8 (opt)

Lord you know I've cried
A thousand tears tonight
But nothing seems to quench the thirst you keep on craving.
Has no one told you?
Your cries are all in vain
And everyone keeps trying to take that all away.
Your cries! (Are all in vain) •

8 (opt)

-Asta e tot?
-Da.
-Crezi ca va fi atat de simplu?
-Da.
Tacere. Ea il privi sceptica. Cosmin se uita nedumerit la halucinatia sa.
-De ce n-ar fi atat de simplu? fu randul sau sa intrebe.
-Pentru ca-l urmaresti pe tipul asta de ceva timp. O mare parte din perioada care tocmai a trecut, n-ai avut niciun indiciu despre el. Nicio pista, niciun profil. Zero. Si acum te astepti ca totul sa se termine la fel de brusc pe cum a inceput? Si de ce? Pentru ca brusc o prostituata stie cine e, cum arata si e gata sa termine sarada?
-Nu inteleg de ce poate fi asa greu de crezut...suspina el.
-E greu de crezut pentru ca nici macar tu nu o crezi. Daca eu nu o fac, atunci nici tu nu esti prea departe. Diferenta este ca tu esti gata sa rezolvi totul repede si usor, fara prea mult chin.
-Hei, tocmai mi-am luat o bataie sora cu moartea, asa ca nu poti spune ca nu mi-am batut capul.
-Din punctul meu de vedere, asta ar fi un inceput a unei chestii ce ar putea fi mult, mult mai complexa.
-Prostii! spuse el enervat si pleca din camera.
Nu fu prea suprins cand dadu peste ea in bucatarie. Aparuse din senin, dar el se obisnuise cu asta. Facea parte din riscul...”medicamentului”.
-Nu poti scapa de mine asa. E chiar pueril sa tot pleci din camera.
Cosmin isi turna dintr-un ibric niste cafea, aruncandu-i apoi o privire relaxata:
-Fiecare barbat are dreptul de a spera.

In momentul in care Cosmin intra in birou, Giulia ramase cu gura cascata. O senzatie bizara o cuprinse cu totul. Era ca si cum ar fi vazut pe altcineva. Nu pe colegul ei de serviciu, de care ii placea in mod normal. Cumva simtea ca vedea o alta persoana. Un barbat schimbat, un barbat care nu mai dorea sa aibe vreo legatura cu trecutul. Atitudinea lui era relaxata. Fara indoiala ca asta era una din caracteristicile lui Cosmin – sa fie detasat, proaspat in aspect, relaxat, increzator, stapan pe sine. Dar ipostaza lui trecuse acum la un alt nivel.
Giulia se simtea...intimidata.
El ii facu cu ochiul si cu pasul sau rapid intra in biroul lui Sebi. Ii lua cateva secunde Giuliei ca sa realizeze ca rosise...se rusinase. Rasufla un pic usurata si apoi o grea batalie incepu sa i se dea in cap. Ce se intamplase? Cum putea sa roseasca la...Cosmin? Era doar el. Flirtasera de atatea ori inainte, el indeajuns de fermecator, ea destul de abila incat sa reziste la apropo-urile lui. Dar ceva se schimbase atat de mult. Nu i-ar fi descris intreaga atitudine pe care i-o aratase ei in zece secunde ca fiind...fermecatoare. Doar ca emana atata incredere, prin simpla sa privire, prin zambetul relaxat si senin pe care-l afisase. Si totul doar in cateva momente. Ceva se schimbase incredibil de mult la el.
Giulia nu-si putu lua gandul de la el timp de o jumatate de ora, cat statu inauntru. Apoi cand iesi, brusc ei i se taie respiratia. Intreaga ei persoana reactiona in cel mai bizar mod, desi subconstientul ii spunea ca e ridicola si de neinteles.

Radu Sebastian nu putu sa-si ascunda surprinderea in momentul in care un barbat ii intra in birou cu un zambet ciudat pe fata. Ii lua cateva secunde bune ca sa-si dea seama despre cine era vorba. Asemanarile si toate cunostintele pe care le avea in legatura cu persoana din amintirile sale erau incredibil de vagi.
-Comy!?
Nu-si daduse seama daca era o exclamatie sau o intrebare. Era intr-un fel cate putin din amandoua.
-Salut! raspunse el simplu.
Se instala o tacere un pic cam apasatoare. Sebi parea pe cat de surprins pe atat de amutit. Cosmin nu parea afectat de moment. Avea acelasi aer lejer, neafectabil. Astepta cateva secunde, poate un minut si apoi dadu drumul la o scurta cuvantare, atent asezata incat sa-l sensibilizeze pe Sebi. Sa-l faca cumva sa uite de ultima lor conversatie si de tot conflictul instalat de cand cu noul caz.
-Stiu ca in ultima vreme lucrurile cam deraiasera pentru mine. Sunt constient ca aveam o problema. Cine stie? Poate inca o am, dar chiar de-ar fi asa, cred ca reusesc in momentul asta sa o ascund destul de bine. Am stat, m-am gandit si am inteles ca lucrurile nu puteau sa continue in ritmul ala. Nu ajungeam nicaieri. M-am detasat de o gramada de lucruri urate din viata mea. Poate deja o arat. Sau poate nu...Ideea e una – vreau sa ma intorc. Am lucrat putin pe plan individual, si am gasit exact ce aveam nevoie, un martor gata sa dea marturie. Stie despre ce e vorba, ne va ajuta. Si de-aici totul va merge in directia cea buna.
Cosmin stiu ca-si lasase seful cu gura cascata inca de cand pasise in biroul sau. Era si el constient ca isi schimbase enorm intreaga aparenta. Nu era el prea constient daca totusi erau doar aparente...era o masca, era actorie? Era sincer asupra a ceea ce era acum? Nu putea spune. Dar se simtea diferit...diferit intr-un sens bun, asa ca nu avea de gand sa-si bata capul prea mult asupra propriei persoane. Lucrurile o luasera pe un fagas bun. Nu mai avea ce sa conteste in privinta asta.
-Avem un martor?
Tonul lui Sebi era incurajator. Il credea, avea incredere in el – totul era aproape sa revina la normal.
-Da. Cel mai bun pe care l-am fi putut gasi de la bun-inceput.
Ii povesti in detaliu toata peripetia din urma cu o seara. Sebi il asculta in liniste, vizibil impresionat. Nu-l intrerupse decat in vreo doua randuri. Ii puse cateva intrebari. Cand Cosmin ispravi de povestit, comisarul-sef stiu ca aveau ce le trebuie. Un zambet victorios ii aparu pe fata.
-Zici ca fata va veni la sectie astazi?
-Mi-a promis ca da. Si am incredere in ea. Era destul de inspaimantata de crimele astea ca sa mai stea prea mult pe ganduri. Desigur ca ea duce o viata mai degraba nocturna deci va trebui sa mai asteptam o vreme.
Sebi ii arunca o legitimatie in brate:
-Atunci mai bine te grabesti sa ii iei declaratia.
-Serios? intreba Cosmin, neimpresionat insa.
Se astepta sa fie primit inapoi. Ce descoperise el pe cont propriu nu putea fi refuzat, mai ales in stadiul dezastruos in care se afla investigatia.
-Ai facut o treaba excelenta, fie ea si pe cont-propriu. Stiu ca e mai greu sa pui intrebari cand nu ai la tine o insigna sau o arma, dar tu te-ai descurcat foarte bine. Nu degeaba te-am invitat sa iei cazul de la bun inceput. Ce ai descoperit tu este pasul final pana sa-l prindem pe nenorocit. Si fara alte victime. Excelent Comy, excelent!
-Mersi, ii raspunse Cosmin cu un ranjet viclean pe fata. Atunci mai bine ma pregatesc...
-Da. Roag-o pe Giulia sa-ti pregateasca ea hartogaraia. Si inca ceva...
Subcomisarul isi privi seful un pic surprins.
-Sorescu se ocupa acum de caz.
-Ce?!
-Si in momentul de fata nu am cum sa schimb ierarhia. Deci raspunzi in fata lui.
-Cred ca glumesti!
-El e adjunctul tau, in momentul in care ai fost scos din caz, era firesc ca el sa preia fraiele.
-Nu era deloc firesc, avand in vedere ce caz grav avem si ce idiot este...Sorescu!
-I-ai dat o ocazie unica si nu am cum sa-l iau din caz acum. Stie persoane care sunt peste rangul meu.
-Sa-mi bag ceva in Romania! exclama Cosmin.
Nu-si pierduse calmul, relaxarea – acea intreaga atitudine impresionanta pe care o capatase. Insa era intrigat ca in momentul in care era asa de aproape, avea sa se mai impiedice un pic de o persoana pe care intr-adevar nu o agrea.
-Nu-ti mai bate capul atat, i-o taie Sebi calm. Tipul e intr-atat de incapabil incat am pus restul departamentului sa-l ajute. Cei mai buni oameni se ocupa de cautarea tipului. Sorescu e mai mult de papitoi pe-acolo. In al doilea rand, stim amandoi ca-l poti face usor sa raspunda in fata ta. Poate la sfarsit pe dosar nu vei capata tu laurii victoriei, dar acolo afara se va stii in continuare cine e seful.
-Mda, sau o pun pe Giulia sa-i faca un dans in poala. Tipul lesina si eu imi pot vedea de treaba linistit.
Sebi rase in timp ce Cosmin iesi din birou.

-Giulia, avem nevoie de niste hartogarie pentru o declaratie de la un martor, inclusiv un formular de protectie. Repede, te rog.
-Da...raspunse ea visatoare.
Cosmin se uita la ea curios. Nu dori insa sa intre in detalii mai mult sau mai putin personale. Era prea surescitat in legatura cu cazul incat nici nu vroia sa se gandeasca la altceva.
-Si pregateste-te sa-i faci un dans in poala lui Sorescu in cazul in care idiotul imi sta in cale pana reusim sa rezolvam cazul.
Ea tacu, parand cumva ca accepta orice i se cere.
-Era o gluma, adauga el dupa o vreme.
-Amuzant, raspunse ea la fel de aeriana.
-Sigur esti bine?
-Eu...
Nu mai avu timp sa zica nimic in momentul in care un barbat intra brusc in sectie. Respira greu, parea usor ravasit, iar pe chip avea desenata o figura speriata. Giulia tresari la vederea lui, in timp ce Cosmin ii vorbi usor furios:
-Ce vrei?
-Ma scuzati, tocmai am vazut...am vazut o fata. La cativa metri de-aici...mergea linistita si apoi...a atacat-o cineva. Am incercat sa ajut, dar era inarmat. Avea un cutit.
-Unde? intreba Giulia. Unde s-a intamplat?
-Cum arata? sari Cosmin.
Giulia ii arunca o privire sceptica si usor intrigata.
-Cum arata? repeta el.
Barbatul statu putin pe ganduri:
-O tanara...blonda...statura mica.
In mintea lui Cosmin incepura sa aiba loc adevarate explozii.
Nu se poate!
-Va rog, nu e foarte departe de-aici, ajutati-o!
Dar daca intr-adevar e ea...atunci...atunci ar putea fi prea tarziu
-Comy! urla Giulia.
Nu. Nu o sa-l las pe nenorocit sa-mi ia singurul indiciu pe care il am asupra lui!
-Unde era?
Barbatul incepu sa se balbaie. Tremura acum din tot corpul. Scoase cuvintele pe gura aproape neinteligibil:
-Trei alei mai incolo, nu se poate vedea de pe bulevard.
Insoti indicatia cu o descriere cu bratul.
Am plecat!
Cosmin iesi vijelios din sectie.

Era pregatit. Stia ca asta ar fi putut la fel de bine sa fie mult dorita si asteptata confruntare cu ucigasul pe care-l urmarea de-atata timp. Totul in mintea sa era clar. Cumva, criminalul descoperise acea mica scapare care ar fi dus la prinderea sa definitiva. O urmarise pe fata. Stia cine e, stia cum sa ajunga la ea. Aflase ca se indreapta spre sectie, asta explica faptul ca totul se intampla atat de aproape. Ceea ce nu-si explica era de ce atacase in timpul zilei. Nu-i statea in fire, nu era stilul lui. Intreaga presa adoptase pentru el porecla “Criminalul din intuneric”.
Cosmin era de parere ca intreaga publicitate si toate speculatiile cu privire la individ, nu ajutau cu nimic, ba chiar il infuriasera, comisese crime mai indraznete si lasase in urma mesaje mai socante. Dar totul in adapostul sau suprem – noaptea. Ceva se schimbase.
Desigur! E disperat. Stie ca foarte bine ca daca ea da declaratia, s-a terminat pentru el. E o ultima incercare a sa. Indiferent daca o mai gasesc pe ea in viata sau nu, pe el nu o sa-l las sa scape. In timpul zilei trebuie sa comita greseli. Nu poate scapa neobservat. Astazi se termina totul!
Prima alee. A doua. A treia. Dadu coltul unui bloc. Nu putu auzi nimic si asta-l nelinisti. Il facu sa se gandeasca la ce era mai rau – ca intarziase. Ii pasa mai putin de fata, se temea nu pentru viata ei ci sa nu-i scape criminalul. Incepu sa caute cu privirea orice semn, orice indiciu. Aleea il dusese intr-o zona din spatele blocurilor. Erau mai multe iesiri. Totul insa era tacut si izolat – era genul de loc de unde te puteai astepta la un atac.
Ajunsese intr-o parcare pustie. Nimic. Astepta putin. Astepta un semn, o revelatie...
Orice!
Si apoi zari o ceva la o distanta destul de mare de locul in care se afla. Se insela? Vazuse gresit? Incepea sa aiureze? Alerga intr-acolo. Bataile inimii i se intensificara intreit. Respiratia ii deveni tot mai alerta. In tample simtea un puls grabit. Adrenalina i se pompa in intreg corpul. Toata acea stare nu dezamagi. Ceea ce zarise de la departare chiar era acolo. Era o dara de sange.
Se gandi pentru o clipa ca ar putea confunda urma cu altceva. Puse mana. Mirosul si compozitia erau prea usor de recunoscut. Era sange! Urma se intindea...si se tot intindea pana cand Cosmin nu mai putu sa vada de pe loc, si se porni dupa ea. Era un peisaj indeajuns de infiorator pentru ca oricine sa se cutremure. Dara de sange parea ca nu se mai opreste. Cosmin insa nu dadea atentie...deloc. Pentru el era doar un indiciu. Nimic mai mult.
Merse in acest ritm cateva minute bune. Ajunse intr-un loc unde parcarea se infunda intr-o alee minuscula. Mirosul de gunoaie si urina predomina. Privelistea pe care o gasi intr-un colt de cladire innecat in mucegai si putoare il trezi la realitate. Isi dadu cu usurinta seama din balta de sange ce era. Era o inima. Arata mutilata, scoasa cu forta si fara vreun fel de pricepere medicala dintr-un corp. Cosmin stia deja al cui corp. Pe perete era scris un text, cu sange, dar nu-i dadu atentie. Era ceva ce pur si simplu nu intelegea. Cand avusese criminalul timp sa faca toate astea? Cum de nu auzise nimeni niste tipete? Cum a putut sa faca toata scena cu inima in locul acela si sa ascunda cadavrul in scurtul ragaz? Unde sa-l mai ascunda de fapt? Cosmin se uita prin-prejur. Era o fundatura. Unde ar fi putut sa fuga? Cum ar fi putut sa dispara?
N-ar fi avut timp? Cat a trecut? Cinci, zece minute de cand tipul ala a spus ca a vazut-o atacata...
Avu o sclipire.
Tipul!
Sclipirea se schimba brusc in teama. Teama in disperare.
Nu!
Era sentimentul de neputinta. Fusese pacalit si-si daduse seama ...
...Prea tarziu!
Alerga intr-un suflet inapoi spre sectie. Pe drum incerca sa-si aduca aminte cum arata barbatul, caracteristici fizice, tonalitatea vocii. Totul era insa in ceata. Pur si simplu nu-si batuse capul cu el, nu parea suspect, si-si jucase rolul mult prea bine. El fusese prins in ingrijorarea si furia sa, incat nu daduse niciun fel de atentie unui detaliu care acum se arata decisiv.
Sunt un idiot!
Tot ce spera in momentul in care intra in sectie era sa nu gaseasca o balta de sange.
Cladirea de investigatii era intotdeauna prost-pazita. Si prin –prost – insemna deloc. Era unul din acele locuri unde nu se strangeau prea multi agenti, politisti sau gardieni pentru ca activitatea era mai redusa, mai rara, interesul mai scazut. Si din cauza unei intregi astfel de ignorante, o tragedie era pe cale sa se intample.
Sectia era linistita. Barbatul nu mai era acolo. Nici Giulia. Pe podea era cazut Sebi. Parea sa aibe o lovitura la cap, dar nimic grav. Cosmin iesi afara. Nici urma de ei. Injura furios. Gresise. Gresise in cel mai oribil mod. Din nou, nu avea nimic. Criminalul avea acum totul. Disperarea il cuprinse...
Giulia...



*



Am dat totul intr-un unic efort de-al termina pe cel care crezuse la un moment dat ca ma vaneaza. N-am fost niciodata o prada. Nu am intentionat niciodata sa fiu una. Si acum politistul a aflat pe pielea lui cu cine se pune. Poate ca a fost indeajuns de abil incat sa-mi descopere mesajele. Poate ca s-a apropiat destul de mult de mine pentru a ma prinde si poate ca a gasit persoanele potrivite pentru a ajunge definitv la mine, dar acum totul s-a naruit pentru el. Nu se poate spune ca nu l-am avertizat. Oh nu! I-am lasat atatea atentionari, atatea subtilitati in crimele mele, incat era imposibil sa nu inteleaga. Nu. Mesajul a fost transmis cu succes de mai multe ori. El a decis ca lucrurile sa mearga in directia asta. Eu nu l-am putut refuza...drace! Nu mi-am putut refuza mie o astfel de distractie – o experienta noua, fascinanta, muncita. Una care la sfarsit va fi mai satisfacatoare si mai dulce decat toate celelalte crime comise pana acum.
Unii o vor lua ca pe o tragedie – ca pe un sfarsit nedrept. Eu o voi lua ca pe o capodopera, ca pe ceva special.
Sunt atat de mandru de mine, de cum am izbutit sa fac totul perfect, calm. N-am trezit nicio banuiala. La fel de discret cum am ucis-o pe tarfa cu o noapte inainte, asa am intrat in sectie. Mi-am jucat bine rolul. M-am prefacut speriat, ca orice cetatean normal. Am bagat imediat caracteristicile fetei la inaintare. Stiam ca idiotul de politist isi va da seama imediat, va mirosi posibilitatea asta...sa fie chiar ea. De-asta am planuit totul in detaliu. Am lasat urmele de sange intr-atat incat sa nu le vada oricine – intr-atat incat sa le gaseasca el si sa le urmeze pana cand isi va da seama ca e o pista falsa. Cand va ajunge inapoi va fi prea tarziu.
Cand am intrat in sectie, totul a fost spontan. Am vazut-o pe fata de langa el...ce privire i-a aruncat in momentul in care el a iesit pe usa. Am stiut! Am stiut cat inseamna el pentru ea. Foarte probabil ca si viceversa sa fie valabila. Asa ca nu am ezitat. Cum a iesit el, m-am apropiat de ea. Pe ecusonul prins de sacoul ei scria Giulia B. I-am zambit siret:
-Nu va faceti griji, domnisoara Giulia! Sunt sigur ca domnul va fi bine. O va salva pe biata fata.
Tonul cu care vorbi ar fi infricosat putin pe oricine. Dar Giulia nu paru sa-mi dea atentie. Am continuat:
-Pareti foarte apropiati...sot? Logodnic? Iubit?
Ea tresari. Ma privi stresata si nega din cap.
-Credeti, am continuat eu, ca individul acela este acela dat incontinuu la televizor?
Ea ridica din umeri, nestiind ce sa zica. Dupa o vreme adauga:
-Tanara atacata, ar putea fi martorul care sa ne ajute sa-l prindem.
Imi vine sa rad in hohote in adancul meu. E atat de naiva si atat de atragatoare in acelasi timp. Ma apropii incetisor...ea e intr-un fel de transa. Pare atat de stresata, distrasa si cu mintea in alta parte incat totul imi pare mult prea simplu. Dar nu sunt genul care sa refuze astfel de cadouri.
-Stiti, domnisoara...ii soptesc eu la ureche.
Tresare putin dar nu se misca. Abia acum pare sa observe cat de aproape sunt de ea.
-...criminalul este atat de aproape. Nu va este teama?
Giulia tacu. Vocea mea o infiora. Puteam sa simt asta in respiratia ei.
-Ce s-ar intampla daca e totusi prea tarziu pentru fata aceea? Mai exista si alta posibilitate ca ucigasul sa fie prins?
-E singurul martor pe care-l avem, raspunse ea neutra. Ea este singura cale. Insa Comy il va prinde...stiu ca o va face.
-Comy? zambesc eu.
Deci idiotul de politist are un nume, un alint chiar! Momentul asta e chiar unic. Sunt pe cale sa-l lovesc pe individul cu tot arsenalul din dotare. N-are nicio sansa acum!
-Domnul subcomisar care a plecat mai devreme...asa-l cheama.
Dialogul nostru purtat de la o distanta extrem de mica unul de altul continua. Ea se simtea tot mai inconfortabila.
-Dar oare poate domnul subcomisar Comy sa-l opreasca de unul singur pe ucigas.
-Il va prinde. Trebuie sa o faca. Eu cred in el.
Incearca sa se miste de pe loc. Eu in acelasi timp mimez cum ca as vrea sa-i mai zic ceva. Privirile noastre se intersecteaza. Ea citeste in ochii mei reci ceea ce nu vrea sa creada – sub nicio forma nu vrea sa creada asta. Dar eu sunt aici sa-i zdrobesc si ultima raza de speranta.
-Stiu si eu domnisoara...daca-l va prinde...s-a dus dupa el la naiba-n praznic in timp ce criminalul...ei bine, criminalul e chiar aici.
Giulia isi bucluca ochii in oroarea pe care doar ce o auzise. Incerca sa se miste dar se parea ca intreg trupul ii este paralizat. N-am mai asteptat si am infascat-o. In momentul in care am atins-o, a inceput sa se zbate, dar nu putea face nimic. Mi-am dus mana la gura ei. Am infascat-o cu totul si am tinut-o strans asteptand sa oboseasca. Ea se lupta de una singura in bratele mele. Lipsa de aer incepuse sa-i taie din puteri. Incerca sa tipe, dar n-am lasat-o sa-i scape decat un geamat aproape insesizabil. Curand dupa aceea am putut simti lacrimi prelingandu-se pe obrajii ei. Dupa inca alte cateva minute, intreg trupul i se molesi. Era inca treaza, dar incapabila sa mai faca ceva. Incep atunci sa o strang de gat. Sa o fac sa lesine. In timp ce incerc sa schimb o mana cu alta pentru a o tine mai bine, ea prinde noi puteri si da drumul la un strigat. E scurt, dar destul de strident. Cand o imobilizez la loc, incep strangularea pana cand intreg corpul i se inmoaie si lesina.
O fractiune de secunda mai tarziu, un individ iese dintr-un birou alaturat. Ma vede pe mine, vede scena si fara sa mai stea o clipa pe ganduri se repede la mine. Dar e atat de usor de invins! E politist...sunt cu totii atat de inapti in a ma prinde incat imi vine sa rad numai cand ma gandesc la ei. Tipul asta are burta. Prea multe gratare in plus si prea putina sala. E nevoie sa eschivez de doua ori din calea sa pentru ca el sa se raneasca singur, lovindu-se de scaunele si mesele din jur. E un adevarat tantalau. La o alta incercare de asalt, reuseste sa ma prinda de haina. Pregateste cu mare greutate o lovitura de pumn. Destul de lenta incat sa o blochez. Ripostez cu un cap in gura. Si e indeajuns. Imi da drumul si incepe sa paseasca in zig-zag. In momentul asta nu mai stie care e stanga si care e dreapta.
Subconstientul ii spune insa sa ma atace din nou, incat se intoarce spre mine si incearca din nou ceva. Aproape ca se prabuseste peste mine. Il prind si-l lovesc cu forta in fata. Individul trece in lumea viselor.
Rad. Rad din nou. Din nou de unul singur! Infasc o pereche de chei de masina de pe unul dintre birouri .Ma uit apoi la prada mea, lesinata jos. O iau in brate, usoara ca un fulg si ies din sectie. Curtea e goala. La ora asta e si normal. Vad masina care piuie din cheile pe care le-am luat dinauntru. E un Citroen gri. O arunc pe fata pe bancheta din spate, si improvizez niste legaturi din centurile de siguranta ca sa o tina pe loc in caz de se trezeste. Ma urc la volan si demarez usor.
Nici urma de subcomisar. Ori n-a gasit inca indiciul lasat de mine, ori e prea socat ca sa revina inca la sectie. Oricum ar fi, e pe cale sa aibe o surpriza si mai mare.

Totul merge struna. Si pe masura ce seara se lasa, incep sa vad totul intr-o alta lumina. Asta este un drum fara intoarcere. Daca politistul ma va gasi, ma vor gasi si prietenii lui. Fie-mi voi face o scapare abila fie voi muri curand. Un lucru e sigur. Eu nu o sa ma dau prins atata timp cat inca respir.

Giulia se trezeste. Vede unde se afla. Ma vede pe mine. Incepe sa planga. E speriata. Oh, atat de speriata.

-Totul se va termina curand, ii soptesc eu la ureche.
Sunt fermecat de mirosul ei. Nu cred ca am mai simtit asa ceva pana acum. Doamne, cat de dulce poate fi aceasta ultima urmarire.

Shhh...
Tacerea e doar o alta cale prin care-i spun unde sa ma gaseasca. Il astept. Il astept sa moara chiar aici, in fata mea si in fata fetei.

7 (sapte)

The thin darkness here
Not strong enough to make you appear
I once changed my style
They said hello I said goodbye
I once played a role
I was out there marketing my soul
City of glass that I live in,
Coldness from my brothers skin.•



7 (sapte)

Ploua. Era genul acela de ploaie murdara, rece de toamna. Era respingatoare. Doar aruncand o privire pe geam si era de ajuns sa dispara orice dorinta de a iesi afara. Oricine sanatos la cap ar fi stat inauntru, decat daca n-ar fi avut de ales.
Cosmin considera ca nu are de ales. Se lasase convins. Statu pentru cateva clipe in masina, fiindu-i parca mila sa opreasca caldura si sa iasa afara. Si ar mai fi stat pentru o vreme daca n-ar fi fost efectul sevrajului care ii facea capul sa vajaie si sa nu mai gandeasca foarte limpede. Inca avea control asupra corpului sau intr-atat incat sa-si piarda firea. Dar simtea ca nu era prea departe. De altfel, hotarase ca nu putea sa iasa in public cu doza luata. Prezenta ei l-ar fi influentat in cel mai negativ mod posibil, tinand cont ca...ea nu exista cu adevarat. Toata situatia ar fi luat o turnura nebuna. Se hotarase sa nu riste. Pur si simplu.
Ajuns in fata usii, putu deja sa simta duhoarea dinauntru. Alcool si tutun – consumate fara masura si impregnate intr-un loc care aerisirea nu dura niciodata indeajuns. Auzi de altfel, fara surprindere, ca se canta muzica rock.
Locul perfect in care ai vrea sa-ti petreci o dupa amiaza – gandi el.
Indata ce intra, rememora discutia avuta cu ea ultima data. Tinea foarte mult sa nu fi uitat ceva. Vroia sa aibe totul sub control.

-Stii ca am dreptate. E cel mai bun loc din care poti incepe.
-Nu e deloc bine. Vrei sa umblu orbeste prin tot Bucurestiul si sa caut un ucigas. Exista ceva mai aberant de-atat?
Cosmin arata vizibil suparat. Pierdea controlul? Nici el nu stia. Cert era ca nu se simtea in largul sau. Ceva se schimbase in el si continua sa o faca. Rapid.
-Nu vei umbla orbeste, ii raspunse ea taios. Poti sa gandesti inainte sa spui chestii de genul asta?
Ce dracu’? Nu-ti pasa! Nu existi!
-Fa-o tu in locul meu, spuse el rar, incercand sa se abtina sa nu izbucneasca.
-Bine. Sa o luam logic. Daca reduci raza de cautare in functie de locul unde ai gasit cadavrele, poti gasi indicii destul de concludente si locuri numai bune de investigat.
-Locatiile crimelor se afla toate la o distanta destul de mare una de alta. As spune ca sunt alese fara vreo logica anume.
-Tot ce se poate. Atunci trebuie sa alegi zona cu cel mai mare potential.
-Te gandesti la ce ma gandesc si eu?intreba el deodata, vizibil reincarcat cu energie odata cu ideea care tocmai ii venise.
-Evident, zambi ea.
-Prostituata si pestele, spuse el limpede.
-Exact. Zona e destul de izolata. Genul asta de oameni ii intalnesti in tot felul de baruri obscure. Cate pot fi in zona aia? Mai mult, genul asta de oameni cunosc tot felul de oameni. Ceea ce inseamna ca e imposibil ca cineva sa nu-i cunoasca sau fie doar sa-si aduca aminte de ei.
-Atunci e un bun inceput. Asa voi face.
Se aseza pe pat si dadu drumul la televizor.
Ea ii arunca o privire ciudata, aproape urata. Parea ca vrea sa-l pocneasca.
El observa:
-Ce e?
-Ma bucur foarte mult ca esti de acord cu mine, dar ce naiba faci acum? Pleaca!
-Nu pot, raspunse el simplu.
-??
-Sunt sub influenta dozei. Ceea ce inseamna ca nu gandesc limpede, doar d-aia vorbesc cu un alter-ego al meu in persoana unei femei. Mai mult, daca eu plec pana la baie, tu vei fi tot acolo. Daca eu ies pe usa, la fel vei face si tu. Intelegi unde bat.
-Mie-mi pari destul de lucid, ii spuse ea inciudata. Atunci n-ai vrea sa faci...altceva?
-NU!

Intra in bar si se aseza la o masa. Era al treilea local din vecinatate pe care-l incerca. Se simtea usor ametit inca de cand iesise din casa, dar acum si mirosul si caldura din carciuma accentua asta. Se duse la bar si se aseza pe un scaun. La el veni barmanul, un barbat de varsta medie, chel, cu un maieu pe el care-i dezgolea bratele musculoase si tatuate. Il privi suspicios pe Cosmin.
-Ce sa fie?
-O bere, raspunse Cosmin.
-De care?
-Fa-mi o surpriza, ii spuse el nepasator.
Barmanul rabufni ironic si merse catre fridgider. Se intoarse cu o sticla pe care i-o desfacu si i-o aseza in fata. Dadu sa plece cand Cosmin ii facu semn. Veni fata-n fata cu el, vizibil enervat.
-Am cateva intrebari...
Barmanul nu spuse nimic. Pastra o privire fixa si enervata. Cosmin continua totusi:
-Investighez o crima. De fapt, o serie de crime. Doua dintre ele s-au intamplat undeva in cartierul asta si ma intrebam daca crezi ca ai putea sa-ti amintesti de niste persoane daca-ti arat de niste poze.
Tacere. Aceeasi atitudine.
-Bine...deci uite pozele. Tipa este o prostituata. El este pestele ei. Daca isi faceau veacul pe-aici, e imposibil sa nu ii stii.
Barmanul pastra aceeasi atitudine sfidatoare. Dar se uita totusi pe poze. Cosmin ii urmari atent privirea, dar ii fu greu sa se concentreze si sa-l citeasca psihologic, asa cum ar fi facut-o in mod normal. Dar pur si simplu nu statea bine cu luciditatea in momentul acela. Daca ar fi fost totusi atent, si-ar fi dat seama cu usurinta ca barmanul recunostea persoanele in cauza.
-Care-i amestecul tau in tot rahatul asta? intreba barmanul.
-Investighez...uh, rahatul asta.
-Arata-mi insigna.
-Ce?
-Legitimatie, insigna, arata-mi ca intr-adevar investighezi.

Avea un obicei din a-si uita legitimatia peste tot. Un prost obicei, era de acord, dar cu toate acestea, unul de care nu se putea descotorosi. De regula Giulia avea grija sa o aibe in permanenta la el. Dar nu si de data asta. Apoi crudul adevar il lovi, si anume ca era suspendat si probabil ca tot Giulia avusese grija ca el de data asta sa nu-si ia insigna. Nu putu sa nu injure in gand. Isi pusese ochelari de cal, se uitase doar inainte si facuse pe politistul mare si rau uitand ca teoretic el nu prea mai era politist. Cu atat mai putin subcomisar insarcinat cu acel caz.
-Legitimatia, insista barmanul nerabdator.
-Ok, stii ceva? Las-o balta.
-Vreau sa vad...
Cacat. Acum o secunda nu stiai cum sa scapi mai repede de mine si acum?...
-Nu o am...
-Oh, puteam sa jur, izbucni barmanul teatral. Ce-ai zice sa o tai tu d-aci baietas? Pana nu te tai eu cu altceva.
Cosmin ofta. O daduse in bara.
-Gata. Am prins ideea. Am tacut. Calmeaza-te.
Individul insa era ca un butoi cu pulbere si aparent Cosmin scapase o scanteie prea departe.
-N-ai inteles nimic. Am zis sa iesi dracului de-aici. Ce nu intelegi?
-Sa-mi termin berea si...
Ochii barmanului se bulbucara. Gatul parea ca i se lungeste si muta in fata. Din spate rasareau doua bucati imense incordate – umerii. Se pregatea sa loveasca...
-Hei, prietene – hai sa facem o plimbare afara. E cam cald aici!
Intre barman si Cosmin aparu un individ imbracat normal, destul de tanar care isi puse o mana pe umarul subcomisarului si-l ridica de pe scaun in timp ce incerca din priviri sa-l calmeze pe barman.
-E-n regula Sisule. E in regula. Tipu’ doar nu te-a auzit. Din cauza cacatului asta de muzica pe care-l tot pui pe-aici seara de seara. Totul este in regula!
Barmanul nu parea sa se calmeze dar se oprise din lovitura. Astepta.
-Bun, continua individul pacificator. Noi o sa plecam. Si tu...catre Cosmin...poti sa-l asiguri pe Sisu ca nu te vei mai intoarce pe-aici.
Tacere.
Pe Cosmin il incercau mai multe sentimente. Prima data fusese doar suprindere. Insa pe masura ce secundele treceau, in el crescuse furia. Parca si incetase sa mai gandeasca rational si abia astepta sa sara la bataie. Nu conta ca barmanul era de doua ori cat el. Era sigur...parca prea sigur...ca el ar fi terminat lupta.
-Nu-i asa, omule?
Vocea individului il trezi la realitate. Arunca o privire nedumerita barmanului si apoi catre pacificator aprobator.
-Da.
Individul zambi victorios catre barman.
-Gata! Totul e bine...noi plecam. Vezi ce faci, Sisule. Ai grija de tine.
Fara sa-si fi luat vreo secunda mana de pe umarul lui Cosmin, il trase si acum si iesira impreuna afara.

Inauntru, micul incident nu ramase neobservat. Doua perechi de ochi zarisera tot incidentul si auzisera destul incat sa devina interesati. Mai mult, una dintre perechi o zari si pe cealalta.

-Esti bine, omule?
-N-am nimic, ii raspunse Cosmin pe un ton neutru.
-Pe naiba nu ai! Ce dracu’ vroiai sa faci? Daca mai intarziam cu o secunda, acum tot locul ala ar fi fost bucati. Si tu odata cu el.
-Ma rog...
-Cum adica? Crezi ca nu te-ar fi facut praf?
-Nu inteleg care era problema lui...chiar sunt de la politie.
-Legitimatia?
-Am zis ca nu o am.
-Atunci esti un rahat cu ochi din punctul lor de vedere. Faptul ca pui intrebari despre cineva care ar putea la fel de bine sa fie client fidel al locului, nu-ti face decat o programare la spital. Sau mai rau. Liniste-te naibii. Putini tremura cand aud de politie pe aici. Si cand incepi sa mananci cacat si nu poti dovedi – e mai rau.
-Bine.
Lui Cosmin incepu sa nu-i placa tipul. Afara era intuneric. Singurul mod prin care l-ar fi putut caracteriza pe individ era prin modul in care vorbea. Si il ascultase – nu ii inspirase incredere. Ii ascundea ceva.
-Cred ca te poti intoarce. Eu am plecat de-aici.
Nu-i raspunse. Cosmin se incrunta.
-M-ai auzit?
-Da.
-Si?
-Nimic. Vroiam sa vad cum reactionezi.
-Ce mama naibii tot spui acolo? Ce vrei?
-Nimic. Eu...am vrut sa te ajut.
-Ai facut-o, mersi. Astepti ceva de la mine acum?
-Absolut nimic.
-Deci...
-Deci nimic, dadu din umeri individul.
-Bine. Mersi inca odata de ajutor. Eu am plecat.
-Bine...
Cosmin se indeparta.
-Chiar nu iti aduci aminte de mine, nu-i asa?
-Ar trebui?
Se intoarse si il scruta prin intuneric. Individul nu se miscase din loc. Parea relaxat. Tonul sau ramasese acelasi. Dar ceva se schimbase.
-Nu. Presupun ca nu. N-ar trebui. Noapte buna si tie!
Se rasuci pe calcaie si pleca in directia opusa.
Cosmin se relaxa. Rasufla usurat si porni spre masina sa.
Dupa cateva fractiuni de secunda auzi o respiratie greoaie in spatele sau si o silueta care se misca fulgerator in spatele sau. Dadu sa se intoarca, moment in care primi din plin in figura o lovitura de pumn. Se prabusi zgomotos. Simti gust de sange in gura. Atacatorul dadu sa-l loveasca in fata cu piciorul. Si aproape reusi, dar Cosmin isi acoperi chipul cu mainile. Lovitura insa fu puternica. Atacul il slabise, ii amortise simturile, semn ca individul stia ce face.
Incerca sa se ridice de la pamant. O lovitura il biciui ca un soc de electricitate undeva in zona coastelor. De data asta dadu drumul si la un geamat. Cazu la loc. Tusi. Dupa gust si miros isi dadu seama ca e sange. Incepu sa se roage sa fie doar de la rana de la fata si nu vreo hemoragie interna. Simtea in acelasi timp ca nu poate scapa. Lasase garda jos si acum o patise.
Din fericire (sau pacate?) pentru el, atacatorul avea chef de joaca. Salvatorul sau se suise acum pe el si-l strangea de gat – indeajuns cat sa-l slabeasca, sa-l faca inofensiv, dar nu indeajuns cat sa-l ucida.
-Iti aduci acum aminte de mine? A? Acum?
Ar trebui, jigodie?
-Am stat o luna la inchisoare din cauza ta, nenorocitule. Dar acum nu mai scapi.
Il luase de gat si-l dadea cu capul de pamant.
Inchisoare? Despre ce naiba vorbesti?
-Nu o sa uit niciodata ce mi-ai facut. Nu pana nu o sa crapi.
Ce-i in neregula cu tipul asta? Ar comite o crima pentru o luna petrecuta in inchisoare?
-Ce coincidenta sa fii chiar aici, intreband de altii...si dai de mine.
Cine naiba esti?
Puteri noi incepura sa-i invadeze muschii lui Cosmin. Obosise atacatorul? Adrenalina? Teama de moarte? Nu stia. Dar cert e ca simtea cum isi revine, incetul cu incetul. Vru sa astepte mai mult. Vroia ca replica sa fie pe masura.
Se incorda. Il surprinse. Il rasturna intr-o parte si-l lovi. Nu era singur unde...dar fusese o zona moale. Ar fi trebuit sa doara. Efortul il epuiza din nou. Se rostogoli la doi pasi de el, incercand sa-si regaseasca suflul. Poate chiar noua doza de oxigen il obosise. Ciuli urechile si-si dadu seama ca atacatorul incerca sa se ridice. Incepu sa faca acelasi lucru. Ba chiar se dovedi mai rapid. Capul ii vajaia. Era jumatate chircit din cauza loviturilor. Insa n-ar fi putut sta drept nici daca ar fi vrut. Totul era atat de intunecat si obscur incat nu-si putea da seama daca avea ochii deschise sau nu.
Intr-un final erau amandoi in picioare. Atacatorul parea ca-si revenise complet. Parea furios. Dupa primul atac, Cosmin stiu ca era intr-atat de furios incat incepuse sa piarda din luciditate. Se feri usor de el in cateva randuri pana cand gasi prilejul sa-l loveasca sanatos in stomac. Individul ingenunche.
Ar fi vrut sa-i dea acum lovitura de gratie. Dar nu o facu. Insinctul ii spunea sa-l loveasca in fata, cu piciorul – asa cum individul ar fi facut cu doar cateva minute in urma, fara nicio jena. Dar el avu retineri. Se temea ca lovitura l-ar fi putut ucide. Mai vazuse cazuri cand astfel de lovituri produsesera o ruptura intre gat si coloana vertebrala. Se dusese in schimb la el, vrand sa-l calmeze. Se dovedi a fi o mare greseala.
Atacatorul profita de naivitatea sa si cand vazu ca se apropie, fara intentia de a mai continua lupta, ii trimise un pumn intre picioare. Cosmin paralizase. Durerea era asa de crucificanta incat nu putu nici macar sa tipe. Se prabusi la pamant, fara sa mai respire macar. Dupa cateva secunde care parura ore, incerca sa-l gaseasca pe atacator cu privirea. Atunci primi un pumn. Incerca din nou sa-si ridice capul de jos – alta lovitura. O ultima tentativa – nici pumnul nu se lasa asteptat.
Nu mai putea...
Atacatorul observa ca lupta se terminase. Privea din picioare asupra sa – triumfator. Cateva momente scoase un briceag din buzunar. Se apleca asupra lui. Moment in care cineva il lovi, nu foarte puternic, in spate. Nu foarte puternic, dar indeajuns incat sa-l zapaceasca pentru moment. Scapa briceagul. Se intoarse uimit:
-Tu? Curva ordinara, ce crezi ca faci?
Pareau ca se cunosc. Atacatorul uita complet de Cosmin, indreptandu-si toata atentia catre noua salvare a subcomisarului.
In mai putin de un minut, parea ca deja o dovedise. O palma bine trimisa o trimisese la pamant. O scuipa si se intoarse catre Cosmin...care nu mai era intins acolo pe jos. Un pumn, apoi inca unul, un picior in stomac – atacatorul ajunse din nou in genunchi – era in stare de soc. Nu-si putea da seama cum de Cosmin isi revenise atat de repede. Nici macar Cosmin nu-si putea da seama. Dar era recunoscator ca era in viata. Vazandu-l din nou in genunchi, de data aceasta nu mai ezita. Il lovi puternic, necrutator. Individul se prabusi inconstient. Cosmin il lua din drum si-l impinse spre marginea trotuarului, astfel incat daca cineva trecea sa nu-l loveasca accidental. Il cerceta putin. Respira. In cel mai bun caz ii sparsese nasul. In cel mai rau caz, avea sa moara in cateva ore. Totusi, in momentul ala nu-i mai pasa.
Il cauta de acte, dar nu gasi nimic. Renunta rapid. Curiozitatea nu-l macina intr-atat de tare incat sa mai vrea sa piarda timpul langa el. Dar era extenuat, astfel ca se aseza usor pe jos. Simti apoi o mana pe umarul sau. Era salvatoarea sa. Sa dadu in spate de langa ea...
-Linisteste-te, ii spuse ea bland. Tocmai am incercat sa te salvez de el...
Asa a facut si jigodia asta cand m-a salvat de matahala aia, si apoi a sarit la gatul meu.
Nu putu decat sa ingane un “bine” tremurat.
-Uite, stiu ca nu e momentul, si te simti groaznic, dar trebuie sa-ti spun ceva foarte important cu privire la cazul tau. Sunt sigura ca te-ar ajuta...
Cosmin o privi neutru, cu niste ochi inlacrimati de durere.
Nu prea mai tinea sa aibe incredere in nimeni, dar deja iesirea lui in oras pentru investigatie fusese un esec. Ce s-ar mai fi putut intampla? Ii placea sa creada ca indiferent de cat era de ranit, se putea descurca cu o fetiscana de maxim douazeci de ani de 1,65 inaltime si maxim 45 de kilograme.
Dadu din cap la ea. Era inca prea agitat si prea in durere ca sa poata vorbi. Dupa inca un minut de asteptat, ii facu semn sa-l urmeze. Urcara amandoi in masina si Cosmin reusi cu-chiu-cu-vai sa conduca pana acasa.
Fata nu parea sa protesteze ca merge in apartamentul lui. Iesiti la lumina, Cosmin incepu sa o cerceteze atent. Era blonda si avea ochii verzi...erau primele lucruri care le puteai remarca la ea. Apoi ii observa imbracamintea, machiajul, fizicul si intr-un final corela totul cu locul de unde o intalnise. O indemna sa intre in sufrageria sa in timp ce el isi lua din baie doua pungi imense de vata si o sticla de alcool sanitar. Le lasa langa fata in sufragerie. Lua apoi un pumn de aspirina si reveni...
-Esti o prostituata, nu-i asa?
Fata isi lasa privirea in pamant. Cosmin nu o baga in seama. Se aseza pe pat, imbiba in spirt o bucata de vata si incepu sa-si trateze ranile – care nu erau deloc putine la numar.
-Ascult, spuse Cosmin intr-un tarziu.
-Uite, am vazut stirile si...eu lucram pentru cel...cel gasit ucis. S-a spus la stiri ca era peste.
-Cel cu versurile scrijelite pe spate, nu? intreba el printre dinti, in timp ce ingrijea o rana ce-l ustura teribil.
-Da, raspunse ea incet.
-Si fata? O cunosteai si pe ea?
-Da. Lucram...impreuna.
-Bine de stiut, zise Cosmin scurt. Altceva?
-Pai, in seara in care a fost ea ucisa...eram acolo.
-Acolo unde?
Cosmin uita de rana si o privea acum surprins.
-Seful nostru avea un client in seara aia. Un tip foarte infiorator. Ne-a adunat pe toate trei. Tipul a ales-o pe ea...cea care a fost ucisa.
-Trebuie sa-mi-l descrii pe tip! spuse Cosmin repede.
-Nu pot...nu acum.
-Ce? Ce naiba crezi ca faci? Spui ceva si apoi taci ca si cum n-ai fi zis nimic?
-Uite...o sa-ti spun tot ce stiu si-mi amintesc din seara aia, dar nu acum. Vreau sa dau o declaratie oficiala...la politie. Vreau protectie.
-Declaratie oficiala!? O sa o dai si pe-aia, dar vreau sa stiu ACUM!
Se duse langa ea si o lua de umeri.
-Nu...nu pot. Nu asa. Daca-ti spun, o sa scapi de mine.
Cosmin o privi crunt, respira greu. Era agitat. Nerabdarea il facea sa tremure. Oboseala si ranile il faceau sa nu mai gandeasca limpede.
-Vreau...protectie...spusea ea, dand in lacrimi. Mi-e frica. Daca a ucis-o pe ea si pe sefu’ inseamna ca nu va ezita sa faca la fel si cu mine. Vreau sa stiu ca sunt protejata. Spune-mi ca pot sa vin maine la sectie si sa dau declaratie si ca apoi ma puteti adaposti pana-l prindeti.
Cosmin nu clipi si nu-si dezlipi privirea de pe ea. In capul sau se dadea o adevarata batalie.
Sa o fortez sa-mi spuna? Sa o platesc sa-mi spuna? Sa o las sa-mi spuna singura?
-Fie...sa fie asa. Maine la sectie! Vei da declaratia, si-ti promit ca vei primi protectie. Dar in noaptea asta stai aici. O sa mergem maine impreuna la sectie.
Ea rasufla usurata. Se opri din lacrimat.
-Nu pot...spuse ea intr-un tarziu. Unii n-au salariu fix. Unii trebuie sa munceasca pentru niste bani. Eu lucrez noaptea.
-Nu pot risca sa patesti ceva. In momentul asta esti esentiala pentru caz, spuse el rece.
-Ma bucur ca-ti pasa de mine. Nu-ti face probleme, o sa fiu bine. Stiu sa-mi port singura de grija. Aparent, ti-am purtat si tie.
-La naiba, nu intelegi? Nu pot sa-ti dau drumul pur si simplu. Stai aici in seara asta...o sa-ti...achit eu...tariful.
Fata surase.
-Nu!
-Ce?
-Nu o fac numai pentru bani, sa stii! De regula imi si aleg clientii...ma simt si bine in timp ce-mi fac treaba. Decat daca nu cumva esti interesat de oferta mea...
Cosmin o privi tacut. Oferta ei il duse cu gandul la o alta pe care tot o primise in mod repetat. Asta categoric ii taie apetitul.
-Nu va fi cazul, raspunse el.
-Atunci ne vedem maine la sectie.
-Fie, spuse el furios. Ai grija de tine!
-O sa am...
Dadu sa iasa pe usa:
-Cum intreb de tine la sectie?
-Cosmin Dinu...suspina el. O sa fiu acolo, oricum.
-Bine. Noapte buna, Cosmin!
-Stai! Inca ceva!
Fata ofta si se intoarse spre el cu un zambet ingaduitor.
-Ati spus ca erati trei...unde este cealalta?
-A fugit, raspunse ea simplu si un pic prea grabit.
-A fugit?
Cosmin se uita curios la ea.
-Da. Dupa ce au gasit cadavrul sefului, n-a mai stat pe ganduri. N-a lasat nimic in urma.
Dupa un scurt moment de tacere, ea adauga:
-Asta e tot?
El incuviinta din cap.
-Bine.
N-ar trebui s-o las sa plece...
N-ar trebui...
La naiba!
In timp ce ea se pierdea in noapte, Cosmin adormi. Oboseala, ranile, sevrajul – toate il facura sa cedeze si sa scape pentru cateva ore de griji. Il surescitase gandul ca e tot mai aproape de ucigas. Stia ca nu va mai dura mult pana cand il va confrunta. Si acest val de nerabdare il obosi si-l ajuta sa inchida ochii.

*

Destinul este de partea mea. Nu cred intr-o putere superioara, in vreo constiinta suprema care ghideaza lucrurile si vegheaza asupra tuturor muritorilor. Astfel de concepte au fost create pentru oameni slabi, fara minte, oameni care sa poate fi controlati usor de societate. Oameni care nu au un creier pentru ei. Sunt aceia care cred ca in viata totul se rezuma la ceea ce lumea considera normal. Tot ce iese din aceasta sfera nu este privit cu ochi buni. Lumea se teme sa incerce ceva nou. Cu totii se tem sa iasa din cotidian, din rutina, din banal. Tuturor le e frica de ce vor crede oamenii despre ei. Fiecare moment al vietii lor este dominat de sentimentul de disperare. Sunt disperati sa pastreze aparentele. Vor sa se integreze intr-o mizerie impusa de unii mai inteligenti decat ei. Vor sa se integreze intr-o mizerie cu care nici ei nu sunt de acord. Dar se lasa controlati...se lasa pacaliti. De ce? Pentru ca asa au fost si altii inaintea lor.
Se tot cauta exemple din trecut. E penibil ca in loc sa se invete din trecut, se repeta greselile in schimb. Oamenii sunt atat de redusi. Atat de usor de controlat. Oricine ii poate convinge de ceva anume fara sa le prezinte dovezi reale, concludente sau fara sa prezinta vreo dovada. Diferenta dintre bine si rau este atat de prost conturata, incat bufonii astia fara creier nu pot gusta cu adevarat din conceptele profunde ale vietii.
Societatea blameaza crimele. Le vad ca pe ceva rau. Idioti. Se pierde esenta vietii, modul unic de autodepasire la care omul are acces...multi irosesc aceasta sansa din pricina unui concept gresit. Sa iei viata unei alte fiinte umane n-ar trebui interzis, n-ar trebui criticat sau blamat. Este actul suprem. Eu stiu. Si mai sunt si altii care o fac. Cei care nu cred in divinitati. O stiu, pentru ca este adevarata sansa de a atinge acel nivel, considerat de unii divin. De ce suntem uluiti de miracolul nasterii atat de mult? Pentru ca este ceva unic, ceva ce are loc doar in anumite circumstante. Nimeni nu acuza pe altii ca dau viata, dau nastere unei fiinte umane...atunci de ce se condamna crima – sansa la fel de miraculoasa si unica de a lua viata cuiva. Este la fel de fascinanta. Poate chiar mai mult. Daca este uluitor sa aduci pe lume ceva din nimic, consider ca impactul este mai mare cand iei viata cuiva care are o viata, rude...a lasat o urma pe acest pamant. Atunci lucrurile au o semnificatie si mai mare.
Insasi cuvantul – crima – suna atat de urat si...condamnabil. N-ar trebui. Este ceva unic. Prea putini ajung sa inteleaga, sa experimenteze... Ar trebui sa schimbe cuvantul. Drace! Sa i se spuna – amirc•. Nu suna chiar asa de rau, nu-i asa? Este un cuvant necunoscut, plin de mister. Si parca e familiar. Stii ca l-ai mai auzit undeva. Dar unde? Poate intr-o carte? Conteaza mai putin. Descoperi apoi ca este acelasi cuvant – crima, dar intors. Te oripilezi. Din nou, este ceva respingator, abominabil si neacceptat in lumea in care traim.
Toti oamenii sunt ipocriti pentru ca toti s-au gandit ce-ar putea insemna, dar inainte de asta s-au gandit la cum ar face acel – amirc. Cum au auzit de crima, s-au razgandit ; sau cel putin sau prefacut – desi instinctele le spuneau altceva. Lumea se teme sa mai actioneze din instinct, acel dar primit de la natura. Si totul din cauza controlului pe care societatea si barierele umane le-au pus asupra oamenilor.

Destinul este de partea mea. Cred in destin ca in ceva pe care-l creez de unul singur. Exista un anume mers al lucrurilor care este in perfecta armonie cu ceea ce fac eu. Aceasta armonie, acest destin...ma ajuta sa stiu ca am dreptate. Ca ceea ce fac este bine pentru mine. Este unic. Ca functioneaza si ca nimic nu ma poate opri.
Eram in bar. In momentul in care politistul a intrat si a inceput sa puna intrebari, eu eram acolo. Mi-a atras imediat atentia cand a vorbit de investigatie. Am stat acolo in liniste, ascuns. Am zambit si m-am bucurat. M-am bucurat cum individul ma cauta pe mine, si eu eram acolo – la cinci metri de el. In momentul acela am stiut ca despre el era vorba. El ma cauta pe mine de-atata amar de vreme si eu pe el. Si eu il vanam de ceva timp. Si iata-l acolo. Diferenta era insa imensa intre noi doi. Eu stiam cine e el, el in schimb habar n-avea cine eram eu.
I-a pus barmanului niste intrebari idioate. Nu i-ar fi spus niciodata nimic. Ba mai mult, neavand un act, isi semnase singur sentinta la o portie de bataie. Cand matahala se pregatea sa se repeada asupra lui, eram ca pe arcuri pe scaunul meu, gata sa intervin. Nu aveam de gand sa las pe cineva sa faca rau celui care este destinat acum sa moara de mana mea. Stiu ca este destinat, pentru ca eu vreau sa fie asa, si cand voi reusi, va insemna ca am avut dreptate.
Neasteptatul a lovit in ultimul moment. Cu doua fractiuni de secunda inainte sa ma salt de pe scaunul meu, un individ mi-o ia inainte. Am fost atat de surprins incat am amutit, si pentru o secunda am fost singurul din bar care nu era atent la intregul eveniment. Eram mai ingrijorat ca nu cumva cineva...altcineva sa nu-mi observat vreo reactie, vreo scapare. Nu a fost sa fie. Eram la fel de acoperit ca in prima secunda. Am asteptat si am privit un pic inciudat cum tipul il ia pe politist si-l scoate afara, scapandu-l de bataie. Apoi totul a revenit la normal inauntru.
Am dat sa-i urmez. Nu puteam sa-l las sa-mi scape, si apoi...nimic nu mi-ar fi stat in cale. Am observat indirect cum inca cineva ii privea insistent pe cei doi pe masura ce ieseau din bar. Era o fata ce-mi era foarte cunoscuta. Am stat putin sa ma gandesc, dar raspunsul nu mi-a venit imediat. Fata nu a zabovit mai mult de un minut, doua si i-a urmat pe cei doi afara. Intr-un fel asta imi incurca mult planurile. Am avut noroc ca nimeni altcineva n-a mai observat insa cu cata atentie se uitase fata la politist si la individ. Asa ca dupa inca doua minute de asteptare, am iesit afara.

Zarva. Dar zarva este peste tot. Zgomot, tipete, gemete. Asta e orasul in mod normal. Dar ceva s-a schimbat. O simt. Zarva! Sunt tot mai surprins si nu mi se intampla prea des. Individul care-l scosese pe politist din bar, acum il ia la bataie, si nu se joaca. Omul pare sa aibe motive serioase. Dar motivele lui trebuie sa paleasca in fata motivelor mele. Vreau sa intervin, dar din nou, sunt intrerupt. Fata ii sare ea in ajutor inaintea mea. Deja nu mai inteleg nimic. Ea n-are insa sanse reale in fata tipului. Cu toate astea, da timp politistului sa-si revina. N-as fi crezut ca se poate recupera atat de repede. Sunt impresionat. Il ia prin surprindere pe tip si nu iarta. Il lesina serios. Apoi schimba cateva cuvinte cu fata. Eu stau si astept in intuneric. Ascult cu atentie fiecare suflare a celor doi.
Vocile ma ajuta sa-mi dau seama de totul. Acum imi aduc aminte de ea. Era una din blondele pestelui. Erau doua blonde si o bruneta. Eu alesesem bruneta. Asta era una din blonde. Drace! Ce sincronizare! Ce coincidenta! Acum imi dau seama ca lucrurile incep sa se lege periculos de mult. Sunt aproape sa-mi pierd avantajul pe care-l am fata de politist. Si daca ma descopera, atunci confruntarea nu va mai fi egala. Si asta nu-mi place.
Vrea sa-l ajute! Ma intreb acum daca ea era constienta ca eu eram mai devreme in bar. Cat de ciudat se leaga lucrurile. Se indeparteaza impreuna. Probabil merg la el acasa. Daca-i spune totul...niciunul dintre ei nu va mai apuca dimineata urmatoare.

Conduc un motor. Este ceva ce nu folosesc prea des. Nu ma ajuta niciodata prea mult, dar de data asta este ideal. Politistul si tarfa se urca in masina si o iau din loc la o viteza medie. Conditia politistului nu e perfecta – e probabil in dureri dupa bataie. Traficul bucurestean nu este nici el prea fluent. Este atmosfera perfecta ca sa-i urmaresc.
Dupa jumatate de ceas, ne oprim. Pastrez o distanta rezonabila. Ii urmaresc cu privirea cum urca intr-un bloc invecinat. Astept. Ma pregatesc. Daca dureaza prea mult, urc si-i omor pe amandoi acolo. Daca nu, pe rand...intai ea, si apoi el. Ea ii paraseste curand apartamentul. Ma apropii de ea intr-atat incat sa nu ma poata recunoaste.
Bag la inaintare cateva fraze stupide de agatat. Ea surade, dar nu zice nimic. E clar, e in cautare de clienti.
-Stiu ce cauti, papusa! Mai bine vii aici sa o iei. Pretul va fi corect
Se opreste si merge inspre mine. Cand se apropie indeajuns o prind cu putere de mana si o trag pe o alee tacuta si intunecoasa. Inca nu si-a dat seama. De ce sa nu profit putin de asta? Giugiuleala insa ma plictiseste, ma face chiar nervos. O pun cu spatele la perete si o imping in jos. Ea ingenuncheaza. Incepe sa-si faca bine treaba. E chiar foarte priceputa. Apoi se opreste brusc.
-Ce faci? o intreb.
-Banii, iubire, spune ea mieros. Nu continui pana nu-mi vad banii.
-Curva idioata!
O ridic de jos si o lovesc. Ea scanceste putin. Apoi la lumina lunii imi vede chipul.
-Tu!
E oripilata. Incearca sa fuga, dar am incoltit-o. Nicio sansa. Poate ca am fost surprins de cateva ori in noaptea asta dar a ajuns!
-Nu te mai zbate! Oricum vei muri.
Sunt calm si linistit in privinta ei. Nu are cum sa scape.
-Nu! Te rog! Jur ca nu i-am spus nimic!
Rad de prostia ei. Este cea mai penibila minciuna pe care o putea spune intr-un astfel de moment.
-Nu! Nu i-am spus! Maine abia voi da o declaratie la sectie...
Continui sa o lovesc in timp ce se zbate in bratele mele. Ma gandesc la tocmai ce a spus. Ciudat...
-Daca minti, jur ca...
-Nu...
E evident ca nu minte. Frica din vocea ei, se amesteca cu un disperat sentiment de sinceritate. Asta imi da timp. Timp nesperat. Voi face totul ca la carte.
-Bine, spun eu si-i dau drumul. Dar tot vei muri.
Afirmatia este simpla, fara vreo emotie. Ea amuteste cu totul. Nu mai intelege nimic. Totul inceteaza in a mai avea sens pentru ea. Toate conceptele de a da ceva in schimbul la altceva. Nimic nu mai respecta regulile.
Apoi totul se opreste pentru ea. Se uita in jos. Acolo isi pipaie stomacul, mana mea si cutitul care sta infipt in ea. Simte sangele si-si pierde cunostinta.

Totul s-a terminat mai mult decat perfect. Acum stiu ca politistul nu a aflat nimic. Am timp sa planuiesc totul indeajuns de atent incat totul sa fie atat de dureros si nimicitor incat sa fie opera mea cea mai de marca.
Locuinta sa mi-a ramas intiparita in minte. La fel si chipul sau.

Sunt aproape...

Atat de aproape de a-mi inlatura singurul obstacol care mi-ar fi putut pune vreodata existenta in pericol.

Destinul este de partea mea. Eu imi fac destinul. Si destinul meu va fi sa-l ucid pe el.

Shhh...auziti cum linistea inconjoara totul? Sunt soapte. Soaptele destinului meu.

6 (sase)

Needlework the way, never you betray
Life of death becoming clearer
Pain monopoly, ritual misery
Chop your breakfast on a mirror.•

6 (sase)

-MOOOOOOOOOOOOOORIII !!!!!!!!!!!
Din pistol iesira fulgerator trei-patru focuri. Giulia dadu drumul la un tipat, speriata din somn. Apoi incremenira amandoi.
Cosmin era in pat. Nu stia cum, dar avea pistolul in mana. Doar ce trasese cateva focuri direct in peretele din fata sa. Totul se intamplase ca prin vis. Ultimul lucru pe care si-l amintea era ca adormise cu Giulia in brate, asa cum facea de cate seri bune.
Mintea incepu sa-i lucreze si el isi aduse aminte vag ca avusese un cosmar. Nimic nou. Cosmarurile devenisera un obicei. Il visa foarte des pe cel pe care-l cauta, desi indiciile intarziau sa apara. Doar ca ultimul, fusese mai real si mai intens decat si-ar fi imaginat.
Giulia il privea in continuare socata. Parea ca vrea sa spuna ceva dar situatia pur si simplu o depasea. Se uita urat la el si iesi furtunos din camera. Cosmin isi duse mainile la cap, cu pistolul inca in mana. Tremura, era transpirat si nu putea sa lase arma jos. In mintea sa se dadea o batalie…pe ce sa se concentreze mai intai? Pe cosmarul ingrozitor pe care tocmai il avusese sau pe Giulia, pe care o speriase ingrozitor si acum vroia sa plece? In mod evident s-ar fi dus dupa Giulia dar si el la randul lui era inspaimanatat de ceea ce visase si de modul in care se simtea. Asa ca ramase tintuit in pat, masandu-si tamplele si incercand sa se linisteasca.
Dupa o vreme, Giulia reaparu in camera furioasa pe el:
-Ce naiba e-n neregula cu tine? Inteleg sa ai cosmaruri dar pentru ce Dumnezeu dormi cu arma in pat? Sa ma simt norocoasa ca nu m-am trezit si eu cu glont in cap, nu?
Imi pare rau...o sa...o sa fie bine...
Se gandi la asta dar nu o spuse. Pur si simplu nu putea vorbi.
-N-ai de gand sa spui nimic? reveni ea mai furioasa. Foarte bine! Eu am plecat de-aici.
Incepu sa-si stranga la repezeala lucrurile. In doua minute era la usa, incaltandu-se. Peste inca un minut scotocea dupa chei pentru a putea descuia.
Du-te dupa ea, idiotule!
Dar nu facu asta. Ramase acolo inmarmurit. Nu-si putea explica ce simtise si de ce fusese atat de intens. Se simtea obosit si ar fi vrut sa inchida ochii doar ca ii era teama sa o mai faca. Nu se mai simtea in siguranta acolo...in lumea viselor. Se intinse pe spate si incerca sa gaseasca o explicatie. Inevitabil amintirile din ultima saptamana revenira...

...tanara fusese gasita pe o alee mai putin populata. Fusese atacata intr-o noapte pe cand venea din club si omorata printr-o taietura de cutit in zona gatului. Partea superioara a corpului ii era dezgolita iar pe piept avea crestate alte cateva versuri. Imediat cei de la criminalistica fusesera anuntati si imediat Cosmin intra pe fir pentru a investiga. Privelistea il zdruncina serios. Intelese mesajul desi incerca sa-si spuna ca nu i se adresa. In adancul sau insa, gandea altfel. Se temea din ce in ce mai tare si incepuse sa priveasca totul cu alti ochi. Nu mai devenise un simplu caz. Devenea deja o lupta.
Cand il apela pe Claudiu se ruga ca baiatul sa nu stie sau sa gaseasca raspunsul, si cu toate astea telefonul ii suna dupa numai cinci minute.
-Stiu ce este...a fost mai simplu decat ma asteptam.
-Uimeste-ma, i-o intoarse Cosmin cu mana tremurandu-i pe mobil.
-Asta e textul dat de tine...

“Can’t you see I’m easily bothered by your persistance?
One step from lashing out at you...
Be yourself, by yourself
Stay away from me!
A lesson learned in life,
Known from the dawn of time...
Can you hear the violins playing your song?”

Nu sunt tocmai organizate ca in original, dar sunt 100% sigur ca sunt versurile de la Pantera. Cantecul se numeste Walk.
-Stai putin, ce? Ce pantera?
Baiatul ofta agasat:
-Pantera - este o trupa. De fapt era o trupa. S-a desfiintat dupa ce chitaristul a fost impuscat...
-...bine, bine nu ma intereseaza! il repezi Cosmin. Cum ai aflat asta asa de repede?
-Google, raspunse Claudiu simplu. E primul lucru care-l fac in situatii de genul asta.
Ah, mai nou esti si investigator.
-Grozav...si Pantera asta ne zice si cine e criminalul?
-Pai nu...adica sunt doar niste ver..
-Atunci nu-mi esti de niciun ajutor. Te sun eu mai incolo.
Click!
Era atat de evident. Poate mesajul pe care fata de dinainte il spusese prin telefonul mobil ar fi putut fi o coincidenta dar asta deja nu mai era. Criminalul il cauta pe cel care venise cu ideea de a face publicitate crimelor. Mesajele erau o amenintare. Cosmin rasufla usurat cand observa ca totusi nimeni nu vede lucrurile in felul asta. Era mai bine daca o stia doar el. Se mai gandi si la faptul ca totusi criminalul nu avea cum sa-l gaseasca. Nu se daduse publicitatii numele celui care conducea ancheta. Teoretic nu putea dea de el, mai ales intr-o astfel de situatie. Dar ceva ii spunea ca tipul (toata lumea presupunea deja ca era un barbat pana la urma) era mai inteligent decat parea.
Un gand ciudat care nu-l mai strabatuse niciodata inainte de cand intrase in politie il facea acum sa tremure. Pentru prima data in viata lui se temea. Nu-i placea sa o recunoasca. La urma urmei, nu-i placea nici macar sa se gandeasca ca asa ar fi. Dar asta era adevarul. Cosmarurile, mesajele si izbucnirea lui - toate stateau ascunse in subconstientul sau si-i dadeau incontinuu semnale de alarma.
Simtii nevoia sa stea jos. Se aseza pe o bordura privind in gol. Nu stia cu ce sa inceapa, asupra carui lucru sa se concentreze? Criminalul sau proprii sai demoni? Oare daca ar fi rezolvat cu una dintre probleme, cealalta ar fi disparut de la sine? Si totusi...de unde sa inceapa mai intai?
Telefonul ii suna. Si avu un sentiment rau. Ca si cum ar fi primit lovitura decisiva. Era deja la pamant. Dar urma sa fie scos de tot din ring. Stia asta.

-Momentan s-a terminat pentru tine, ii spuse Sebi pe cel mai serios ton posibil. Esti eliberat din functie pana la rezolvarea cazului. Te vei intoarce la lucru cand toata prostia asta va lua sfarsit. Sper ca pana atunci sa te simti mai bine.
Cacat! Cacat! Cacat!
-Nu inteleg care e problema! se trezi el rastindu-se la seful sau. In sfarsit aveam o pista, un profil. Si acum ma scoti din joc? Care dracu’ e problema?
-Problema esti tu. Pierzi controlul, nu atat asupra cazului cat asupra propriei tale persoane. Nu vreau sa zic nimic mai mult, dar consider ca ai nevoie de o pauza.
Nu acum. Am nevoie de asta!
-Cum esti tu in masura sa decizi asta?
-Se vede cu ochiul liber ca esti pierdut. Te rog, nu mai insista...si as vrea sa-mi dai arma deocamdata. Se pare ca ai o problema cu...purtatul ei.
Giulia! Giulia! Giulia!
-Ah, mai nou ai pe cineva care-ti da raportul...
-Ea mi-a spus asta pentru binele tau. Eu fac asta spre binele ta...
-Stii ce? Sa se duca dracului binele meu. Eu stiu ce e bine pentru mine – sa-mi fac treaba. Asta e bine! Tu imi iei asta acum!
-Considera discutia incheiata. Arma, te rog.
Cosmin scoase pistolul si-l aseza usor pe birou. Mana incepuse sa-i tremure. Dadu sa plece, cand o ultima speranta i se intrezari intre ganduri.
-Sebi, criminalul e pe urmele mele. Mesajul lasat pe ultima victima e evident. E o amenintare...
Comisarul-sef il privi surprins. Nu-l credea. Dar alesese sa-l linisteasca:
-Pauza asta o sa-ti dea ocazia sa dispari din investigatie. O sa fii in siguranta. Eventual vom pune pe cineva sa-ti supravegheze casa daca doresti...
Cu toate sperantele zdrobite, Cosmin nu mai putu sa spuna decat un lucru:
-Nu de asta am nevoie...bine atunci. Cum doresti...
Iesi din biroul lui Sebi. Giulia il privea de la masa ei cu un aer vinovat. El ii zambi prietenos si parasi cladirea fara sa mai spuna vreun cuvant.

Ajunse in mai putin de o ora in propriul sau cartier. Intentiona sa mearga direct acasa si sa doarma...sa uite...sa astepte pana ce tot cosmarul avea sa ia sfarsit. Apoi auzi vocea lui Raul si a altor amici in parcare. Brusc ceva il facu sa renunte la gandurile sale initiale. Merse catre ei, se saluta cu toti, dupa care isi trase amicul deoparte.
Raul il asculta si apoi ii ranji.
O jumatate de ora mai tarziu se gaseau amandoi in apartamentul lui Raul. Acesta ii dadu lui Cosmin un pachet infasurat cu grija in hartie. In schimb, Cosmin ii inmana cateva bancnote si porni inapoi spre apartamentul sau.

Apa din cada era fierbinte. Alaturi isi asezase cinci paharele umplute cu tarie. Langa ele era pachetul cumparat de la Raul si o bucata de oglinda dreptunghiulara pe care o folosea de regula pentru a se verifica de carii...
Pe podeaua sufrageriei statea demontat pistolul sau de rezerva. Incarcatorul fusese si el golit. Toate gloantele erau imprastiate pe jos.
Voi fi in afara oricarui pericol.
Se dezbraca si se aseza in cada. Contacul cu apa fierbinte si imbietoare il facu sa-si dea capul pe spate. Ofta. Desigur ca stia ce face. Era mai mult decat constient ca nu e bine, ca intr-o zi, poate chiar acea zi, va merge prea departe. Dar nu-i pasa atat de mult incat sa se mai ingrijoreze. Un singur lucru vroia. Liniste. Pe de-o parte...si ceva mai multa luciditate pe de alta.
Am nevoie de ceva care sa ma ajute...
Nu putea rezolva cazul pe cont propriu, prin fortele proprii, si el stia asta.
Haide Raul. Tu te pricepi cel mai bine la chestiile astea! Am nevoie de ceva care sa ma ajute sa gandesc si sa rezolv porcaria asta.
Il avertizase ca e periculos. Ii spusese foarte serios ca daca nu e atent in cele mai mici detalii cu ce face...nu va avea prea multe sanse.
Sunt dispus sa incerc orice, si pot sa fiu indeajuns de atent.
-Cu chestia asta o sa-ti pierzi mai mult decat controlul de data asta. Poate fi fatal.
Ti-am spus, sunt constient de ceea ce vreau sa fac.
-Chiar si asa...este imprevizibila. E un amestec. Nu a fost testat indeajuns.
O sa fie testat acum. Am incredere in tine.
-Omule, nu in mine trebuie sa ai incredere. Ci in propriul tau corp.
Ajunge.
Deschise pachetelul. Praful avea o culoare straina lui. Niciodata nu mai folosise asa ceva. Mainile ii tremurau. Varsa o cantitate considerabila pe bucata de oglinda. Impacheta la loc. Lua o lama si incepu sa separe cateva doze. Lasa sa mai treaca o vreme. Si apoi inhala o parte. Incerca sa se relaxeze dar continua sa tremure. Stia ca era din cauza nervilor, a emotiei. Mai astepta putin si isi dadu seama ca nu avusese loc niciun efect. Mai inhala o doza. Pe loc narile i se infundara si tot corpul i se incorda.
-In teorie lucrurile merg cam asa – cand simti starea de extaz maxima pe care o ai de obicei. Mai iei o data. Atunci...atunci ar trebui sa functioneze.
Lua si ultima masura pe care o taiase. Brusc tot corpul incepu sa i se relaxeze. O liniste neobisnuita incepu sa-l cuprinda. Totul era calm. Totul era bine.
Cineva intra in baie fara zgomot. Cosmin nu se misca. Ii putea simti prezenta. Parfumul specific...curand si gustul dupa ce ea se apleca si-l saruta. Totul se disipa pe loc. Ceea ce avea dinaintea ochilor incepu sa devina de un palid fantomatic. Era stralucitor. Apoi, intr-un mod cu totul si cu totul bizar totul se intuneca si el cazu in visare.
Se trezi cateva ore mai tarziu...in propriul sau pat. Fu atat de surprins incat sari in sus. Creierul sau astepta altceva. Alt peisaj...Dar era chiar acolo. Isi plimba confuz privirea de pe pereti la propriul trup palid si tremurand si apoi...la ea.
Ea statea acolo, langa el. Arata asa cum si-o amintea dintotdeauna. Mirosul se pastrase.
Scortisoara...
Aspectul era acelasi, dar prezenta era mai apasatoare si mai reala. Inchise ochii pentru o clipa. Nu intelegea nimic. Efectul dispare in cateva ore. Dupa lumina de afara ar fi trebuit sa treaca indeajuns de mult timp incat sa...
Deschise ochii si o cerceta cu atentie. Ea il privea inapoi cu un aer calm si dragastos. Ofta. Ceva nu era in regula. Se simtea lucid...se simtea...normal. Si cu toate acestea, iat-o! Statea chiar acolo langa el, socant de reala. Astepta. Minutele treceau. Ea nu parea sa dispara.
-Sa stii ca nu se va intampla prea curand, vorbi ea pe un ton amuzat.
Socul il facu sa sara din pat dintr-o miscare. Se asteptase la multe lucruri de la ea. Experimentase multe lucruri cu ea. Dar intotdeauna realizase ca e o naluca, nimic decat nascocirea propriei dureri. Acum era infricosator de reala.
-Relaxeaza-te, spuse ea, razand de data asta. Doar tu ai facut asta...Tu ai vrut asta. Nu poti acum sa te sperii de parca n-ai stii despre ce e vorba.
Mintea i se bloca, dar curiozitatea incepea sa prinda radacini serioase inauntrul sau. Curand ii depasi frica, stresul – totul.
-Cum anume am facut eu asta?
-E simplu. Ai vrut mai mult. Ai vrut ceva care sa te ajute. A functionat.
-Cum anume a functionat? Nu...nu...a functionat deloc. Eu am vrut sa pot sa gandesc mai bine, sa...rezolv treaba.
Facu o pauza:
-Nu sa ma excit mai tare...
Ea zambi si-l facu pe el sa faca la fel. Se simtea ca un idiot. Vorbea cu cineva din inchipuirea lui – totul din cauza drogurilor. Totul pentru ca el avusese senzatia ca-l va ajuta sa rezolve cazul.
-De unde stii ca nu a functionat?
Tacere.
-Hai sa o luam altfel, relua ea. Fiecare...persoana care ia o astfel de doza...experimenteaza senzatii asemanatoare...doar ca sunt mai puternice. Senzatia ta...sunt eu! Doar ca ai dus totul la un alt nivel. Pot rezista mai mult in preajma ta, evident ca sunt ceva mai...dotata...doar pot vorbi, nu? Si pentru ca m-ai inzestrat cu o doza de inteligenta, inseamna ca te pot ajuta. Deci a functionat. O sa te ajut sa rezolvi cazul.
Cosmin amuti din nou. Era incredibil. Mult prea incredibil ca sa dea crezare. Fie era un vis, fie delira.
Desigur ca delirez, doar pentru asta am si luat drogul.
-Asta nu se poate, spuse el intr-un final. Esti prea reala. Prea...puternica ca sa existi doar in imaginatia mea. Si de unde stii de caz?
-Normal ca sunt doar in imaginatia ta, zapacitule! Doar am mai aparut si inainte. Doar ca acum am mai multe de spus. Si normal ca stiu de caz. Orice stii tu – stiu si eu. Sunt o proiectie a propriei tale constiinte. Nu asta vroiai?
-Ba da...doar ca e...neasteptat. Si incredibil de real.
-Drogurile...ofta ea...cine le poate intelege in intregime?
Asta a fost ceva ce as spune eu? Probabil ca da.
-Bine, bine. Da-mi timp sa ma obisnuiesc cu situatia si ca nu e doar un vis.
-Nu e doar un vis, ii spuse ea simplu. Doar ca vorbesti singur!
-O sa-mi revin si...puteam sa incercam...cate ceva.
Ea chichoti intr-un mod ciudat de familiar:
-Nu-ti face griji. Printre sedintele masive de sex, ne vom ocupa si de cazul tau...
-Sedinte masive de se...x?
Cosmin inghiti in sec. Totul ii suna teribil de ridicol in cap.
-Nu! Categoric nu! Fara sex. Nu mai facem sex!
-Nu?! intreba ea cu un aer nevinovat si-si muta privirea asupra propriului trup care se intindea provocator pe pat.
-Nu!
-Dar de ce? Nu lipsa placerii pare sa fie problema si...
-Poti sa incetezi? Nu mai facem, pentru ca oricum nu faceam. Tu nu existi. Esti...o fantezie. Si nu vreau sa ajung sa traiesc fiecare chestie din...
Privirea ii cazu si lui asupra trupului ei. Inghiti in sec si incepu sa simta fiorii dandu-i tarcoale.
-Doamne...ce pacat ca nu existi in realitate...ai fi...wow!
Ea chicoti...din nou.
Asta il trezi la realitate...atat cat era posibil.
Daca ea este o plasmuire a propriei mele constiinte, inseamna ca imprumuta tot ce vad la ea din chestii reale, pe care le-am trait sau pe care le cunosc. Ceea ce inseamna ca rasul e luat de la...oh, Doamne! Pustiul!
-Pur si simplu nu mai facem! Deloc! Ne concentram asupra cazului.
-Bine, il repezi ea plictisita.
-Si pune ceva pe tine!



*

-Ce altceva mai stim? insista ea pe un ton care devenea tot mai deranjant pentru Cosmin.
De fapt...o facea sa semene cu Sebi.
In ultimile trei ore, ea ii pusese zeci de intrebari, facandu-l pe el sa treaca rapid in revista fiecare detaliu al cazului. Erau informatii pe care ea le stia oricum. Asta pentru ca el le stia. Reusise sa puna totusi cap la cap cateva elemente importante. Ea il ajutase. Totul era foarte bizar...
-Devii enervanta. Ia-o mai usor cu intrebarile. Deja stii toate astea.
-La fel si tu. Dar pari sa le omiti uneori.
-Bine! Care era intrebarea?
-Dupa parerea ta, care este principalul lucru care-l ghideaza pe ucigas?
-Dementa? Distractia? Sadismul?
-Gresit! E muzica.
-E doar o presupunere, raspunse el cu un oftat.
-Nu vad cum ar putea fi altfel, avand in vedere ca fiecare crima a lasat in urma un mesaj. Fiecare mesaj are un corespondent in muzica...
-Prima crima nu a avut nimic de-a face cu muzica.
-I-a scrijelit o pentagrama pe frunte. Wow! Ciudat! Si totusi, nu are absolut nimic de-a face cu rockul, nu?
-Bine, bine – rockul il face sa ucida!
-Nu. Doar il face sa aibe un ghid, o metoda, un crez! Nimic mai mult. Nu este motivul, este modalitatea.
-Incep sa devin confuz...
-Cu toate astea, ai dreptate intr-un mic detaliu. Prima crima nu a avut in mod direct legatura cu muzica. Nu tu versuri, nu tu pasaje de chitara, nu tu nimic. Ceea ce inseamna ca prima crima gasita de tine este si prima comisa de ucigas. Deci atunci a inceput nemernicul sa guste sange.
-Mai usor cu metaforele, vrei sa visez urat la noapte?
-Mai mult ca sigur stim motivul pentru care a ucis prima data! S-a certat cu iubita. Stim cu certitudine ca i-a placut. Asa ca a facut-o si a doua oara. Cu fiecare crima, placerea crestea in el...
-Cum stii asta?
-Simplu. Victimile sunt aleatorii. Nu au nicio legatura intre ele...
-...aparent nu au nicio legatura intre ele, adauga el tacticos.
-Haide...cine crezi ca e tipul? Jack Spintecatorul? Crezi ca face o cercetare amanuntita inainte de a iesi afara si a infige cutitul in cineva?
-Daca e destul de inteligent pentru a lasa mesaje secrete, note de chitara, eu cred ca poate sa si gaseasca conexiuni intre victimile sale.
-Ma indoiesc. Sa asculti un anume stil de muzica nu te face automat un geniu, indiferent de cat de neinteles ar fi el. Scuza-ma daca eu il consider a fi doar un nemernic norocos insetat de sange, ok?
-E-n regula! O parte din mine crede acelasi lucru. Stai putin? Care parte? Ah, da...tu!
Ea il ignora. Parea concentrata, parea gata sa rezolve cazul in urmatoarele cinci minute.
-De ce e norocos? intreba el dupa un timp.
-Poftim?
-Ai spus ca e un “nemernic norocos”. De ce “norocos” ?
-Pentru ca a ucis 6 oameni si a scapat cu asta?
-Deocamdata. Dar asta nu-l face norocos. Poate pur si simplu stie ce face. Si toata treaba cu rockul e doar de distractie.
-Poti sa fii sigur ca e de distractie. Dar habar n-are ce face si tu stii asta!
-Putem sa renuntam la aluziile astea de trei lei? E evident ca orice stii tu, stiu si eu si viceversa. Nu facem decat sa ni le reamintim, pentru mine! Nu e nevoie sa-mi spui ce stiu. Stiu ce stiu si mai stiu si ce stii tu.
Ea clipi nedumerita.
-Are sens ce am spus? intreba el incurcat
-Pentru mine are, raspunse ea ridicand din umeri. Ah, am uitat – impartim acelasi creier.
-Memorie, o corecta el.
-Mda, daca ar fi fost creier, am fi facut-o pana acum. Sunt deja...sase ore?!
-Termina cu asta! se rasti el.
-De ce? Nu inteleg...
-Ar trebui...suntem conectati unul de altul. Ai uitat deja asta? Am discutat-o acum...trei secunde.
-Impartim memoria dar nu si subconstientul. Ce-mi scapa?
Cosmin era socat cum reusisera sa schimbe brusc subiectul de discutie. Nu intelegea cum de naluca lui avea atata personalitate. Un gand fugar il facu sa se intrebe cu privire la compozita drogurilor. Se razgandi rapid.
-Ok. Tu...esti...formata din ceea ce cunosc sau gandesc eu.
-Corect. Desi ma indoiesc ca ai mai cunoscut vreo tipa care sa arata fix ca mine...sincer, ma simt ca un fel de Frankenstein.
Izbucnira amandoi in ras.
-Ei bine, daca la corp esti prototipul femeii fatale, la personalitate imprumuti lucruri de la persoane ce nu as vrea sa le asociez vreodata cu sexul...si cu mine.
-Aha, incuviinta ea pe un ton neutru.
-Ai inteles?
-Da, am inteles.
-Bine, spuse el inveselindu-se.
Spera ca acum ea sa termine cu aluziile si provocarile.
-Iti plac femeile care doar stau si suspina, fara sa gandeasca pentru propria lor persoana.
-Ce? Nu-i adevarat...cum ai putut inventa o asemenea teorie...
-Eu o stiu pentru ca tu o stii...asa ca...
-Ba din contra. Eu stiu ca tu nu o stii, pentru ca eu nu o stiu. Este doar un lucru la care m-as gandi in stare de depresie sau descurajare. Si tu stii asta, pentru ca eu stiu asta.
-Degeaba spui asta. Vrei doar sa ma faci sa ma simt mai bine.
-Evident ca vreau ca eu sa ma simt mai bine!
-Esti un nemernic!
-Ce prostie! De ce as gandi vreodata asa ceva despre mine? tipa el intrigat.
-Pentru ca stii ca-i adevarat, ii spuse ea pe un ton morocanos.
-Ah, de ce naiba ma cert cu tine? Nici macar nu existi !
-Nu te certi cu mine. De fapt te certi cu tine insuti!
-Ah las-o balta!
Ii intoarse spatele si pleca nervos. Intra in baie, trase zavorul usii, se usura si apoi se clati cu multa apa pe fata. Cand ridica privirea, o zari pe ea in oglinda. Simtii cum ii dispare pamantul de sub picioare pentru o clipa. Se sperie serios, pentru ca era sigur ca trasese zavorul inainte de a face altceva.
-Cum naiba ai intrat aici? Pleaca! Am nevoie de intimitate.
-Dar unde ai mai auzit tu de asa ceva? il repezi ea. Ce? Vrei sa dispara pe moment efectul drogului pentru ca tu trebuie sa faci pipi? Nu merg lucrurile asa. Ai luat doza, eu sunt lipita de tine pentru o vreme.
-Grozav...
-Sa o luam de unde ramasesem...
-Las-o balta, nu sunt misogin.
-Ma refeream la caz, mai Casanova.
-Si eu la fel! Vroiam doar sa vad daca esti pe faza.
-Sa zicem ca stim motivul pentru care individul a inceput sa ucida. Acum hai se ne gandim cine este.
-Imposibil de spus, ii raspunse Cosmin. Nu prea a lasat urme evidente. Sau daca a facut-o, nu au ajutat cu nimic. Probabil ca inseamna ca nu are cazier, deci nu avem cum sa-l gasim.
-Nu ma refer neaparat la identitatea lui, ci doar la personalitate.
-E un tip care se intalnea cu o tipa. Ea nu vroia ca lumea sa stie de el, dovada ca niciun vecin sau vreo ruda nu avea habar de existenta lui. Considera ca e o pata neagra in viata ei, dar totusi il placea. Pe ce plan...habar n-am.
-De unde stii ca erau impreuna?
-E evident...din probele luate de la ea. Probe biologice. Am gasit urmele unui barbat asupra ei. Nici vorba de viol. Urmele corespund cu celelalte mici indicii. Amprente sterse, fire de par si...cam atat.
-Ok. Ce altceva stim despre el?
-Urmatoarea lui victima a fost o prostituata. Imposibil de recoltat probe. Am avea peste douazeci de suspecti. Nici nu stiu cat de concludente ar fi pana la urma. Odata cu prostituata a fost ucis si pestele.
-In acelasi timp?
-Conform laboratorului – nu. La o diferenta de o zi.
-Ce-ti spune asta?
-Ca a vrut sa termine afacerea definitiv?
-Nu chiar. Eu cred altfel. A ucis-o pentru ca i-a placut. Si a cautat-o cu lumanarea intorcandu-se ca sa fie vazut si suspectat de peste. Mai vroia o victima, una mai usoara. Chestia asta poate fi usor confirmata dupa locul crimelor, care corespunde.
-Wow...sunt inteligent. Nu pot sa cred ca eu m-am gandit la asta.
-Modestule...suspina ea. Mai departe! Urmatoarea victima.
-Batranul fara adapost.
-E evident si destul de plicticos – victima usoara si mai multa atentie, prin notele de chitara crestate pe el. Urmeaza tanara torturata si ucisa in propriul apartament, nu?
-Da, ea...probabil mai socant decat prima crima. Nu i-a taiat capul, dar mesajul si toate celelalte...
-Asta cred eu ca a facut-o pentru a-si confirma statutul. Mai mult ca sigur ca s-a vazut la televizor. A vazut stirea, a vazut indiciile. Mesajul lasat confirma amenintarea, confirma ca e la curent cu tot si mai confirma ca-i place ceea ce face si nu se va opri.
-Presupun...apoi e cealalta victima – tanara care se intorcea acasa dupa o noapte in club.
-Ce idioata. Cine ar pleca de una singura la ora aia prin Bucuresti?
-Sunt de acord, zambi Cosmin aprobator.
-Cu toate astea, mesajul a avut o adresa fixa.
-Eu.
-Cam asa ceva. Desi el nu stie ca tu esti tu. In sensul ca e constient de existenta unui sef de investigatii dar nu stie ca esti neaparat tu. Va avea ceva de cautat pana sa gaseasca informatia asta. Ceea ce inseamna ca esti in siguranta pentru o vreme. Mesajul a fost clar. Vrea sa fie lasat in pace. Poate chiar incearca sa te gaseasca. Nu putem stii.
-Hei, cum de nu m-am gandit eu la asta? Oh, stai! M-am gandit!
-Avand in vedere cat de constant e tipul, probabil va lovi din nou. N-ar trebui sa-i mai permitem prea multe reusite. Acum exista doua variante. Fie incerci sa-l cauti prin metoda clasica de politist. Stii tu – chestiile plictisitoare. Sau faci in asa fel incat sa te gaseasca el pe tine. Asta daca intr-adevar te cauta.
-Eu cred ca o face. Sau cel putin...Pantera o face!
-Mda...E greu de spus ce ai de gand sa faci in momentul asta. Doar daca...Ahhhh!
Ea lesina. Se pravali zgomotos pe podea. Cosmin se repezi sa o ajute. Ea era deodata slabita, sfarsita de energie. Brusc si pe el il luase durerea de cap.
-Ce se intampla? intreba el dezorientat.
Ii aseza capul in bratele sale. Nu stia ce trebuie sa faca, constientiza ca nimic nu era real, dar socul era prea mare pentru a sta pasiv.
-Doza, spuse ea incet, ii dispare efectul. Incep sa dispar. Pe tine te doare capul, ti-a inceput mahmureala.
Ceea ce inseamna ca...
Dadu rapid fuga in camera sa si infasca o noua doza. Nu observa totusi ca ea nu-l mai urmase de data asta .O inhala cu repezeala. Intr-un minut durerea de cap disparu, iar parfumul ei reveni, mai puternic ca niciodata.
Panica, oboseala, mahmureala drogului. Il sfarsira de puteri. Cazu lat in pat. Dupa o vreme simti cum ea se aseaza langa el. Il saruta pe obraz in chip de multumesc. Cosmin nu mai statu sa se gandeasca cat e de ciudat. Era constient de un singur lucru, si anume ca prezenta ei il facea sa gandeasca si inevitabil il ajuta sa rezolve cazul.
Dupa cateva minute de stat, el ii sopti:
-Nu-ti stiu numele...
-Nici eu. Am vreunul?
-Sa inteleg ca nu?
-Daca tu nu stii, atunci nici eu...
El surase. Intelegea totul.
-Deci? intreba ea intr-un tarziu.
-Deci ce?
-Primesc un nume?
-Mnu.
-De ce nu?
-Pentru ca nu esti reala.
-Aha...
-In plus m-am atasat mult de tine si de...ajutorul tau. Daca-ti dau si-un nume, imi e ca ziua de maine ne gaseste in fata altarului.
Surasera impreuna. Cosmin adormi. Iesind putin din capul si din universul sau, se putea vedea un singur lucru. Era singur.

*

Stie ca-l urmaresc. Stie ca vreau sa-l gasesc. Se teme, sunt sigur ca se teme. Orice persoana normala ar face asa intr-o astfel de situatie. Nu stiu cum va ceda. Nu stiu exact la ce sa ma astept. Oare imi va sufla in ceafa mai tare decat o face deja? Cum ar putea? Am facut totul aproape perfect. Nu au cum sa ma gaseasca.
Bate vantul. Imi aduce un miros ciudat. Familiar dar respingator. Ma intreb de unde vine...

Exista un lucru care ma intriga. Un lucru pe care nu-l inteleg si pe care refuz inca sa-l accept. Cum ar putea politistii sa-si dea seama de adevaratul sens al urmelor lasate de mine. Las in urma versurile de la “The Number of the Beast” – ei ar fi trebuit sa gaseasca pasajul din Biblie – minunile internetului ! Dar cum sa se gandeasca direct la Iron Maiden. Sa zicem ca au fost norocosi...Dar cifrele? Notele de chitara...cum sa se prinda de asta atat de curand? Ar fi un soc, un mister greu de deslusit. Drace, nici nu ma indoiesc ca asa a fost. Si totusi...cineva a stiut. Cineva a stiut tot timpul la ce ma refer. Daca tot ce fac i se pare familiar, atunci ar putea la fel de bine sa ma poata gasi. Ceea ce inseamna ca fie o sa devin foarte prezibil, fie deja sunt pe urmele mele.
Ascult linistea orasului. Trafic, zumzet, praf, aglomeratie.

Nu. Sunt in siguranta. Nu au cum sa ma gaseasca. Am fost atent. Poate am avut stangacii in anumite momente, dar am fost atent. Oh, asa de atent! Si totusi...totusi...daca...daca. Nu mai pot gandi. Ce se intampla?
Tremur...e ceva ce nu am mai simtit pana acum. Ciudat de familiar. Ciudat...e mirosul, doar ca acum nu mai miroase. S-a impregnat in mine. Orice a adus vantul, a intrat in mine. Sunt sigur ca nu m-am mai simtit niciodata asa, si totusi e familiar...De ce?
Pielea mi s-a inasprit. Simt un frig si o nesiguranta dezarmanta. Ce ar putea fi?

Acum imi aduc aminte! Exact. De ce era asa familiara? Pentru ca victimele mele au suferit de asta. E frica. Teama. Le era teama. Asta inseamna ca...si eu ma tem. Ma tem sa nu fiu gasit, descoperit, prins. Toate astea si chiar mai mult, ma tem ca daca nu voi avea sange in continuare. Ma tem ca voi muri!
Nu-mi place sa simt asta. Nu mai vreau sa simt asta. Trebuie sa o fac sa inceteze. Trebuie sa gandesc! Sunt o bruta toanta pe dinafara dar pot sa gandesc aici la mine in cap. Totul are o noima, totul merge, totul functioneaza!
Trebuie sa-mi recapat calmul. Trebuie sa devin imprevizibil. Sa le tai calea cu ceva care sa-i socheze si sa-i dea zece pasi inapoi. Dar inainte sa fac asta, trebuie sa scap de cel care-mi poate intelege faptele atat de usor. Nu-mi place sa-mi impart gandurile cu nimeni. Gandesc pentru mine si pentru nimeni altcineva. Intrusul trebuie sa dispara.

Soptesc.
Teama.
Nesiguranta.
Doar intunericul ma tine in pantecul lui. Ma protejeaza. Ma ajuta sa gandesc. Ma adaposteste. Ma ascunde pana cand...

Pana cand voi lovi din nou.

Shhh...

5 (cinci)

Fly high touch the sky
Never know the reason why it ends
Victim of fate•

5 (cinci)

-De unde vrei sa incepi cu asta?
Desi se inseninase la fata, Sebi tot pastra o senzatie de incordare, de ingrijorare in ceea ce privea cazul. Cosmin trase aer in piept si incerca sa o ia de la capat cu explicatiile:
-E simplu. Facem un profil. Vedem ce ne iese si incepem sa cautam!
Comisarul-sef nu spuse nimic astfel ca el continua:
-Evident ca nebunul asta e pasionat de versuri, simboluri, muzica...Un astfel de tip nu-si pierde vremea in mall, la o cafeluta. Avem nevoie de baruri obscure, locuri intunecate din oras – oriunde si-ar putea face veacul un astfel de individ.
-Stii ca la fel de bine ca ar fi putut sa fuga din oras...daca as fi in locul lui as parasi Bucurestiul. Daca politia imi ia urma, ba ma mai da si la televizor... Nu-mi place totusi sa cred ca-l pierdem din mana si dam de cap altor sectii din tara.
Cosmin tacu pentru o secunda. Dadu de doua ori ocol biroului si se hotari sa vorbeasca:
-Cum vad eu lucrurile – tipul e mai curajos decat vrem noi sa credem. Fir-ar sa fie, e un nebun! In nebunia lui nu va fugi, va continua sa-si faca jocul.
Cu mult sange rece, continua:
-...va mai omori una, doua persoane – pana o sa-l prindem definitiv.
Sebi facu ochii mari. Isi incorda bratele pe marginea biroului si se abtinu sa nu tipe.
-Una-doua persoane? reusi el abia sa ingaime.
-Trebuie sa-l prindem, se avanta Cosmin increzator in ideea lui. Acum ca stim cine e...nu-mi scapa el mie.
-Si cu toate astea, te astepti sa mai ucida. De vreo doua ori...
Cosmin privi dezorientat. Cumva, lui i se parea complet normal. Privirea sefului sau zicea insa totul. Un fior i se strecura pe sira spinarii si simti ca e momentul sa plece. Desi era ferm convins ca modul sau de gandire e corect.

In aceeasi seara, sectia transmisese informatia catre opinia publica. Pana a doua zi toate buletinele de stiri, ziarele, posturile de radio, site-uri si bloguri stiau despre criminal, despre victimile facute si chiar despre metodele folosite...asta in limita decentului.
Nimani nu a dat insa prea multa atentie acestor stiri, oricat de grave ar fi parut ele. Romanii erau aceiasi – nepasatori pana la proba contrarie. Poate si atunci ar fi ezitat in a crede asa ceva. Toata lumea pleca de la principiul – “nu mi se poate intampla mie”. Nimeni nu banuia ca totusi undeva acolo, in noapte, se afla un criminal ce n-ar fi ezitat o clipa sa atace. Ignoranta, nepasare sau prostie? Irelevant. Cand avea sa se intampla din nou...greu de crezut ca s-ar fi facut vreo diferenta.
Pe nimeni nu impresionase modul in care se parea ca actioneaza ucigasul. Nimanui nu-i pasa de versuri si citate din cantece, simboluri, intelesuri ascunse. Practic stirea a trecut ca si cum n-ar fi fost. Poate iscase cateva barfe nevinovate, dar nimic mai mult. Dar cine trebuia sa auda auzise...
A doua zi, autoritatile au gasit trupul unei tinere ucise cu sange rece in propriul apartament. Fusese injunghiata in stomac...

Era frig in apartamentul fetei. Sa fi fost vremea de-afara, peisajul din casa...Cosmin n-ar fi putut spune exact. Era socat nu atat de victima cat de crima in sine. Nu se asteptase la un astfel de raspuns din partea criminalului. Incerca sa gandeasca, dar nimic nu paru a-i trece prin cap in acele momente. Ar fi fost un lucru...o dorinta...
Bliturile celor de la laborator il trezira brusc la realitate. Frigul deveni mai patrunzator, infigandu-se in spate ca un tais de gheata. Isi freca palmele una de alta si incerca sa zareasca ceva folositor. Spre deosebire de ceilalti, fata aceasta nu avea simboluri, versuri sau note muzicale crestate in piele. Doar modul de operare fusese acelasi. O lovitura bine plasata de cutit care te facea sa suferi si sa mori in acelasi timp.
Fusese legata de calorifer la picioare. Mainile ii stateau tepene in jurul stomacului, din pricina socului provocat de rana. Cateva vanatai se umflasera strident pe fata. In jurul gatului avea cateva urme rosiatice spre mov. Tot din zona aceea porneste o zgarietura de cutit care coboara pana la rana ce i-a provocat in final moartea.
Cosmin se cutremura de frig si teroare, gandindu-se la scenele petrecute in camera aceea cu doar o zi in urma. Apoi zari si telefonul mobil aruncat langa ea. Infasca niste manusi de la echipa de criminalistica si se apleca dupa el incepand sa-l butoneze. Nu-i lua mult sa gaseasca inregistrarea care ii era intr-un fel destinata...
In momentul in care ii dadu drumul, vocea fetei se raspandi infiorator in toata camera din difuzorul mobilului. Toti cei din camera amutira. Mana lui Cosmin incremeni, neindraznind sa se miste in vreun fel. Dupa ce inregistrarea se opri se lasa o liniste apasatoare, aproape dureroasa. Sa fi zis ceva ar fi fost crud. Sa fi tacut ar fi fost prea mult. In cele din urma subcomisarul se ridica in picioare si pleca fara sa mai zica nimic, cu tot cu telefon.

Suferi la fel de mult cand fu nevoit sa asculte din nou, de data aceasta in fata lui Sebi. Comisarul-sef nu putea sa auda asa-ceva in liniste. Ofta in continuu, dadea drumul la cate-o injuratura amestecata cu o invocare de dumnezei pentru ca apoi sa se tranteasca extenuat in scaunul sau cand totul se sfarsi. Simplul efort de a asculta asta il terminase de puteri in cel mai bizar mod posibil. Ii ceru in scurt ragaz lui Cosmin care iesi din birou. Se duse langa Giulia aratandu-i telefonul:
-Vreau sa fii calma...sa asculti asta si sa-mi scrii textul, ok? O sa am nevoie de le pentru investigatii.
Fata il privi cu un sentiment de curiozitate amestecat cu ingrijorare. Privind in ochii lui adanci descoperi ceva nou, ceva nemaintalnit la Cosmin. Putea sa citeasca frica in privirea lui...frica si un strigat de ajutor indreptat nu neaparat catre ea ci catre oricine il putea simtii.
Cosmin parasi apoi in graba biroul.
Giulia nu-si mai dadu alte ragazuri, dadu drumul la inregistrare si incepu sa transcrie pe o coala alba. Incerca sa nu se concentreze la ceea ce auzea. Insa spre final, cand auzi...acel...sunet, nu se putu abtine sa nu izbucneasca in lacrimi. Socata, o lua de la capat, incercand sa-si spuna ca nimic nu s-a intamplat...
Doar ca ceva se intamplase. Ceva pe cat de oribil pe atat de firesc. Ceva ce omenirea incepuse sa priveasca cu foarte multa teama in ultimii ani, desi se dorea sa se creada contrariul.
Cui nu i-ar fi fost frica de moarte?
Cine ar fi vrut sa paseasca in intuneric...in necunoscut?
Cine si-ar fi dorit un sfarsit atat de oribil? Si in plus:
Cine ar fi dorit sa auda acel sfarsit?


*



Vocea fetei tremura. Era mai mult decat spaima sau simpla frica. Se putea simti teroarea ce o domina. Fara indoiala stia ca nu mai are mult de trait. Foarte probabil ca citise in ochii lui reci si intunecati asta. Stia ca nu poate scapa cu viata. Si cu toate acestea, in adancul ei ceva ii spunea...sau mai mult ii striga...sa lupte, sa se teama, sa planga, sa nu renunte la a mai fi om in ultima clipa.
Sa-ti accepti cu usurinta moartea este dincolo de vointa umana. Tine de ceva superior...
Fata se temea. Se temea pentru viata ei, nu-si dorea moartea si cumva ducea o lupta. Nimic insa nu mai depindea de propriile ei puteri. Totul statea in decizia acelui om care fara motiv o atacase in propria ei casa...
Primi biletul...
Incepu sa citeasca greoi, inghitind in sec de mai multe ori, luptandu-se cu lacrimile ce-i curgeau neincetat. Cumva isi dorea sa planga cat mai tare, sa se faca auzita, sa-si verse amarul din suflet si mania ca va trebui sa moara. In acelasi timp exista frica de necunoscut. Nu stia ce ar fi putut pati daca ar fi continuat asa. Oare ar fi avut o moarte mai usoara daca facea ce i se cere? Sau oare...
Speranta, acea mincinoasa entitate...
Oare daca facea ce i se cere...oare ar fi scapat cu viata?
Oare?...

“-Pentru cel ce ma urmareste si spera sa ma prinda...
I’m your dream, make you real
I’m your eyes when you must steal
I’m your pain when you can’t feel
Sad but true...
I’m your dream, mind astray
I’m your eyes while you’re away
I’m your pain while you repay
You know it’s sad but true...•

Te rog, nu vreau sa mor...!!!”

Scosese mai multe cuvinte decat ar fi trebuit. In momentul urmator se aude un zgomot ca de lovitura, insotit de un suierat. Apoi ea moare. Cutitul ii este implantat adanc in stomac. Urletul ei de groaza este acoperit de calus, dar ramane sfasietor.
Moare...
Si desi nu se simte asa de rau pe cat si-ar fi imaginat, tot plange.
Se agata cu niste maini invizibile de realitate, de tot ce este fizic. De aceasta lume...
In acelasi timp ceva o trage. Ceva vrea sa o duca departe, departe de orice simtire. Sa o duca intr-un loc unde lumina si intunericul sunt totuna iar caldura si frigul se simt la fel.
Ar striga de i-ar sta in putinta. Ar cere cu disperare sa ramana. Dar stie ca asta este tot acea marsava speranta care incearca sa-i provoace mai multa durere. Stie ca s-a terminat. A stiut asta de cand l-a privit pe el si de cand i-a simtit furia cu care o lovea, desi erau straini unul de altul.
Sa inchida oare ochii?
Dar nu sunt ei deja inchisi?


*



Dupa cateva ore de alergat prin oras, Cosmin intra epuizat pe usa apartamentului sau. Miscarile ii erau tremurande si necontrolate. Parea in orice moment ca ar putea cadea fara a se mai ridica vreodata. Merse drept catre pat, se aseza si scoase ceva din buzunar. Doua seringi si in jur de zece doze se insirara langa el.
Brusc, paru ca-si recapata calmul de sine. Tremuratul inceta. Era din nou in control! Mana ii statea fixa in momentul in care umplu seringa. Cu si mai multa siguranta isi desfacu haina si se intepa in bratul stang. Respiratia se alinie si ea la stadiul intregului corp. Era calm si impacat. Se lasa pe spate si astepta...
Urmarile nu se lasara asteptate. Acele...efecte secundare pe care doar el le avea aparura instantaneu. Nu mai putu sa respire, simtind ca mai are putin si se sufoca. La scurt timp insa il cuprinse o euforie ciudata, aflata la limita dintre placere si durere. Noi simturi i se trezira in momentul in care simti femeia goala aparand brusc ; ea se aseza langa el pe pat incepand sa-l dezbrace. Cosmin nu se misca, multumindu-se sa guste acea aroma pe care parul ei o emana, de fiecare data intr-un mod diferit.
Scortisoara...
Zambi in sinea lui. Asta chiar era diferit. Era sigur ca nu mai simtise asta si inainte. Placerea crescu in el.
Totul deveni indefinit...limita dintre placere si durere disparu cu desavarsire, cele doua amestecandu-se in dulceturi si agonie. Ceva in capul lui striga, facandu-i tamplele sa bubuie. Cu toate astea, in camera era o liniste care-l innebunea. Minutele curgeau dureros de greu si umbrele intunecate ale copacilor ce se revarsau mai mereu in camera, pareau de data asta ca vor sta acolo pe vecie. Micul lor dans obsesiv cauzat de vant ii dadea o senzatie disperata de singuratate si tristete. Ochii refuzau sa i se inchida, caci de fiecare data cand o facea, acel urlet din capul lui prindea viata.
Incepu sa aiba reprize de somn din care se trezea cu aceeasi oribila senzatie. Sufla si ofta greu cand se intampla asta doar pentru a adormi din nou pentru cateva minute si a o lua de la capat. Si asa isi petrecu noaptea...Noptile?!

Un sunet mai mult sau mai putin familiar il facu sa tresara. Si desi nu era telefonul mobil (care culmea, ii era asezat langa cap) tot i se parea bizar de cunoscut.
Soneria de la usa !
Sari dintr-o miscare din pat. Picioarele insa ii cedara si se prabusi zgomotos in genunchi, moment in care soneria bazai din nou. Nu-i lua mult sa-si recapete totusi echilibrul. In graba, infasca seringile si dozele si le ascunse. Privi ravasit in camera, cautand orice ar mai fi putut sa-l dea de gol.
Nimic. Totul arata in regula. Bine...
Intre timp soneria mai sunase de cateva ori.
Cosmin se repezi la usa si deschise, fara sa mai stea sa se uite pe vizor.
Giulia il privi pe jumatate speriata, pe jumatate furioasa.
Pentru cateva secunde se uitara unul la altul, amandoi in egala masura de socati de intalnire.
Cateva minute mai tarziu, ea se autoservea cu o ciocolata calda din bucataria lui. Se aseza apoi la masa si incepu sa soarba incet. Cosmin era cu privirea aruncata pe geam. Nu-si adresasera inca niciun cuvant. Cand o vazu acolo, uitandu-se la el, se daduse la o parte, dandu-i de inteles ca poate intra. Apoi Giulia o luase drept catre bucatarie...
-Deci cum ar trebui sa incepem discutia asta? intreba ea, saturandu-se sa tot astepte o miscare din partea lui.
-Nu stiu, raspunse el scurt. Despre ce este discutia?
-Disparitia ta de trei zile?!
Cosmin ii arunca o privire speriata si neincrezatoare.
A innebunit? Ce – trei zile – ? Doar aseara am fost la sectie...
Giulia observa uluiala de pe chipul sau. Il mai surprinsese o data in situatia asta. Dar fusese la telefon. O soca cu atat mai mult cu cat il vedea fata in fata.
-Sa inteleg ca iar ai pierdut notiunea timpului...
El isi butona telefonul mobil. Trecusera intr-adevar trei zile. Calendarul o confirma. Ba mai mult, avea in jur de cincizeci de apeluri pierdute. De la Sebi si de la ea in principal.
Futu-i! Nu pot sa cred ca s-a intamplat din nou...
Cum i-ar fi putut explica? Incerca sa gandeasca dar nu avea energia necesara pentru a scorni ceva inteligibil. Din fericire, Giulia parea sa gaseasca ea povestea perfecta:
-Stiu ca toata povestea asta cu criminalul e prea mult pentru tine. Fir-ar sa fie, e prea mult pentru oricine. Dar incearca sa nu ne mai ingrijorezi atat, bine? Inca esti in stare de soc!
Oare chiar credea asta? Sau incerca cumva sa-l ajute in fata lui Sebi?
-Presupun ca da...toata povestea asta are momente cand ma depaseste.
Atat avu taria sa adauge. Nu stia ce sa mai faca.
-Plimba-te cu mine in parc, o ruga el dupa o vreme. E evident ca o sa-mi iau si astazi liber.
Giulia se uita la el cu niste ochi mari, pe jumatate ascunsi in spatele cestii de ciocolata calda. Zambi.

E frumoasa !
I se parea curios ca gandea asa chiar in momentele acelea. Dar Giulia chiar avea o stralucire misterioasa in acea zi. Chipul ei era departe de a fi linistit. Ba din contra...puteai sa vezi dincolo de ea multa ingrijorare, spaima si oboseala. Si asta o facea, in ochii lui Cosmin, foarte deosebita.
Se plimbau in Herastrau, foarte aproape unul de altul. In acelasi timp insa, nu se atingeau sau priveau. Fiecare era adancit in propriul lui univers, gandindu-se la fel si fel de lucruri, diametral opuse.
Picaturi incepura sa cada din cer. Era toamna de doua luni deja...vremea incepuse sa fie vitrega cu ceva timp in urma. Curand ploaia se inteti, astfel incat Cosmin isi dadu haina jos si o inmana Giuliei. Ea nu statu pe ganduri si se acoperi, tragandu-si gluga peste cap.
-O sa ingheti...spuse ea intr-o doara.
El nu-i raspunse si nici nu se opri. Continuau amandoi sa mearga drept inainte, in timp ce ploaia cadea in rafale consistente.
Cosmin privi cerul. Tulburat, instabil, nedecis. Exact cum se simtea el. Si totusi ii oferea o alinare. Ii era frig, dar totusi cat il racorea pe dinauntru ploaia. Incetini pasul instantaneu si Giulia. Cosmin isi intoarse capul catre ea si ii vazu din nou chipul.
E minunata !
La randul ei, Giulia observa cum era privita. Ceva se schimbase foarte brusc la el. Ii intoarse zambetul cu multa caldura. Dupa cateva secunde izbucni intr-un suras...era ud din cap pana in picioare, cu apa de ploaie scurgandu-i-se de pe fata ca dintr-o fantana arteziana. Cosmin se prefacu revoltat si incepu si el sa chicoteasca.
Si ce daca se intampla toate astea? Eu sunt tot eu...Si in momentul exista si ceva mai important. Ea e importanta pentru mine...
Isi strecura o mana pe dupa umarul ei:
-O sa fac pneumonie din cauza ta, rase el
-O sa mori ca un gentleman, ii raspunse ea solemn.
Se grabira catre masina, ca si cum de-abia acum ar fi observat ploaia ce pica nerabdatoare din cer.

Ajunsi inapoi in apartamentul lui, se grabira sa scape de hainele ude. Pentru un moment, Giulia intra in baie, lasandu-l pe Cosmin in sufragerie. Atunci el zari pistolul, asezat neglijent pe marginea bibliotecii sale. Incremeni. O mai veche teama il cuprinse, injurand in sinea lui faptul ca atunci cand...se droga pierdea sirul timpului si a propriilor sale actiuni. Lua arma si nu reusi decat sa o ascunda la spate cand Giulia intra in camera cu un prosop in mana. Se apropie de el si incepu sa-i stearga parul, privindu-l la fel de cald, sincer si nevinovat. Cand termina, ii duse capul la pieptul ei intr-o imbratisare.
-Asta ar trebui sa goneasca orice raceala, sopti el.
Giulia i se desprinse din brate:
-Evident!
Mai pleca pentru cateva minute, intorcandu-se cu doua cani aburinde. Surasera unul la altul. Ea se intinse pe canapea in timp ce el se tolani pe un fotoliu. Reusise intre timp sa ascunda pistolul si privind-o pe ea, sa-si inlature acea grija. Nu-si mai adresara niciun cuvant. Ea era epuizata iar el...cu el era alta poveste.
Si-ar fi dorit sa-i spuna totul, sa vorbeasca cu ea ore in sir...sa se simta mai apropiati. Cu toate acestea se temea ca propriile vorbe il vor priva de placerea de a o privi si a se gandi la ea.
Ce sentiment ciudat !
Isi intoarse privirea, gandindu-se tot la ea si torturandu-se pe dinauntru cu fel si fel de incurajari.
Sa-i vorbesc? Ce sa-i spun?
Cand o privi din nou, Giulia avea ochii inchisi, adormita in aceeasi pozitie in care o lasase Cosmin. Ii placea sa o priveasca asa. Era ca o poza...
Se intinse langa ea. In somn, Giulia ii simti trupul si se adaposti in bratele sale. Cosmin isi lasa capul tolanit pe umarul ei si adormira impreuna.



*



Nu am vrut sa fac o pauza. Brusc am gasit un nou motiv pentru a omori. Altul decat placerea pentru sange. Urmarit fiind, mi-am zis pentru inceput sa ma fac pierdut. Dar ma plictiseste asta. Sunt atat de prosti incat n-ar avea niciodata vreo sansa. Asa ca de ce sa nu dau cosmaruri? De ce sa nu vanez si pe alta cai? Cai...psihologice.
Sa fi fost american, poate ca s-ar fi stiut una, doua chestii despre mine in momentul asta. Dar idiotii nu stiu nimic. Nu stiu de unde sa inceapa, fie si cu acele simboluri descoperite. Ce-mi propun acum este sa-l gasesc pe cel care conduce investigatia. Ironic, nu-i asa? Vreau sa-l gasesc tocmai pe cel care ma cauta. O sa-l gasesc si o sa-i dovedesc ca ceea ce face e in necunostinta de cauza. E prea increzator daca da la televizor faptele mele. O sa-l pun sa simta ce au simtit si altii inaintea lui, doar ca...
Doar ca va fi intr-un ritm mai lent si intr-o cantitate mai mare!
Ah, am terminat. Inca una, si cu asta nu a fost deloc distractiv. A tinut-o din lesin in lesin pana cand a trebuit sa recunosc ca nu o sa mai am parte de niciun fel de satisfactie. Fata asta a fost doar un antrenament si o mica parte din drumul catre tinta mea...
O mica taietura pe ici pe colo si un mesaj scurt. Asta ar trebui sa-l tina treaz pentru o vreme!
Nu sunt nebun, asta v-o spun.