8 (opt)

Lord you know I've cried
A thousand tears tonight
But nothing seems to quench the thirst you keep on craving.
Has no one told you?
Your cries are all in vain
And everyone keeps trying to take that all away.
Your cries! (Are all in vain) •

8 (opt)

-Asta e tot?
-Da.
-Crezi ca va fi atat de simplu?
-Da.
Tacere. Ea il privi sceptica. Cosmin se uita nedumerit la halucinatia sa.
-De ce n-ar fi atat de simplu? fu randul sau sa intrebe.
-Pentru ca-l urmaresti pe tipul asta de ceva timp. O mare parte din perioada care tocmai a trecut, n-ai avut niciun indiciu despre el. Nicio pista, niciun profil. Zero. Si acum te astepti ca totul sa se termine la fel de brusc pe cum a inceput? Si de ce? Pentru ca brusc o prostituata stie cine e, cum arata si e gata sa termine sarada?
-Nu inteleg de ce poate fi asa greu de crezut...suspina el.
-E greu de crezut pentru ca nici macar tu nu o crezi. Daca eu nu o fac, atunci nici tu nu esti prea departe. Diferenta este ca tu esti gata sa rezolvi totul repede si usor, fara prea mult chin.
-Hei, tocmai mi-am luat o bataie sora cu moartea, asa ca nu poti spune ca nu mi-am batut capul.
-Din punctul meu de vedere, asta ar fi un inceput a unei chestii ce ar putea fi mult, mult mai complexa.
-Prostii! spuse el enervat si pleca din camera.
Nu fu prea suprins cand dadu peste ea in bucatarie. Aparuse din senin, dar el se obisnuise cu asta. Facea parte din riscul...”medicamentului”.
-Nu poti scapa de mine asa. E chiar pueril sa tot pleci din camera.
Cosmin isi turna dintr-un ibric niste cafea, aruncandu-i apoi o privire relaxata:
-Fiecare barbat are dreptul de a spera.

In momentul in care Cosmin intra in birou, Giulia ramase cu gura cascata. O senzatie bizara o cuprinse cu totul. Era ca si cum ar fi vazut pe altcineva. Nu pe colegul ei de serviciu, de care ii placea in mod normal. Cumva simtea ca vedea o alta persoana. Un barbat schimbat, un barbat care nu mai dorea sa aibe vreo legatura cu trecutul. Atitudinea lui era relaxata. Fara indoiala ca asta era una din caracteristicile lui Cosmin – sa fie detasat, proaspat in aspect, relaxat, increzator, stapan pe sine. Dar ipostaza lui trecuse acum la un alt nivel.
Giulia se simtea...intimidata.
El ii facu cu ochiul si cu pasul sau rapid intra in biroul lui Sebi. Ii lua cateva secunde Giuliei ca sa realizeze ca rosise...se rusinase. Rasufla un pic usurata si apoi o grea batalie incepu sa i se dea in cap. Ce se intamplase? Cum putea sa roseasca la...Cosmin? Era doar el. Flirtasera de atatea ori inainte, el indeajuns de fermecator, ea destul de abila incat sa reziste la apropo-urile lui. Dar ceva se schimbase atat de mult. Nu i-ar fi descris intreaga atitudine pe care i-o aratase ei in zece secunde ca fiind...fermecatoare. Doar ca emana atata incredere, prin simpla sa privire, prin zambetul relaxat si senin pe care-l afisase. Si totul doar in cateva momente. Ceva se schimbase incredibil de mult la el.
Giulia nu-si putu lua gandul de la el timp de o jumatate de ora, cat statu inauntru. Apoi cand iesi, brusc ei i se taie respiratia. Intreaga ei persoana reactiona in cel mai bizar mod, desi subconstientul ii spunea ca e ridicola si de neinteles.

Radu Sebastian nu putu sa-si ascunda surprinderea in momentul in care un barbat ii intra in birou cu un zambet ciudat pe fata. Ii lua cateva secunde bune ca sa-si dea seama despre cine era vorba. Asemanarile si toate cunostintele pe care le avea in legatura cu persoana din amintirile sale erau incredibil de vagi.
-Comy!?
Nu-si daduse seama daca era o exclamatie sau o intrebare. Era intr-un fel cate putin din amandoua.
-Salut! raspunse el simplu.
Se instala o tacere un pic cam apasatoare. Sebi parea pe cat de surprins pe atat de amutit. Cosmin nu parea afectat de moment. Avea acelasi aer lejer, neafectabil. Astepta cateva secunde, poate un minut si apoi dadu drumul la o scurta cuvantare, atent asezata incat sa-l sensibilizeze pe Sebi. Sa-l faca cumva sa uite de ultima lor conversatie si de tot conflictul instalat de cand cu noul caz.
-Stiu ca in ultima vreme lucrurile cam deraiasera pentru mine. Sunt constient ca aveam o problema. Cine stie? Poate inca o am, dar chiar de-ar fi asa, cred ca reusesc in momentul asta sa o ascund destul de bine. Am stat, m-am gandit si am inteles ca lucrurile nu puteau sa continue in ritmul ala. Nu ajungeam nicaieri. M-am detasat de o gramada de lucruri urate din viata mea. Poate deja o arat. Sau poate nu...Ideea e una – vreau sa ma intorc. Am lucrat putin pe plan individual, si am gasit exact ce aveam nevoie, un martor gata sa dea marturie. Stie despre ce e vorba, ne va ajuta. Si de-aici totul va merge in directia cea buna.
Cosmin stiu ca-si lasase seful cu gura cascata inca de cand pasise in biroul sau. Era si el constient ca isi schimbase enorm intreaga aparenta. Nu era el prea constient daca totusi erau doar aparente...era o masca, era actorie? Era sincer asupra a ceea ce era acum? Nu putea spune. Dar se simtea diferit...diferit intr-un sens bun, asa ca nu avea de gand sa-si bata capul prea mult asupra propriei persoane. Lucrurile o luasera pe un fagas bun. Nu mai avea ce sa conteste in privinta asta.
-Avem un martor?
Tonul lui Sebi era incurajator. Il credea, avea incredere in el – totul era aproape sa revina la normal.
-Da. Cel mai bun pe care l-am fi putut gasi de la bun-inceput.
Ii povesti in detaliu toata peripetia din urma cu o seara. Sebi il asculta in liniste, vizibil impresionat. Nu-l intrerupse decat in vreo doua randuri. Ii puse cateva intrebari. Cand Cosmin ispravi de povestit, comisarul-sef stiu ca aveau ce le trebuie. Un zambet victorios ii aparu pe fata.
-Zici ca fata va veni la sectie astazi?
-Mi-a promis ca da. Si am incredere in ea. Era destul de inspaimantata de crimele astea ca sa mai stea prea mult pe ganduri. Desigur ca ea duce o viata mai degraba nocturna deci va trebui sa mai asteptam o vreme.
Sebi ii arunca o legitimatie in brate:
-Atunci mai bine te grabesti sa ii iei declaratia.
-Serios? intreba Cosmin, neimpresionat insa.
Se astepta sa fie primit inapoi. Ce descoperise el pe cont propriu nu putea fi refuzat, mai ales in stadiul dezastruos in care se afla investigatia.
-Ai facut o treaba excelenta, fie ea si pe cont-propriu. Stiu ca e mai greu sa pui intrebari cand nu ai la tine o insigna sau o arma, dar tu te-ai descurcat foarte bine. Nu degeaba te-am invitat sa iei cazul de la bun inceput. Ce ai descoperit tu este pasul final pana sa-l prindem pe nenorocit. Si fara alte victime. Excelent Comy, excelent!
-Mersi, ii raspunse Cosmin cu un ranjet viclean pe fata. Atunci mai bine ma pregatesc...
-Da. Roag-o pe Giulia sa-ti pregateasca ea hartogaraia. Si inca ceva...
Subcomisarul isi privi seful un pic surprins.
-Sorescu se ocupa acum de caz.
-Ce?!
-Si in momentul de fata nu am cum sa schimb ierarhia. Deci raspunzi in fata lui.
-Cred ca glumesti!
-El e adjunctul tau, in momentul in care ai fost scos din caz, era firesc ca el sa preia fraiele.
-Nu era deloc firesc, avand in vedere ce caz grav avem si ce idiot este...Sorescu!
-I-ai dat o ocazie unica si nu am cum sa-l iau din caz acum. Stie persoane care sunt peste rangul meu.
-Sa-mi bag ceva in Romania! exclama Cosmin.
Nu-si pierduse calmul, relaxarea – acea intreaga atitudine impresionanta pe care o capatase. Insa era intrigat ca in momentul in care era asa de aproape, avea sa se mai impiedice un pic de o persoana pe care intr-adevar nu o agrea.
-Nu-ti mai bate capul atat, i-o taie Sebi calm. Tipul e intr-atat de incapabil incat am pus restul departamentului sa-l ajute. Cei mai buni oameni se ocupa de cautarea tipului. Sorescu e mai mult de papitoi pe-acolo. In al doilea rand, stim amandoi ca-l poti face usor sa raspunda in fata ta. Poate la sfarsit pe dosar nu vei capata tu laurii victoriei, dar acolo afara se va stii in continuare cine e seful.
-Mda, sau o pun pe Giulia sa-i faca un dans in poala. Tipul lesina si eu imi pot vedea de treaba linistit.
Sebi rase in timp ce Cosmin iesi din birou.

-Giulia, avem nevoie de niste hartogarie pentru o declaratie de la un martor, inclusiv un formular de protectie. Repede, te rog.
-Da...raspunse ea visatoare.
Cosmin se uita la ea curios. Nu dori insa sa intre in detalii mai mult sau mai putin personale. Era prea surescitat in legatura cu cazul incat nici nu vroia sa se gandeasca la altceva.
-Si pregateste-te sa-i faci un dans in poala lui Sorescu in cazul in care idiotul imi sta in cale pana reusim sa rezolvam cazul.
Ea tacu, parand cumva ca accepta orice i se cere.
-Era o gluma, adauga el dupa o vreme.
-Amuzant, raspunse ea la fel de aeriana.
-Sigur esti bine?
-Eu...
Nu mai avu timp sa zica nimic in momentul in care un barbat intra brusc in sectie. Respira greu, parea usor ravasit, iar pe chip avea desenata o figura speriata. Giulia tresari la vederea lui, in timp ce Cosmin ii vorbi usor furios:
-Ce vrei?
-Ma scuzati, tocmai am vazut...am vazut o fata. La cativa metri de-aici...mergea linistita si apoi...a atacat-o cineva. Am incercat sa ajut, dar era inarmat. Avea un cutit.
-Unde? intreba Giulia. Unde s-a intamplat?
-Cum arata? sari Cosmin.
Giulia ii arunca o privire sceptica si usor intrigata.
-Cum arata? repeta el.
Barbatul statu putin pe ganduri:
-O tanara...blonda...statura mica.
In mintea lui Cosmin incepura sa aiba loc adevarate explozii.
Nu se poate!
-Va rog, nu e foarte departe de-aici, ajutati-o!
Dar daca intr-adevar e ea...atunci...atunci ar putea fi prea tarziu
-Comy! urla Giulia.
Nu. Nu o sa-l las pe nenorocit sa-mi ia singurul indiciu pe care il am asupra lui!
-Unde era?
Barbatul incepu sa se balbaie. Tremura acum din tot corpul. Scoase cuvintele pe gura aproape neinteligibil:
-Trei alei mai incolo, nu se poate vedea de pe bulevard.
Insoti indicatia cu o descriere cu bratul.
Am plecat!
Cosmin iesi vijelios din sectie.

Era pregatit. Stia ca asta ar fi putut la fel de bine sa fie mult dorita si asteptata confruntare cu ucigasul pe care-l urmarea de-atata timp. Totul in mintea sa era clar. Cumva, criminalul descoperise acea mica scapare care ar fi dus la prinderea sa definitiva. O urmarise pe fata. Stia cine e, stia cum sa ajunga la ea. Aflase ca se indreapta spre sectie, asta explica faptul ca totul se intampla atat de aproape. Ceea ce nu-si explica era de ce atacase in timpul zilei. Nu-i statea in fire, nu era stilul lui. Intreaga presa adoptase pentru el porecla “Criminalul din intuneric”.
Cosmin era de parere ca intreaga publicitate si toate speculatiile cu privire la individ, nu ajutau cu nimic, ba chiar il infuriasera, comisese crime mai indraznete si lasase in urma mesaje mai socante. Dar totul in adapostul sau suprem – noaptea. Ceva se schimbase.
Desigur! E disperat. Stie ca foarte bine ca daca ea da declaratia, s-a terminat pentru el. E o ultima incercare a sa. Indiferent daca o mai gasesc pe ea in viata sau nu, pe el nu o sa-l las sa scape. In timpul zilei trebuie sa comita greseli. Nu poate scapa neobservat. Astazi se termina totul!
Prima alee. A doua. A treia. Dadu coltul unui bloc. Nu putu auzi nimic si asta-l nelinisti. Il facu sa se gandeasca la ce era mai rau – ca intarziase. Ii pasa mai putin de fata, se temea nu pentru viata ei ci sa nu-i scape criminalul. Incepu sa caute cu privirea orice semn, orice indiciu. Aleea il dusese intr-o zona din spatele blocurilor. Erau mai multe iesiri. Totul insa era tacut si izolat – era genul de loc de unde te puteai astepta la un atac.
Ajunsese intr-o parcare pustie. Nimic. Astepta putin. Astepta un semn, o revelatie...
Orice!
Si apoi zari o ceva la o distanta destul de mare de locul in care se afla. Se insela? Vazuse gresit? Incepea sa aiureze? Alerga intr-acolo. Bataile inimii i se intensificara intreit. Respiratia ii deveni tot mai alerta. In tample simtea un puls grabit. Adrenalina i se pompa in intreg corpul. Toata acea stare nu dezamagi. Ceea ce zarise de la departare chiar era acolo. Era o dara de sange.
Se gandi pentru o clipa ca ar putea confunda urma cu altceva. Puse mana. Mirosul si compozitia erau prea usor de recunoscut. Era sange! Urma se intindea...si se tot intindea pana cand Cosmin nu mai putu sa vada de pe loc, si se porni dupa ea. Era un peisaj indeajuns de infiorator pentru ca oricine sa se cutremure. Dara de sange parea ca nu se mai opreste. Cosmin insa nu dadea atentie...deloc. Pentru el era doar un indiciu. Nimic mai mult.
Merse in acest ritm cateva minute bune. Ajunse intr-un loc unde parcarea se infunda intr-o alee minuscula. Mirosul de gunoaie si urina predomina. Privelistea pe care o gasi intr-un colt de cladire innecat in mucegai si putoare il trezi la realitate. Isi dadu cu usurinta seama din balta de sange ce era. Era o inima. Arata mutilata, scoasa cu forta si fara vreun fel de pricepere medicala dintr-un corp. Cosmin stia deja al cui corp. Pe perete era scris un text, cu sange, dar nu-i dadu atentie. Era ceva ce pur si simplu nu intelegea. Cand avusese criminalul timp sa faca toate astea? Cum de nu auzise nimeni niste tipete? Cum a putut sa faca toata scena cu inima in locul acela si sa ascunda cadavrul in scurtul ragaz? Unde sa-l mai ascunda de fapt? Cosmin se uita prin-prejur. Era o fundatura. Unde ar fi putut sa fuga? Cum ar fi putut sa dispara?
N-ar fi avut timp? Cat a trecut? Cinci, zece minute de cand tipul ala a spus ca a vazut-o atacata...
Avu o sclipire.
Tipul!
Sclipirea se schimba brusc in teama. Teama in disperare.
Nu!
Era sentimentul de neputinta. Fusese pacalit si-si daduse seama ...
...Prea tarziu!
Alerga intr-un suflet inapoi spre sectie. Pe drum incerca sa-si aduca aminte cum arata barbatul, caracteristici fizice, tonalitatea vocii. Totul era insa in ceata. Pur si simplu nu-si batuse capul cu el, nu parea suspect, si-si jucase rolul mult prea bine. El fusese prins in ingrijorarea si furia sa, incat nu daduse niciun fel de atentie unui detaliu care acum se arata decisiv.
Sunt un idiot!
Tot ce spera in momentul in care intra in sectie era sa nu gaseasca o balta de sange.
Cladirea de investigatii era intotdeauna prost-pazita. Si prin –prost – insemna deloc. Era unul din acele locuri unde nu se strangeau prea multi agenti, politisti sau gardieni pentru ca activitatea era mai redusa, mai rara, interesul mai scazut. Si din cauza unei intregi astfel de ignorante, o tragedie era pe cale sa se intample.
Sectia era linistita. Barbatul nu mai era acolo. Nici Giulia. Pe podea era cazut Sebi. Parea sa aibe o lovitura la cap, dar nimic grav. Cosmin iesi afara. Nici urma de ei. Injura furios. Gresise. Gresise in cel mai oribil mod. Din nou, nu avea nimic. Criminalul avea acum totul. Disperarea il cuprinse...
Giulia...



*



Am dat totul intr-un unic efort de-al termina pe cel care crezuse la un moment dat ca ma vaneaza. N-am fost niciodata o prada. Nu am intentionat niciodata sa fiu una. Si acum politistul a aflat pe pielea lui cu cine se pune. Poate ca a fost indeajuns de abil incat sa-mi descopere mesajele. Poate ca s-a apropiat destul de mult de mine pentru a ma prinde si poate ca a gasit persoanele potrivite pentru a ajunge definitv la mine, dar acum totul s-a naruit pentru el. Nu se poate spune ca nu l-am avertizat. Oh nu! I-am lasat atatea atentionari, atatea subtilitati in crimele mele, incat era imposibil sa nu inteleaga. Nu. Mesajul a fost transmis cu succes de mai multe ori. El a decis ca lucrurile sa mearga in directia asta. Eu nu l-am putut refuza...drace! Nu mi-am putut refuza mie o astfel de distractie – o experienta noua, fascinanta, muncita. Una care la sfarsit va fi mai satisfacatoare si mai dulce decat toate celelalte crime comise pana acum.
Unii o vor lua ca pe o tragedie – ca pe un sfarsit nedrept. Eu o voi lua ca pe o capodopera, ca pe ceva special.
Sunt atat de mandru de mine, de cum am izbutit sa fac totul perfect, calm. N-am trezit nicio banuiala. La fel de discret cum am ucis-o pe tarfa cu o noapte inainte, asa am intrat in sectie. Mi-am jucat bine rolul. M-am prefacut speriat, ca orice cetatean normal. Am bagat imediat caracteristicile fetei la inaintare. Stiam ca idiotul de politist isi va da seama imediat, va mirosi posibilitatea asta...sa fie chiar ea. De-asta am planuit totul in detaliu. Am lasat urmele de sange intr-atat incat sa nu le vada oricine – intr-atat incat sa le gaseasca el si sa le urmeze pana cand isi va da seama ca e o pista falsa. Cand va ajunge inapoi va fi prea tarziu.
Cand am intrat in sectie, totul a fost spontan. Am vazut-o pe fata de langa el...ce privire i-a aruncat in momentul in care el a iesit pe usa. Am stiut! Am stiut cat inseamna el pentru ea. Foarte probabil ca si viceversa sa fie valabila. Asa ca nu am ezitat. Cum a iesit el, m-am apropiat de ea. Pe ecusonul prins de sacoul ei scria Giulia B. I-am zambit siret:
-Nu va faceti griji, domnisoara Giulia! Sunt sigur ca domnul va fi bine. O va salva pe biata fata.
Tonul cu care vorbi ar fi infricosat putin pe oricine. Dar Giulia nu paru sa-mi dea atentie. Am continuat:
-Pareti foarte apropiati...sot? Logodnic? Iubit?
Ea tresari. Ma privi stresata si nega din cap.
-Credeti, am continuat eu, ca individul acela este acela dat incontinuu la televizor?
Ea ridica din umeri, nestiind ce sa zica. Dupa o vreme adauga:
-Tanara atacata, ar putea fi martorul care sa ne ajute sa-l prindem.
Imi vine sa rad in hohote in adancul meu. E atat de naiva si atat de atragatoare in acelasi timp. Ma apropii incetisor...ea e intr-un fel de transa. Pare atat de stresata, distrasa si cu mintea in alta parte incat totul imi pare mult prea simplu. Dar nu sunt genul care sa refuze astfel de cadouri.
-Stiti, domnisoara...ii soptesc eu la ureche.
Tresare putin dar nu se misca. Abia acum pare sa observe cat de aproape sunt de ea.
-...criminalul este atat de aproape. Nu va este teama?
Giulia tacu. Vocea mea o infiora. Puteam sa simt asta in respiratia ei.
-Ce s-ar intampla daca e totusi prea tarziu pentru fata aceea? Mai exista si alta posibilitate ca ucigasul sa fie prins?
-E singurul martor pe care-l avem, raspunse ea neutra. Ea este singura cale. Insa Comy il va prinde...stiu ca o va face.
-Comy? zambesc eu.
Deci idiotul de politist are un nume, un alint chiar! Momentul asta e chiar unic. Sunt pe cale sa-l lovesc pe individul cu tot arsenalul din dotare. N-are nicio sansa acum!
-Domnul subcomisar care a plecat mai devreme...asa-l cheama.
Dialogul nostru purtat de la o distanta extrem de mica unul de altul continua. Ea se simtea tot mai inconfortabila.
-Dar oare poate domnul subcomisar Comy sa-l opreasca de unul singur pe ucigas.
-Il va prinde. Trebuie sa o faca. Eu cred in el.
Incearca sa se miste de pe loc. Eu in acelasi timp mimez cum ca as vrea sa-i mai zic ceva. Privirile noastre se intersecteaza. Ea citeste in ochii mei reci ceea ce nu vrea sa creada – sub nicio forma nu vrea sa creada asta. Dar eu sunt aici sa-i zdrobesc si ultima raza de speranta.
-Stiu si eu domnisoara...daca-l va prinde...s-a dus dupa el la naiba-n praznic in timp ce criminalul...ei bine, criminalul e chiar aici.
Giulia isi bucluca ochii in oroarea pe care doar ce o auzise. Incerca sa se miste dar se parea ca intreg trupul ii este paralizat. N-am mai asteptat si am infascat-o. In momentul in care am atins-o, a inceput sa se zbate, dar nu putea face nimic. Mi-am dus mana la gura ei. Am infascat-o cu totul si am tinut-o strans asteptand sa oboseasca. Ea se lupta de una singura in bratele mele. Lipsa de aer incepuse sa-i taie din puteri. Incerca sa tipe, dar n-am lasat-o sa-i scape decat un geamat aproape insesizabil. Curand dupa aceea am putut simti lacrimi prelingandu-se pe obrajii ei. Dupa inca alte cateva minute, intreg trupul i se molesi. Era inca treaza, dar incapabila sa mai faca ceva. Incep atunci sa o strang de gat. Sa o fac sa lesine. In timp ce incerc sa schimb o mana cu alta pentru a o tine mai bine, ea prinde noi puteri si da drumul la un strigat. E scurt, dar destul de strident. Cand o imobilizez la loc, incep strangularea pana cand intreg corpul i se inmoaie si lesina.
O fractiune de secunda mai tarziu, un individ iese dintr-un birou alaturat. Ma vede pe mine, vede scena si fara sa mai stea o clipa pe ganduri se repede la mine. Dar e atat de usor de invins! E politist...sunt cu totii atat de inapti in a ma prinde incat imi vine sa rad numai cand ma gandesc la ei. Tipul asta are burta. Prea multe gratare in plus si prea putina sala. E nevoie sa eschivez de doua ori din calea sa pentru ca el sa se raneasca singur, lovindu-se de scaunele si mesele din jur. E un adevarat tantalau. La o alta incercare de asalt, reuseste sa ma prinda de haina. Pregateste cu mare greutate o lovitura de pumn. Destul de lenta incat sa o blochez. Ripostez cu un cap in gura. Si e indeajuns. Imi da drumul si incepe sa paseasca in zig-zag. In momentul asta nu mai stie care e stanga si care e dreapta.
Subconstientul ii spune insa sa ma atace din nou, incat se intoarce spre mine si incearca din nou ceva. Aproape ca se prabuseste peste mine. Il prind si-l lovesc cu forta in fata. Individul trece in lumea viselor.
Rad. Rad din nou. Din nou de unul singur! Infasc o pereche de chei de masina de pe unul dintre birouri .Ma uit apoi la prada mea, lesinata jos. O iau in brate, usoara ca un fulg si ies din sectie. Curtea e goala. La ora asta e si normal. Vad masina care piuie din cheile pe care le-am luat dinauntru. E un Citroen gri. O arunc pe fata pe bancheta din spate, si improvizez niste legaturi din centurile de siguranta ca sa o tina pe loc in caz de se trezeste. Ma urc la volan si demarez usor.
Nici urma de subcomisar. Ori n-a gasit inca indiciul lasat de mine, ori e prea socat ca sa revina inca la sectie. Oricum ar fi, e pe cale sa aibe o surpriza si mai mare.

Totul merge struna. Si pe masura ce seara se lasa, incep sa vad totul intr-o alta lumina. Asta este un drum fara intoarcere. Daca politistul ma va gasi, ma vor gasi si prietenii lui. Fie-mi voi face o scapare abila fie voi muri curand. Un lucru e sigur. Eu nu o sa ma dau prins atata timp cat inca respir.

Giulia se trezeste. Vede unde se afla. Ma vede pe mine. Incepe sa planga. E speriata. Oh, atat de speriata.

-Totul se va termina curand, ii soptesc eu la ureche.
Sunt fermecat de mirosul ei. Nu cred ca am mai simtit asa ceva pana acum. Doamne, cat de dulce poate fi aceasta ultima urmarire.

Shhh...
Tacerea e doar o alta cale prin care-i spun unde sa ma gaseasca. Il astept. Il astept sa moara chiar aici, in fata mea si in fata fetei.