la el acasa. Daca-i spune totul...niciunul dintre ei nu va mai apuca dimineata urmatoare.

Conduc un motor. Este ceva ce nu folosesc prea des. Nu ma ajuta niciodata prea mult, dar de data asta este ideal. Politistul si tarfa se urca in masina si o iau din loc la o viteza medie. Conditia politistului nu e perfecta – e probabil in dureri dupa bataie. Traficul bucurestean nu este nici el prea fluent. Este atmosfera perfecta ca sa-i urmaresc.
Dupa jumatate de ceas, ne oprim. Pastrez o distanta rezonabila. Ii urmaresc cu privirea cum urca intr-un bloc invecinat. Astept. Ma pregatesc. Daca dureaza prea mult, urc si-i omor pe amandoi acolo. Daca nu, pe rand...intai ea, si apoi el. Ea ii paraseste curand apartamentul. Ma apropii de ea intr-atat incat sa nu ma poata recunoaste.
Bag la inaintare cateva fraze stupide de agatat. Ea surade, dar nu zice nimic. E clar, e in cautare de clienti.
-Stiu ce cauti, papusa! Mai bine vii aici sa o iei. Pretul va fi corect
Se opreste si merge inspre mine. Cand se apropie indeajuns o prind cu putere de mana si o trag pe o alee tacuta si intunecoasa. Inca nu si-a dat seama. De ce sa nu profit putin de asta? Giugiuleala insa ma plictiseste, ma face chiar nervos. O pun cu spatele la perete si o imping in jos. Ea ingenuncheaza. Incepe sa-si faca bine treaba. E chiar foarte priceputa. Apoi se opreste brusc.
-Ce faci? o intreb.
-Banii, iubire, spune ea mieros. Nu continui pana nu-mi vad banii.
-Curva idioata!
O ridic de jos si o lovesc. Ea scanceste putin. Apoi la lumina lunii imi vede chipul.
-Tu!
E oripilata. Incearca sa fuga, dar am incoltit-o. Nicio sansa. Poate ca am fost surprins de cateva ori in noaptea asta dar a ajuns!
-Nu te mai zbate! Oricum vei muri.
Sunt calm si linistit in privinta ei. Nu are cum sa scape.
-Nu! Te rog! Jur ca nu i-am spus nimic!
Rad de prostia ei. Este cea mai penibila minciuna pe care o putea spune intr-un astfel de moment.
-Nu! Nu i-am spus! Maine abia voi da o declaratie la sectie...
Continui sa o lovesc in timp ce se zbate in bratele mele. Ma gandesc la tocmai ce a spus. Ciudat...
-Daca minti, jur ca...
-Nu...
E evident ca nu minte. Frica din vocea ei, se amesteca cu un disperat sentiment de sinceritate. Asta imi da timp. Timp nesperat. Voi face totul ca la carte.
-Bine, spun eu si-i dau drumul. Dar tot vei muri.
Afirmatia este simpla, fara vreo emotie. Ea amuteste cu totul. Nu mai intelege nimic. Totul inceteaza in a mai avea sens pentru ea. Toate conceptele de a da ceva in schimbul la altceva. Nimic nu mai respecta regulile.
Apoi totul se opreste pentru ea. Se uita in jos. Acolo isi pipaie stomacul, mana mea si cutitul care sta infipt in ea. Simte sangele si-si pierde cunostinta.

Totul s-a terminat mai mult decat perfect. Acum stiu ca politistul nu a aflat nimic. Am timp sa planuiesc totul indeajuns de atent incat totul sa fie atat de dureros si nimicitor incat sa fie opera mea cea mai de marca.
Locuinta sa mi-a ramas intiparita in minte. La fel si chipul sau.

Sunt aproape...

Atat de aproape de a-mi inlatura singurul obstacol care mi-ar fi putut pune vreodata existenta in pericol.

Destinul este de partea mea. Eu imi fac destinul. Si destinul meu va fi sa-l ucid pe el.

Shhh...auziti cum linistea inconjoara totul? Sunt soapte. Soaptele destinului meu.